Intr-un balon cu aer cald…

Ok, nu avem noi prea multe tangente în oraş cu ciclismul, cu deplasarea în general prin oraş cu ajutorul bicicletelor, dar avem nişte piste ciclabile făcute ‘la misto’. Ele sunt, asta face din noi un oraş european, zis civilizat. Se impun reguli de conduită noi.

Bine aţi scos capul în lume! Lecţia 1 : Un (bi)ciclist nu circulă pe trotuar! Atunci când este pe trotuar merge pe lângă bicicletă.

Ah, dar eu uit că prin parc se merge cu scuterul şi de ce nu, pe trotuare mai circulă maşini. M-am trezit şi eu…

Sa spunem ca Romania are planuri in a deveni o tara ecologica. In fond, este de ceva vreme, tara europeana. In Europa omul si natura ar avea parca alt loc decat in tara cu care ne laudam cu patos ca ne “invecinam”, ca avem puncte in comun, sau in fine, cu tara pe care o adoram ca romani, mai mult decat e normal (ia ghici - incepe cu S si se termina in UA - pardon, nu mai e trendy sa zici asa in romana, deci refac - USA). Trecand peste aceast of, vroiam sa ma leg de “romanul ecologist”.

Suntem ecologisti, sau ne tratam, sau doar ne facem. Avem piste de biciclete in oras - evident, trantite in mijlocul unor trotuare si cu dimensiuni jenante si pentru un copil de 4 ani care descopera tricicleta. Nu mai vorbesc de copacii asezati fix in mijlocul pistei (oricum; nu mai e mult de asteptat, probabil se vor lua masuri, adica copacii care jeneaza “suprafata ciclabila” vor fi doborati). Mai avem si cosuri tomberoane colorate distinctiv si pe care scrie hartie, sticla sau altceva - la ce ajuta? Deocamdata la nimic caci nu ar fi contracte cu centrele de reciclare (inexistente).

Nu merita sa fac din postul asta o enciclopedie a problemelor din Bucuresti, lucru spre care ma indrept cu o usurinta fantastica.

Nu ar mai trebui sa fie “la moda” sa circulam cu autobuzul sau cu masina personala. Nu merita sa platim biletul, nu merita sa platim benzina, nu merita sa platim timpul pierdut in trafic. Nu spun sa mergem pe jos, desi uneori ajungem mai repede sau poate in acelasi timp, ca si cum am fi luat masina. Acum se dovedeste ca bicicleta este mai mult decat buna. Te strecori usor prin trafic si ai o viteza decanta in deplasare.

Lucruri pe care rar le vom vedea in Romania:

• sa consideram ca un ciclist este pe o strada ingusta, sens unic si pedaleaza incet. In spatele lui este o masina care nu il poate depasi, caci strada e prea ingusta. Soferul merge lent, in spatele ciclistului, pastrand o distanta de securitate. (nu injura, nu se leaga de mama ciclistului sau de alte lucruri de gen …)
• soferi care se abtin sa isi parcheze masinile pe (viitoarele) piste ciclabile
• soferi care atunci cand vor vedea o tanara domnisoara pe bicicleta se vor abtine in a o fluiera sau eu stiu ce alte chestii
• ce nu vom vedea in Romania … un trafic organizat si pentru ciclisti; trafic gandit cu intersectii si semafoare in stilul zebra, loc de stationare cicisti, loc stationare masini - pentru a evita momentele in care cel de pe bicicleta, care sta de obicei pe partea dreapta si vrea sa mearga inainte, sa fie lovit de masina care o ia la dreapta. PREA complicat, nu ?

Ce vroiam sa spun mai precis este ca pentru a fi ecologist nu este nevoie sa fi plantat 3 nuci si 4 castani in fata vilei de la Pipera, caci un cuvant esential este RESPECT. Si sper sa nu para ca nu m-as lega si de simpaticii primari ai sectoarelor si de seful ‘mai burtos’ de la Primaria Capitalei.

3570 de kilometrii parcurşi în 20 de etape. E Turul Franţei, sau la creme de la creme a competiţiilor cicliste. Rămâne de menţionat că în cei 3570 de kilometrii se strecoară şi porţiuni de pantă, porţiuni care fac uneori imaginea unei etape întregi. Mai degrabă, ar fi de spus că sunt etape în care se ajunge în vârful muntelui, iar munţii sunt Alpi sau Pirinei. După 7 ore de pedalat continuu şi de urcat dealuri şi pante, te întrebi dacă cicliştii sunt maşini, mai ales atunci când îi vezi că îşi permit să mai şi atace pe ultimii kilometrii sau să termine o etapă de munte la sprint, disputată cu “colegul de evadare”. Trece linia de sosire şi dă interviuri, se bucură, bea apă (cred că apă e) şi se urcă pe podium în timp ce alţii mai au 25 de minute până la linia de sosire.
Capeţi o stare de admiraţie, poate de adulare pentru titanii care se luptă până în vârf, numai că, observi citind titlurile ziarelor, că proaspătul idol este nevoit să renunţe la cursă din motive diverse (de dopaj) - căci există testosteroni, sânge oxigenat sau suc de portocale. Starea e îndoielnică pentru un suporter. Idolul trebuie susţinut, căci e iubit şi pentru el ai (aveai) respect. Aşadar, probabil că nu este vinovat că şi-ar fi injectat substanţe dopante (interzise). În mod evident, pe ecran, “sportivul” apare şi acuză organizatorii turului şi uniunea ciclistă internaţională pentru că au încurcat fiolele de analiză.
Este eliminat, iar în mod aproape direct, tricoul galben pe care îl deţinea este acum în posesia celui de pe locul 2. După încă 3 zile, destul pentru a fi considerat şi el un idol, se aude că un doctor facea lucruri dubioase, iar proaspătul tricou galben s-ar fi tratat de varicelă la doctorul respectiv. Pentru că turul se termină în scurt timp, cel de pe locul 3 poate sufla uşurat - este tricou galben pe Champs Elysees şi este pozat, ca un turist înconjurat de lume, în faţa Arcului de Triumf. După câteva zile apare o nouă ştire - şi ăsta a fost prins cu mâţa în sac. Ce mai contează.
Se pune problema întreruperii Turului Franţei, o cursă care (apropo) a depăşit centenarul. Oranizatorii afirmă cu patos că nu vor anula turul căci suporterii şi cei care urmăresc evenimentul nu sunt vinovaţi din cauza trişorilor.
E clar că o primă opţine ar fi să încerce să facă probele ceva mai uşoare. Totuşi, tentaţia ar rămâne. Alţii spun să îi lase pe toţi să se dopeze - care e mai dopat, să câştige. Totuşi ciclismul e un sport. Mi-aş permite să spun şi că dacă ciclismul ar avea probe ceva mai scurte, ne-am uita la el ca la fotbal, probabil, acolo unde există probe anti-dopaj, aşa cum existe cojoace în dulapuri pe vremea asta. Se pare că în lumea fotbalului problemele sunt inexistente. Tocmai pentru că se pare aşa…

În fine. Urmăresc o ediţie a Turului unde Rasmussen nu şi-a predat la timp planul de antrenament pentru a evita controalele anti-dopping. Lângă el, Alberto Contador care a suflat mereu în ceafa lui în masivele muntoase, dar care nu a fost încă găsit dopat, dar nici mult nu mai e (sunt sigur). Vinokourov, după ce a căzut ca tălâmbul şi a pierdut secunde preţioase care l-au costat practic câştigarea ediţiei, a reuşit să câştige o etapă în mod miraculos şi se punea problema revenirii - nu mai spun ce s-a întâmplat după.

Şi ajung şi eu tiptil la concluzia - Cine nu se dopează nu a fost prins defapt. Sau nu chiar.
Mulţumesc noului director sportiv al Turului, care se pare că nu prea le mai permite trişorilor orice. Sper că încet încet să … nu?

Prezentam mai demult o ştire. La vremea respectivă eram încântat de idee, iar acum sunt chiar mai încântat decât eram atunci. Velib’, proiectul Primăriei Parisului în colaborare cu firma JCdecaux, a îregistrat un număr de 5500 de închirieri de când bornele au fost deschise oficial, acum 5 zile. Scopul principal este deplasarea dintr-un punct într-altul al oraşului - implicit de la o bornă la alta. Abonamentul pe un an este 29€, iar primele 30 de minute de la luarea bicicletei de la borne sunt gratuite, iar borne se găsesc la cam 300 de şetrii una faţă de alta, cu circa 20 de biciclete. Şi e foarte nostim căci destul de des trec şi văd că mai rămân doar câte 3 biciclete, în timp ce printre străduţe mulţi aleargă cu Velib-urile. E în zadar să spun că o astfel de realizare este mai mult decât utilă din foarte multe puncte de vedere: Prietenos mediului, prietenos sănătăţii, prietenos traficului. În plus e cât se poate de practic - să mergi la serviciu fără să mai fi prins în trafic, fără să mai aştepţi autobuzul şi aşa plin şi, dece nu, fără să mai ai grija bicicletei care e parcată înapoi într-o bornă.

Concluzia mea, vreau şi eu! ţi sper că voi avea de mâine

Să ajungi să îi învingi pe Boonen sau McEwen pe ultimele sute de metrii ale cursei este o performanţă notabilă, mai ales când eşti practic ţintit în şa şi pari să crezi că te aflii într-un contratimp. Cancellara s-a trezit că a dat prea tare din pedale şi s-a desprins de pluton, ajungându-i şi pe evadaţii prinşi pe ultima sută de metrii. Mai departe, s-a văzut cu o viteză atât de mare încât a ajuns să sprinteze. Practic, de când s-a desprins ( şi nu a făcut-o din dorinţa de a merge spre o victorie de etapă ) Cancellara a parcurs 1 km în sprint. A câştiga, şi nu oricum, a făcut-o cu clasă.

Ce e haios este că am văzut imagini interesant - Fabio Cancellara vorbind cu directorul sportiv de la Quickstep (care se afla în maşină, în timpul cursei) şi îş cerea scuze pentru ce s-a întâmplat .

Încă o dată, felicitări.

7-29 iulie - cea mai importantă cursă de ciclism. Ce e curios este că anul acesta, organizatorii au decis să pornească cursa din capitala Angliei, la Londra. Ce aduce nou turul este ca nu vor mai fi curse de contratimp pe echipe.

… voi reveni cu detalii până începe

O zi, o dată pe an, programată în perioada aceasta a anului. Ciclism, Paris-Roubaix. Pentru cunoscători, cursa nu are nevoie de descriere şi totuşi, ce are atât de special Paris-Roubaix?

Astăzi, deja a 105-a ediţie a cursei din nordul Franţei, cursă ce are un traseu mai mult decât special, dar şi foarte controversat. Farmecul consta în porţiunile de traseu pavate, porţiuni de drum cu o vechime foarte mare, păstrate în mare parte pentru celebra cursă de o zi. Singurul inconvenient este dat de dificultatea acestora, care sunt chiar catalogate pe o scara de la 1 la 5, în funcţie de dificultate. În fine, în Paris-Roubaix, este atât de dificil să termini cursa cu bicicleta întreagă, iar mai apoi să termini cursa întreg. Se spunea că dacă în Paris-Roubaix nu plouă sau poate chiar să ningă, atunci nu mai avem un adevărat Paris-Roubaix. În astfel de situaţii intervine nămolul dintre pavaje, tare alunecos şi de-a dreptul criminal. Din fericire (poate mai puţin sânge), anul acesta se anunţă o vreme frumoasă, cu 25 de grade celsius (din 1949 nu s-a mai înregistrat o astfel de temperatură).

Anul acesta vor fi 28 de astfel de secţiuni pavate, însumând 53 de kilometrii. În final, cursa se temină ca de obicei cu sprintul (dacă mai e nevoie) de pe velodromul din Roubaix.

Pronostic, cine va câştiga… nu mă hazardez … în schimb am să mă uit cu interes pe Eurosport începând cu ora 15.