Intr-un balon cu aer cald…

Mai demult, scriam asta. Sau faceam o analiza asupra unui fenomen (nume prea pompos), asupra unui mod de amuzament.

Daca ‘jocul’ asta ar avea versiuni, atunci o noua versiune s-ar fi lansat. Pentru noua versiune insa, e nevoie de doua mingii (de fotbal, preferabil).

E foarte simplu :

1) una din mingii este degajata din drop (ca o lumanare la rugby) adica foarte sus si pe o distanta scurta

- efectul : “tintele” se uita la mingia aflata in aer, cu privirile spre cer, incercand sa anticipeze locul unde va cadea mingia si deci, incercand sa anticipeze daca sunt in siguranta sau nu ( nu sunt )… de ce? Pentru ca exista si un 2)

2) cu cealalta mingie,”iei la tinta” pe cei care se uita disperare la mingia cealalta, aflata in aer.

Brutal, barbar!

Ce ticalosie!!!

E foarte probabil să fi auzit asta cel puţin o dată în viaţă. Poate chiar varianta “Dracu’ să te pieptăne!”, mai directă şi mai secerătoare.

De cele mai multe ori, dracul nu capătă acel L în capăt, semnal al accentuarii corecte. E dificil, sau nu chiar, de spus de ce - cert este că nu merită încă o fracţiune de secundă. Mai departe, el pare să vină din neam de frizeri : te pieptănă. Rămâne să te tundă (mai rar) sau să îţi facă codiţe sau să îţi îndrepte părul cu placa (foarte rar) - vezi “Dracu’ să îţi îndrepte părul cu placa!”. Astfel, atunci când obişnuim să mai spunem cuiva să se ducă la dracu’ (nu e frumos), probabil îl trimitem să se coafeze. Mai mult, dacă cineva te întreabă atunci când ieşi pe usă cu intenţia de a te duce la frizer “unde te duci?”, chiar dacă ai pomenit toată ziua că trebuie să te tunzi, spui de cele mai multe ori - “Mă duc la dracu’!” ca un răspuns de genul - “nu ţi-am mai spus?”.

Pe de altă parte a “pieptăna” poate însemna şi “a bate”, sau cu alte cuvinte a da dracului pe cineva, fie a trimite în mediul (sediul dracului) infernal. Pieptănat de drac, risc să rămâi chel, fără nimic sau cu un motiv să îţi doreşti să fi trimis şi tu pe dracu la cineva.

În fine, am observat însă şi că “dracu(l) să te pieptăne!” a devenit şi o expresie amicală. Se rosteşte cu o uşurintă draconică. E aţintită către oricine, indiferent de ce a făcut sau ce nu a făcut.

Nostimă este şi expresia “dracu’ să mă pieptăne!”, care este şi ea deasemena amicală. Ne gâdilăm cu expresii de genul asta tot timpul, cu asta ne gâdilam mai exact scalpul. Să spunem că este suficient să nu ştii unde ai pus ultima bomboană m&m sau poate chiar garanţia de la televizorul proaspăt cumpărat, care afiţează cubuleţe şi triunghiuri multicolore. Expresia vine fără cenzură …

“Dracu’ să mă pieptăne…”

În principiu, până la majorat, sunt anumite chestii specifice vârstei, cum ar fi ora la care tânărul sau tânăra trebuie să ajungă acasă. În primul caz, dacă este vorba despre un tânăr, problema este de multe ori inexistentă, însă există şi cazuri de băieţi care “au oră” - caz văzut drept penibil, cu dunguliţe de ilar.

În ceea ce le priveşte pe fetele, nici nu apuci bine să propui o oră de întoarcere din escapada înserată, că eşti şi anunţat că ora 10 jumate este limita. În cazuri fericite, “ora” se dilată şi spre miezul nopţii, dar doar rare ori, ocazii speciale.

Fetele sunt orice : delicate, fine, mai “expuse”. Iar imaginea de “devreme acasă” prinde bine .

Un motiv pentru care nu mi-ar plăcea să fiu fată.

Un post bâzâit, aromat cu parfum de liceeni gătiţi.

Care e scopul când eşti profesor de chimie şi vezi că elevul amărât a scris "albăstrii" în loc de albăstri -am luat un exemplu- să invoci profesorul de română şi să ameninţi că dai în gat pe discipoli.

Chestii de genul ăsta se întâmplă de când mă ştiu. Nu e profesor ăla care dacă la materia lui se aduce în discuţie o problemă legată de istorie, geografie… mai ştiu eu ce, iar el să nu predea aşa ceva, să nu ameninţe că în cancelarie "ne spune" celorlalţi profesori. Este pentru unii o glumă preferată la care, evident, singurii care râd sunt tot ei. Dacă nu ştii să pronunţi Marcel Proust, categoric "vorbesc cu profesoara de franceză" - de parcă Marcel Proust astă ar fi verb pe care am învăţat să îl conjugăm. Identic şi dacă scrii "săţi" în loc de să-ţi, "sigur" lucrul ăsta l-am învăţat cu profa’ din liceu, la limba şi literatura română.

Repet, pentru ei e o glumă, o năzbâtie profesorala… pentru dânşii  (hai să nu fac chiar aşa formal că… sau … ? poate păţesc ca Ariel ). Deja elevii ajung să răspundă ironic la acel "cu cine faceţi voi …"- "cu studenţii" sau "cu altcineva că profu’ e bolnav/plecat".