Acum îţi rămâne doar să înveţi să dormi în poziţie dreaptă, căci mici autocolanti care imită imaginea ochiului (deschis) se găsesc. Şi trebuie poate să te obişnuieşti şi cu faptul că vei arată al dracu de ciudat.
Pentru cei care ajung prea devreme la birou, sau la scoală, cine ştie. Rămâne însă o eventuală probelema, sforăitul.
Mult prea atras de “lene” în sine, era şi greu să mă abţin să nu remarc că, din mândria că sunt leneş, am început să mă consider nici mai mult nici mai puţin decât boier. Practic, pentru că îmi permit să dorm cu poftă şi îmi petrec fără jenă mult timp în pat, sunt indirect un aristocrat, căci ignor cu indolenţă problemele şi prefer să dorm timpul pentru muncă. Nu sunt însă aşa cum îmi place să cred un leneş desăvârşit, dar sunt conştient de condiţia mea de leneş (debutant).
Pentru că lenea nu aduce decât satisfacţie, o stare de lene continuă se confundă cu o stare nobilă, nobilă în sensul că nu presupune muncă şi nici efort. Leneşul nu este nevoit să se trezească în zori, nu este presat de nimic, leneşul face regulile.
Am reuşit în schimb, pentru că sunt leneş, iar lenesii au probleme când vine vorba de trezit dimineaţa, să devin adeptul unei metode prin care să mă trezesc mai bine. Cu jumătate de oră înainte de oră la care trebuie să mă scol de fapt, beau repede o cafea deja pregătită după care mă culc la loc. Peste jumătate de oră mă voi trezi mult mai bine. Nu garantez că soluţia ar ţine o veşnicie, dar este o soluţie demnă de un leneş înfocat.
Până una alta, îi privesc cu superioritate pe cei care se agită în jurul meu, căci eu sunt un faraon (leneş).
Se întâmplă să iţi fie lene dese ori să te duci să iei telecomanda, aflată la un metru distanţă de tine şi să porneşti televizorul. Ştiu senzaţia. Tind câteodată să mă ridic de pe canapeaua atât de confortabilă şi să o iau atunci când mă gândesc că nu era prea plăcut nici când minunea cu unde nu era inventată, iar ca să porneşti televizorul trebuia să te duci până la el, să aprinzi un buton şi să te întorci. Mai mult, dacă vroiai să schimbi canalul, trebuia să te deplasezi din nou. Dificil.
Totuşi, de pare că telecomanda a îmbătrânit căci, mai nou, e suficient să ai o mână pentru a porni televizorul, DVD-ul, sau pentru a schimba postul. Totul funcâionează pe baza unor senzori de mişcare care înregistrează poziţia şi mişcarea mâinii şi trimit comanda aparatului, fie el televizor, DVD-player sau player audio.
… suficient de interesant 
Japonezii trebuiau să facă un robot şi pentru iubitorii de bere şi iată că l-au făcut. Robotul Asahi e ca un barman personal sau mai aproape, un prieten de nădejde. De ce? Pentru că pe lângă faptul că ţine la purtator până la 7 can-uri (doze), le mai şi desface cu măiestrie şi le şi toarnă în pahare - artă…
Cine nu şi-ar dori o jucărie d’asta care să stea pe aproape la un meci de fotbal, pe lângă o piscină în timpul verii sau să se plimbe după tine prin casă.
În fine, dacă ţi-am stârnit curiozitatea, trebuie să menţionez şi preţul (nu?) - $800. Iar dacă chiar şi acum vrei unul, singura cale este un drum în Japonia căci numai de pe acele meleaguri se poate lua un astfel de barman digital.
Concluzie… îmi plac prea mult la roboţeii pentru leneşi 
Oficial, mai sunt câteva săptămâni (adică 3) - pragul de o lună este depăşit, iar unii îşi fac planuri de genul : mai sunt 2 săptămâni defapt căci în ultima se încheie mediile.
Unii au motiv de bucurie şi de chefuit sau mai comod, lenevit. E clar că pentru ei săptămânile astea care au rămas au un aer de "oficial" şi "zadarnic". Sunt fericiţii care au terminat teze, iar notele, daca mai au nevoie de ele, nu se vor lua cu prea multă greutate. Pe de altă parte a baricadei, mai sunt şi cei care privesc numărătoarea inversă ca un sprint final. Ei nu se bucură de terminarea tezelor, căci au profesori care dau lucrarea semestrială într-un mod sadic de întârziat (zadarnic este să aduc aminte că atunci când teza pică mai târziu şi materia este mai voluminoasă şi inplicit ticăloasă). Apoi, rămân ore rătăcite la care trebuie să mai primească o notă - notă care ar fi fost luată în mod normal demult, numai că individul nostru a obişnuit să se dea ocupat sau bolnav, implicit să chiulească fară scrupule.
Este comic de crud ca elevul să se vadă în clasă, nevoit să stea la ultimele două ore de matematică, în timp ce afară soarele încinge tot ce prinde în cale, iar vremea îl invită gălăgios la leneveală sau poate zbânţuială.
Dureros pentru alţii este că în timp ce norocoşii se bucură că au totul pus la punct, iar alţii se bucură că nu mai au de luat decât câteva note, aceştia sunt nevoiţi să se roage chiar de profesori să îi primească la ore, sau poate să se întâlnească mai des cu ei, să fie ascultaţi mai mult - vorbesc despre cei ce îl caută pe 5, le urez bafta!
… ce rămâne de făcut pentru toţi? Cred că dacă am adopta gândul că - mai e puţin şi ultimele săptămâni sunt drăgălaşe, o să scăpăm repede… da parcă mai e destul totuşi (3 săptăăăămâni ), cred că am scris un post prematur.
Acum ceva vreme mă plângeam că e cald. Se pare că fără să vreau, făceam un dans al ploii şi iată că a venit vremea ca norii şă mai stropească şi Bucureştiul. Este îmbucurător, răcoritor şi mai ales firesc. În fine, firesc începe să fie să te topeşti de căldură şi să bei apă de import. Exagerez, dar la fel face şi seceta din anumite zone ale ţării. În fine, să îmi văd eu de ale mele.
Contrar temperaturilor de acum câteva zile, s-a instalat un aer răcoros şi ce e mai important, o lumină difuză filtrată printr-o barieră de nori. Nu şitu de ce, dar când e prea cald nu avem chef să muncim, iar când e înnorat, suntem traşi la somn. Îşi face apariţia leneşul melancolic, cel care atunci când se scoală din pat şi vede că afară e înnorat, se duce să mănânce, iar apoi se aruncă din nou în pat. Simbioza perfectă - el şi patul, doar atât. Nu porneşte spre treabă ascunzându-se în spatele scuzei lamentabile “unde să ies - plouă!”. Eu, deşi am tendinţe să dorm din plăcere şi nu necesitate, iar comoditatea mea merge spre suprem, m-am trezit de dimineaţă “gata de acţiune”. Mă rog, îmi place să cred că sunt diferit de leneşul melancolic, numai că nu iau în calcul faptul că ieri m-am tolănit în pat în timp ce afară se dădeau lupte aprige între nori şi pământ, cu fulgere luminoase şi dus am fost. Am adormit şi nimic nu m-a mai sculat. În fine, e drept, nici nu am vrut să mă mai trezesc pentru că somnul meu era tare moale şi intolerant.
Am dreptul totuşi să îmi ridic probleme ce ţin de surmenaj - astfel de vreme este specială pentru o zi ce urmăreşte odihna. Practic, astăzi, pentru că este înnorat şi cade apă rece de sus, îmi voi face un program sănătos - voi mânca şi mă voi odihni conştiincios. Nu pricep însă cum reuşeau poeţii “aia” să scrie poezii în astfel de zile, dar probabil le scriau şi ei, în somn.
