Intr-un balon cu aer cald…

Pentru că e deja miercuri, se consideră fără jenă că vacanţa a început. Cum vine asta? Ultima săptămâna este un fel de preambul al vacanţei, pentru că se subînţelege că orele nu trebuie să se mai facă pentru că “vine vacanţă”, pentru că “e luna cadourilor”, pentru că vine “Moş Crăciun”. Şi până la urmă ultima săptămâna se transformă în “de-a vacanţă”. Iar dacă ai apucat să dai teze în ultima săptămâna, e de la sine înţeles că imediat după ce se termină ora în care aveai de dat ultima teză, o vei lua cu nepăsare spre casă, sau spre orice loc în care te vei putea recrea. Starea pe care o ai e undeva apropiată cu una de eliberare masivă, de oftat lung şi strident.
Dar înainte să te visezi în faţa bradului de Crăciun, rămâne o problemă, un lucru care trebuie rezolvat. Cadouri.

Departe de un lucru care face plăcere, luatul cadoului şi implicit oferirea lui este un lucru care “trebuie făcut, să scap”, din obligaţie, pentru că “aşa se face”. Prin urmare, în târgurile de cadouri, pe lângă preţuri exagerate (că aşa e în România, în perioada sărbătorilor se scumpesc toate, paradoxal) şi feţe de oameni posaci, care cumpără turtă dulce pentru a o face cadou şi ajung să o mănânce tot ei spunând printre dinţi “lasă, că doar o carte îi ajunge”.
vacanţă plăcută !

Am fost târât fără sa vreau într-un hypermarket. Motivul : să ajut la cumpărături, căci în zilele următoare risc să mor de foame, pentru că toate magazinele din jur au să fie, cel mai probabil închise.

Pe şira spinării mele s-a plimbat din start, de când am ieşit din casă, un fior rece, din cauza fricii că am să mor călcat în picioare în timp ce încerc să ajut la facut cumpărături. Nu am murit călcat în picioare, dar am fost călcat … pe picioare destul de mult.

E o frenezie totală. Lumea cumpără în cantităţi exagerate : multă mâncare, multă băutura, dar multă. Pentru că zilele astea e la modă să mâncăm cozonac, se formează cozi incredibil de lungi. Toţi aşteaptă ca aceştia să fie scoşi din cuptor. Evident, numai o parte din cei care stau la coada au parte de cozonaci, ceilalţi mai au de aşteptat cel puţin o tura. Frapant este că, devenite un fel de "rara avis", checurile minune sunt aruncate în coş cu nesăbuinţă. Unii cumpără caliceşte : cer doi cozonaci, apoi pentru că nu se pot abţine, mai cer încă doi şi apoi încă unul … Nelipsite sunt şi disputele muribunde, pornite din orice - din cauza celui care se bagă prea în faţă, sau din cauza celui care se duce la tanti brutar şi ia un cozonac "pe sub tejghea".

Aproape înduioşător devine să o auzi pe gospodina nefericită cum se plânge de faptul că nu mai are timp să faca cozonaci … căci vai ce buni îi facea - o regăsim însă timp de câteva ore la coada, la hypermarket, acolo, în faţa raionului "brutarie".

Paşte fericit, cu cozonac !