Intr-un balon cu aer cald…

Nu de mult timp am vazut pe un forum (’imageboard’ mai exact) deschis un subiect despre Romania. Pentru ca site-ul gazduia internauti din toate colturile lumii, discutia s-a inchegat. (Imi dau seama ca postul pe care il scriu acum este previzibil.) Desigur, s-a atins repede punctul in care unii dintre membrii intreba in haz “de ce sunteti cu totii hoti”, in timp ce altul, roman, incerca sa ii explice acestuia diferenta intre romani si rromi, dintre Romania si… Romania (iar pentru ca si-a dat seama ca in ritmul nimeni nu intelege nimic, a remediat : “diferenta dintre tigani si romani”). Desigur, cui ii pasa de diferenta asta, atata timp cat cei din alte tari, furati si agresati, ii percep pe infractorii veniti din romania si care vorbesc romaneste, drept romani.

Credeam ca stiu Parisul atat de bine incat sa nu devin atat de furios cand in metroul 6 (o linie ce uneste zona Champs-Élysées, trece pe langa Turnul Eiffel sau atinge cartierul Montparnasse - deci puncte turistice importante), am dat de niste “muzicanti”. Ii recunosti imediat si nu dupa culoarea pielii cum ar spune unii, ci pur si simplu prin atitudine. Nu mai pun la socoteala limba vorbita - si nu e mai mult tiganeste decat romana. Am dat de acordeonisti prosti, am ascultat violonisti care cantau sarbe. In schimb, am ratat se pare (dar m-am “bucurat” de el de curand) spectacolul unor tinerei care au anuntat inceputul concertului printr-o injuratura (semn de putere, caci cine din metrou ar fi inteles ce vor ei sa spuna in afara de, sigur, un roman ). Ce se intampla dupa, este ca in clipurile astea : clip 1 si clip 2. Nu sunt facute de mine iar calitatea este din fericire slaba, asa ca nu se aude textul - pentru cei obisnuiti cu o zi normala si aglomerata in bucuresti, urechea fin formata ar putea deduce sunetele grotesti pe care le scot muzicantii. Din doua cuvinte, unul este o injuratura adresata celor din metrou. Ceea ce fac ei pentru mine a fost complet de neinteles, pentru ca mai apoi sa realizez totusi ca sunt unii care ii si rasplatesc cand acestia vin cu caciula printre randuri cerand bani si spun cu un sictir “hai mai dati-va dreaaacu, ca aveti bani”. Imi aduc aminte chiar ca la sfarsitul spectacolului au pus o “arie” din ‘made in romania’, o manea care pana nu demult imi tot tiuia involuntar in ureche (probabil pusa drept semnatura, sa se stie, a fost spectacol de import, din Romania).

Incredibil este ca ajunsi in Franta, chiar si ilegal, romanasii care isi castiga existenta prin metrou se bucura de o sumedenie de drepturi pe spinarea serviciului social francez. Asa ca viata lor este departe de a fi mizerabila.

Inevitabil si frustrant peste masura este ca nimeni nu ii poate opri sa faca asta in continuare. Daca accidental ajung pe mana autoritatilor, sunt probabil repatriati cu o cursa Air France a doua zi, in cel mai mare confort + primesc o suma de bani (sa iti doresti asta nu altceva). Dupa asta, ei isi saluta politicos rudele proaspat vizitate in Romania si o iau din nou “spre Europa” (ciclic - caci daca ei te dau afara pe usa, tu intri din nou … tot pe usa, pentru ca poti si esti ajutat sa faci asta).

In capatul celalalt insa, am descoperit in zone pitoresti din Paris precum St. Germain sau Île St. Louis trupe de jazz - spectacolul este pe masura, astfel ca nu iti vine sa te misti de acolo. Vorbind de muzicieni de strada, sa se stie ca exista si veritabili, respectand frumosul si care se simt bine atunci cand ii vad pe cei din jur incantati.

Undeva prin zona Rivoli-Châtelet sunt foarte mult buticuri destul de chic-trendy, unele dintre cele mai cautate de tineri, iar pentru ca si eu am avut drum pe acolo ieri, nu puteam sa nu ma opresc sa imi iau o pereche de pantaloni super slims. Am coborat deci de pe Velib si l-am parcat la o borna. Am avut proasta inspiratie de a pleca, chiar daca bicicleta, ramasa blocata in borna, arata inca ledul rosu (ceea ce inseamna ca ceva nu e in regula si ca parcarea nu a fost inregistrata). Cu gandul ca problema se va rezolva, m-am dus si m-am identificat la panoul central din statie. Pentru ca toate bornele erau ocupate, mi se ofereau inca 15 min (gratuite) si informatii despre cele mai apropiate statii din jur unde ar putea fi locuri libere. Mi-am incarcat inca 15 minute si am luat-o la pas. Totusi gandul mi-a ramas la bicicleta asa ca, mergand am dat de o alta statie unde, si acolo, toate bicicletele erau parcate deci nu mai era loc - m-am reidentificat si am vazut ca inca apaream ca si cum as fi fost “pe traseu” (asadar, am luat inca 15 minute, asa, ca sa aman), deci nici atunci bicicleta mea nu era parcata cum trebuie. M-am intors deci de unde am lasat-o, la statia initiala unde ea era in continuare parcata, dar cu ledul rosu aprins. Sa iau alta bicicleta nu imi era deci permis, iar cea initiala nici ca se misca din borna. Prin urmare, m-am dus, dupa cum era firesc la panoul central, m-am identificat, dar acum m-am trezit ca nu mai aveam dreptul la inca 15 minute “de amanare” pentru ca statia deja se eliberase, asa ca aveam 4 locuri posibile de a-mi parca velibul. Nestiutor, am apasat “besoin d’aide” (ajutor) cu gandul ca as accesa o pagian informativa.

Mare mi-a fost mirarea cand am auzit o voce. Din reflex, putin buimac, m-am intors sa vad cine imi vorbeste. Evident, eram singur, poate altauri de cativa trecatori care nu imi dadeau mie importanta. M-am trezit parca din somn si i-am explicat “vocii” problema. I-am indicat numarul statiei si numarul bornei unde era problema, iar acesta mi-a zis cu calm ca este intr-adevar o problema tehnica, ca isi cer scuze pentru problema si mi-a incheiat cursa. Dupa mai putin de 1 minut am putut sa iau o noua bicicleta.

Morala povestii nu exista, exista insa o uimire a mea. Mai multe chiar. Veliburile sunt ca noi, chiar dupa un an, poate unele au mici probleme, trecatoare (e firesc), cu toate astea, daca nimeresti una care chiar te agaseaza, o poti schimba cu mari sanse de a da de una in perfecta stare. Iar a doua chestie care m-a uimit, este un sistem foarte bine pus la punct de comunicare cu abonatii, un sistem unde daca ai o problema, imediat esti ascultat si ajutat. Si ma trezesc, ca un primitiv intr-o tara prea civilizata pentru pielea mea si ma simt, desi nu ar trebui, extraterestru.

Cand nu platesti, nu ai, asa ca eu, pentru ca am depasit limita de trafic pe site, am fost obligat la o vacanta cu termen fix. Intre timp, am avut ocazia in asta o luna sa ma maturizez, sa ma tund, sa slabesc.
Si uite asa intre timp mi-am luat zborul si iar sunt departe de Bucuresti. Concluzia, pe cat eram de francofil in posturi pana acum, pe atat mai mult voi fi acum. Iar daca nu e vorba de francofilie sau galofilie, cel putin va exista componenta franceza (sac!).
In clipa asta rad pentru ca stiu ca anul trecut faceam haz cu velibul, de bornele aflate la ‘altitudine’ mai mare, borne unde rar gasesti biciclete, doar pentru ca e mult mai placut sa cobori decat sa urci! Descopar acum ca o solutie a fost gasita si nu incetez sa rad - bornele de sus, numite velib+ , iti dau bonusuri (in timp), altfel spus iti permit sa te plimbi mai mult apoi (cu 15 min si fara sa platesti).

Si cel mai probabil am plecat la o tura, sa vad cat de tare s-au stricat veliburile, sau cat de bine au fost intretinute.

Turnul Eiffel se pregateste de Cupa Mondiala de Rugby care va avea loc in Franta . Cu ocazia asta vad ca si-a tras un look … verde. Aici e surprins in timp ce ‘licarea’ .