Intr-un balon cu aer cald…

Se zice că Bucureştiul este un loc sigur în aceste momente. Numai faptul că la fiecare pas dai de un poliţist, ar trebui să îţi insufle încredere şi siguranţă. În realitate e o stare de panică febrilă, unde picioarele tremură nesigure şi ochi au pupile dilatate. Traficul a fost impecabil azi-ireproşabil, în realitate incredibil. S-a circulat fluent în unele zone altă dată aglomerate. În schimb străzile adiacente sunt baricadate şi atent păzite.

Bucureştiul este centrul atenţiei prin silogism-summitul nato vine cu preşedinţi din toată lumea, cu oameni care mai de care mai importanţi, dar şi cu esenţiala “vacanţă” sau “zilele moarte”. Binecuvântarea durează suficient, pentru că deja am auzit peste tot urarea entuziastă “Summit plăcut!”. Traduc asta-pentru elevii bucureşteni summitul reprezintă 5 zile libere, punând la socoteală şi weekendul. Ce să mai, o săptămâna de vacanţă!

Între timp, îl felicit pe domnul deputat, senator (ce o fi), care ’s-a scos’ vânzând bidoanele alea care au împânzit oraşul-de delimitare a culoarului unic, de împrăştiat prin parcări, sau de blocat străzi secundare.

Furtună de deşert. Praf săltăreţ şi vioi, pungi de plastic zburătoare. Dacă bate vântul în Bucureşti, mai tare decât de obicei iar afară nu a plouat de câteva zile, vei vedea o imagine neclară în esenţa şi gri-maronie-e o imagine grozavă, înspăimântătoare. Praful se ridică, se încheagă într-un nor şi striveşte tot ce întâlneşte. Te fereşti neputincios şi te întorci împotriva curentului. Orbitor. Îţi freci ochii neputincios şi îţi ştergi lacrimile. Cu puţin noroc eviţi un strănut şi reuşeşti totuşi să deschizi ochii.

Reflexia Bucureştiului are inevitabil praf sau hârtii şi pungi volante. Bucurestenii sunt nişte sărmani biciuiţi de colb. Spală-te pe ochi când te întorci de afară.

mai multe pe Bukresh

E abundenta de rebeliune. Ne aflam undeva la limita dintre artist si vandal, cu aere de Che Guevara, ascunsi sub glugi, dar tare mandri.

Nu contenesc sa imi sara in ochi, peste tot pe unde merg, asa zise ‘tag-uri’, ale unor celebrii, sau mai putin celebrii ‘artisti de strada’. Nu am nimic de spus despre cei care fac graffiti, caci intru intr-o discutie fara sfarsit. In schimb, sunt sigur ca daca la o dezbatere pro si contra graffiti s-ar gasi argumente din partea ambelor tabere, pentru o dezbatere pro sau contra ‘tag-uri’ lucrurile ar fi oarecum disproportionale.

Vandalismul de manifesta in forma cea mai pura, iar primitivismul se face si el simtit, inteapa. Pentru ca reactii de genul asta sunt sesizate in natura, numai la animale (vezi cainele care isi marcheaza teritoriul), ma voi abtine totusi sa ii numesc pe cei care ‘taguiesc’ tot felul de ziduri, “javre” sau “potai”.  A ‘tagui’ inseamna, din cate pricep eu, a iti marca teritoriul printr-un scris neglijent, bine mazgalit. Daca nu apare pe zidurile unor cladiri sau blocuri, atunci apare pe scaunele din autobuz sau pe geamurile acestora. Stupid, inutil, de-a dreptul imbecil, caci stau si ma intreb cum poti sa marchezi un obiect care este aflat in miscare, laudandu-te ca teritoriul e al tau. Poate ca fenomenul de ‘mimi+vasile=love’ care era intalnit odinioara, prin scrijeliturile de pe garduri, a renascut.

Daca apare argumentul cu ’stil de viata’ pe buzele cuiva acum, ma voi grabi sa dau un contraargument, nu de alta, dar nu are nici o legatura. Intamplator, societatea exista si traim in ea. Eu ii promit celui care ‘da tag-uri’ cu atata mandrie, ca nu voi urina peste urina lui, caci eu chiar nu am nevoie sa marchez un perete de bloc, de spital, liceu sau chiar Biserica. Poate inainte de a ma lega de fenomen in sine, ar trebui totusi sa imi explice cineva de ce acesta se manifesta atat de ‘la vedere’. Este firesc sa ma intreb, de ce mazgalelile, daca este musai sa existe, nu apar in locuri ferite, subtil asezate.

Pana atunci, insa, caut sa gasesc explicatii, sa incerc sa pricep …

Sa spunem ca Romania are planuri in a deveni o tara ecologica. In fond, este de ceva vreme, tara europeana. In Europa omul si natura ar avea parca alt loc decat in tara cu care ne laudam cu patos ca ne “invecinam”, ca avem puncte in comun, sau in fine, cu tara pe care o adoram ca romani, mai mult decat e normal (ia ghici - incepe cu S si se termina in UA - pardon, nu mai e trendy sa zici asa in romana, deci refac - USA). Trecand peste aceast of, vroiam sa ma leg de “romanul ecologist”.

Suntem ecologisti, sau ne tratam, sau doar ne facem. Avem piste de biciclete in oras - evident, trantite in mijlocul unor trotuare si cu dimensiuni jenante si pentru un copil de 4 ani care descopera tricicleta. Nu mai vorbesc de copacii asezati fix in mijlocul pistei (oricum; nu mai e mult de asteptat, probabil se vor lua masuri, adica copacii care jeneaza “suprafata ciclabila” vor fi doborati). Mai avem si cosuri tomberoane colorate distinctiv si pe care scrie hartie, sticla sau altceva - la ce ajuta? Deocamdata la nimic caci nu ar fi contracte cu centrele de reciclare (inexistente).

Nu merita sa fac din postul asta o enciclopedie a problemelor din Bucuresti, lucru spre care ma indrept cu o usurinta fantastica.

Nu ar mai trebui sa fie “la moda” sa circulam cu autobuzul sau cu masina personala. Nu merita sa platim biletul, nu merita sa platim benzina, nu merita sa platim timpul pierdut in trafic. Nu spun sa mergem pe jos, desi uneori ajungem mai repede sau poate in acelasi timp, ca si cum am fi luat masina. Acum se dovedeste ca bicicleta este mai mult decat buna. Te strecori usor prin trafic si ai o viteza decanta in deplasare.

Lucruri pe care rar le vom vedea in Romania:

• sa consideram ca un ciclist este pe o strada ingusta, sens unic si pedaleaza incet. In spatele lui este o masina care nu il poate depasi, caci strada e prea ingusta. Soferul merge lent, in spatele ciclistului, pastrand o distanta de securitate. (nu injura, nu se leaga de mama ciclistului sau de alte lucruri de gen …)
• soferi care se abtin sa isi parcheze masinile pe (viitoarele) piste ciclabile
• soferi care atunci cand vor vedea o tanara domnisoara pe bicicleta se vor abtine in a o fluiera sau eu stiu ce alte chestii
• ce nu vom vedea in Romania … un trafic organizat si pentru ciclisti; trafic gandit cu intersectii si semafoare in stilul zebra, loc de stationare cicisti, loc stationare masini - pentru a evita momentele in care cel de pe bicicleta, care sta de obicei pe partea dreapta si vrea sa mearga inainte, sa fie lovit de masina care o ia la dreapta. PREA complicat, nu ?

Ce vroiam sa spun mai precis este ca pentru a fi ecologist nu este nevoie sa fi plantat 3 nuci si 4 castani in fata vilei de la Pipera, caci un cuvant esential este RESPECT. Si sper sa nu para ca nu m-as lega si de simpaticii primari ai sectoarelor si de seful ‘mai burtos’ de la Primaria Capitalei.

Am senazaţia că semnele de circulaţie de genul celor care indică o trecere de pietoni sau un simplu semafor nu ar deranja pe nimeni în România. Oricum, ce ar putea fi deranjant la nişte semne de circulaţie.

Totuşi, într-un oraş din Spania, aflat în partea de sud a capitalei, semnele de circulaţie sunt pe jumătate diferite. Semaforul arată două secunde un pieton fie el verde, fie roşu, iar în alte două “o pietoană” (căci ajung să cred că şi denumirea pieton, masculină, va fi contestată în curând). Aşadar, jumătate din semnele de circulaţie ale oraşului sunt diferite de celelalte în ceea ce priveşte omuleţul ce păşeşte pe zebră sau mai ştiu eu ce. În schimb, acum vor fi şi doamne care trec strada, deci bonus, omuleţul cu care eram obişnuiţi are acum fustă şi o coafură … stranie.

Pe de-o parte sunt încălcate nişte convenţii internaţionale cu privire la semnele de circulaţie, pe de altă parte este satisfăcută dorinţa stupidă a unor persoane care nu au găsit altceva mai bun de care să se lege. Feminism, ok, dar totuşi…

Nişte space invaderi întâlniţi ieri prin Paris

Space Invaders Joc flash

Apasă aici pentru a juca

La vremea lui jocul a făcut ravagii şi e probabil foarte potrivită comparaţia cu pacman în ceea ce priveşte popularitatea.[wikipedia]

Mai departe, jocul 2D, pixelat şi minimalist a influenţat Street Art-ul şi muzica - preferatele mele. În principal, punctul de plecare a fost din Franţa (street art - artistul francez “invader” care a lipit mozaicuri cu teme din jocurile 2D pe ziduri din Paris / în muzică - avem exemplul Dj-ulu şi producătorului francez Joachim Garraud, care se foloseşte de imaginea invadatorilor )

Am surprins şi eu în timp ce mă plimbam printre străzile Parisului, un space invader, mai exact prin cartierul Montparnasse. Aici.

Vezi şi asta

şi puţin Joachim Garraud…

Francezu’ e ăla cu vinuri. În realitate, vinul e un cult sau mai mult de atât. Aşa se face că, tot francezu’, cum mai este şi al naibi de excentric se bucură de oraşe minunate, clădiri şi mâncăruri, în fine, de orice - un orice special. “La Defense” este cunoscut de cei cu vocabular mai restrâns drept Manhattanul din apropierea Parisului. S-a putea spune asta dacă am lua în considerare înălţimea clădirilor -comparabilă- şi numai atât căci Parisul suflă şi mult stil peste clădirile gigant ale Defense-ului - de neconceput pentru sua, unde stil este un lucru inexistent. În fine, Defense-ul este excentric - aşezat la poalele unui oraş, sau “uşor deasupra” unui oraş unde clădirile piere de taille, scunde şi  totuşi impresionante, fac legea.
Parcă nu era de ajuns, pe o porţiune de 1000 m² din Defense, s-a plantat, ce altceva decât viţă de vie. În fine, inaugurarea a avut loc pe 24 mai, numai că eu am aflat de asta de puţin timp, mai exact când am trecut pe lângă viile urbane. E haios chiar, să vezi o porţiune de pământ cu nişte arace şi viţă de vie între clădiri “de sticlă” şi care stă deasupra unui pasaj, mai degrabă tunel. În 2010 se aşteaptă primele recolte. Mai menţionez şi că vor ieşi vinuri precum Pinot Noir sau Chardonnay. Ce e şi mai interesant este că terenul este chiar favorabil. Iar căldura urbană nu pare decât să facă bine strugurilor. Mai mult, s-ar putea lua în calcul şi lumina solară care ar fi reflectată de geamurile clădirilor din jur.
Cât se poate de à la française.
Cât se poate de inedit. Poate chiar nebun!
Cert este că pe mine, mici detalii de genul astă mă impresionează, mai ales pentru că vin dintr-un Bucureşti unde copacii au un singur rol - acela de a face umbră maşinilor parcate lângă ei, şi care, din nefericire, după o ploaie scurtă capătă o drujbă în pântece, pe motiv că, ar putea cade peste maşina căreia îi oferea mai devreme umbră - asemenea poveştii cu drobul de sare şi copilul.
E adevărat că risc să cer prea multe unui oraş precum Bucureştiul, prin simplul motiv că îndrăznesc să îl compar cu Paris-ul, mă opresc acum.

La Paris, vara aceasta este dedicată biciliştilor. De luna viitoare, o firmă de publicitate va pune la dispoziţia locuitorilor capitalei franceze, gratuit, peste 10.000 de biclete. În schimb, firma va primi de la primăria pariziană spaţiu publicitar în capitală, relatează Le Monde.

Proiectul, care promovează protecţia mediului şi menţinerea sănătăţii populaţiei începe pe 15 iulie. Parizienii vor putea împrumuta o bicicletă de la oricare dintre cele peste o mie de centre speciale din oraş. Cu o singură condiţie: să o aducă înapoi, la sfârşitul zilei!

În acest moment, capitala franceză dispune de aproape 400 de kilometri de drumuri speciale pentru biciclişti. Statisticile autorităţlor arată că utilizarea acestui mijloc de transport a crescut în ultimii şase ani, în defavoare automobilelor, cu circa 50 la sută. Proiecte similare există deja şi în alte capitale europene precum Berlin, Bruxelles sau Barcelona.

Sursa: Realitatea TV

Bucureşti, capitală europeană (cu pretenţii) - 0 km de piste speciale pentru biciclete.

Atat.