Intr-un balon cu aer cald…

Căldura provoacă ameţeli, stări incomode de reşou dereglat şi olfacţii de hidrocarburi aromatice. Soarele, cunoscut de obicei ca un bun prieten al omului se lăfăie pe cer sfidător în timp ce oamenii se scurg pe stradă.

Apa se evaporă prea repede, aerul este dens, iar adierile de vânt sunt ca aerul suflat de feon. E frumoasă vara (sper că nu are cineva pretenţia să revendice luna mai şi să o pună în coşul cu ghiocei şi parfum de primăvară), e frumoasă şi e vară! Afară e vară, în casă e vară, la şcoală e vară, peste tot e vară, vară atipică - atipică pentru că este o noutate să faci orele vara, căci de obicei vacanţa mare poartă şi numele de "vacanţa de vară".

Căldura o ameţeşte pe vecina de la parter, îi topeşte mai repede îngheţata copilului care încearcă să o mănânce cu toată faţa parcă, şi se murdăreşte până în frunte, căldura o face pe blonda care trece pe lângă mine pe stradă să pară foarte specială ( fără să realizezi de ce - oricum, capul îl întorc după ea ). Aceeaşi căldură este responsabilă pentru suferinţa amicului roacher (rocker ). Pară mai palid decât este de obicei, cu o tentă agresivă de fântână arteziană, după ce suferă cumplit din cauza vestimentaţiei neapărat închisă la culoare. În schimb alţii, puraţi de alte curente muzicale pe drumurile toride, au rămas cu un fular-eşarfă încolăcită în jurul gâtului.

Căldura, pe cât de moleşitoare este, pe atât este de demnă de urale - devine o sursă de distracţie şi de dezmăţ. Te uzi, fără să te gândeşti prea mult, cu prietenii şi colegii aruncând baloane pline cu apă sau direct bidoane şi sticle. Apoi, chiuleşti nevinovat de la muncă sau şcoală şi ieşi cu ei la un suc sau o bere, neapărat rece. Căldura îndeamnă, deşi are un aspect de deşert pustiu, la bună dispoziţie.

Pentru elevul de rând căldura şi soarele sunt o ispită diabolică. Se fofilează de ore şi îşi face planul că va sta cu faţa la soare, va juca un fotbal sau va bârfi cu fetele la aer curat. Şi lucrurile nu decurg întocmai pentru că după 5 minute de stat în soare, tinerii se retrag ca nişte furnici la locuri umbrite.

E vară, mai e puţin din şcoală ; E vară prea devreme. Nu îmi place, trebuie să mă acomodez. Bucureştiul este torid, ca o plită. În centru, totul frige - maşinile nu suflă "aer" rece, ci cald.

Sunt drumuri placide pe care le fac de obicei atunci când mă îndrept spre liceu. Sunt fericit - văd şi ce e jos şi ce e deasupra, adică sunt dependent de metrou şi de câteva staţii de autobuz, staţii care de multe ori sunt parcurse pe lângă autobuz, adică cu picioarele, în încercarea de a evita aglomeraţia urbană. Aşa cum drumurile sunt anoste şi starea mea de spirit este de multe ori exagerat de deprimantă sau pasivă, îmi târăsc picioarele pentru că nu mă grabesc nicăieri - "unde să mă grăbesc? la liceu?". Sunt părăsit de orice doză de entuziasm. Sunt o persoană posacă.

Şi când colo, te trezeşti că printre toţi cei agăţaţi de barele metroului se zăreşte o persoană familiară şi totuşi foarte interesantă. Se schimbă un pic nişte elemente, de-odată nu mai sunt posac ci mai degrabă febril. Domnişoara se uită la mine şi nu prin mine, după care întoarce capul. Eu în schimb, profit că şi-a întors privirea şi continui să mă holbez, iar spre uşoara mea mirare, domnişoara se întoarce din nou înspre mine. Iute, întorc privirea, parcă lovit de un reflex, reflex cu siguranţă tont.

Pentru câteva minute, continuându-mi drumul spre şcoală, nu o mai zăresc. În schimb, atunci când urc în autobuz iar acesta se pune în mişcare, fata din metrou reapare, undeva la capătul celălalt şi cu privirea aţintită inevitabil spre mine, în plus zâmbeşte, ştrengar aş spune eu. Eu profit discret de momentele în care îi pot arunca priviri, iar în curând devin preocupat, fără nici o legătură aparent, de cum îmi sta părul sau dacă am tricoul călcat. Se adaugă şi gânduri ameţite, despre locul unde ea s-ar putea duce - cel mai probabil, un liceu, iar mai departe care este acela. Parcă suspendat pe o cracă prea scurtă dintr-un copac al aiurelii, trebuie să cobor din autobuz, nu înainte de a arunca încă o privire - curios, nu mai este şi probabil a coborât la staţia precedentă -.

… Aş vrea eu! Fantezie curată în rândurile de mai sus, inspirate totuşi de fantezii fugare, care sunt inspirate şi ele la rândul lor din pelicule confuz-ridicole. Şi totuşi o salut pe domnişoara draguţă al cărei drum se întretaie cu al meu.

-» mesaj pentru cei (din clasa mea) care se aşteptau să critic azi persoane care strâmbă din nas la nota de trecere(5), în condiţiile în care aceasta este dată în locul notei pentru copiat(1) şi să mă leg de spiritul imba( ) - sunt unele lucruri care sunt pur şi simplu greu de explicat şi foarte deprimante, deci am ales să sar discret peste acest "eveniment".

Nu sunt îndrăgostit de oraşul în care trăiesc, nici măcar faptul că m-am născut aici nu mă face să îmi schimb părerea. Care e părerea mea despre Bucureşti? Una bizară, lipsită de esenţă concretă. Mai precis, Bucureştiul mă umple de nervi, mă încântă, mă distrează, mă sufocă, mă agasează, mă lasă fără bani, mă incomodează, mă face să îmi pierd cumpătul…

Frapantă este simbioza intimă dintre mine şi oraşul în care trăiesc. Inspirt, expir aer de Bucureşti într-un ritm constant şi conştientizez fiecare ricoşeu, sau expulsie violentă a particulelor străine din aer. Mă descopăr plin de îndemânare pe străzi, în staţii sau aşezat pe bănci sau scări. Mediul de viaţă este, fără să îmi fi dorit prea mult, un mediu urban - zgomotos, rugos, iute. Dincolo de instinctele primare, se formează şi instinctul urban. Străzile semnalizate haotic şi de multe ori blocate cu maşini sunt simple pasaje, unde mă deplasez cu mişcări şerpuite, de slalom, printre maşini, paralel, perpendicular, oblic, drept, prin mijloc. La semafor, roşu imită verdele, uneori apar împreună şi stau cap în cap pe panourile agăţate… în acelaşi timp - alegi - verde sau roşu. Alteori, nu se ivesc - alegi verde sau roşu. Şoferii sunt cumpătaţi atunci când pietonii traversează neregulamentar, şoferii sunt rezervaţi în a se lega de cei care încalcă reguli la fel de flagrant ca şi ei.

Diversitatea îşi câştigă definiţia, iar dacă nu definiţia, cel puţin un exemplu : ai lângă tine, depăşeşti sau urmăreşti bărbaţi în costum, pensionari neinteresaţi, purtători mândrii de shoebag-uri, tineri neînţeleşi şi gospodine ce duc greoi sacoşe. Diversitatea are reprezentanţi şi în partea arhitecturală - sufocante clădiri înalte, etaje multe, suprafeţe vitrate, la poalele cărora zac fără grai clădiri vechi, scunde şi intime, sau biserici şi catedrale neajutorate; se pravălesc locuri vechi, istorice, şantierul este proteina oraşului.

Bucureşti şi eu, reciproc, ne iubim, reciproc ne urâm, reciproc de incomodăm, reciproc de dorim pace.