Intr-un balon cu aer cald…

S-ar putea publica un studiu solid, poate o carte, cu titlul “ce să nu facem în mijloacele de transport în comun”. S-ar putea ca mijlocul de transport în comun să reprezinte doar un pretext, un loc unde se întâlnesc persoane. Implicit, timp de câteva minute, se formează un grup din care faci şi tu parte - călători. Ai şansa deci să observi şi să fii deranjat.

Fenomenul pe care l-am sesizat zilele astea ţine de mâncare şi mâncat. Bunul simţ spune negreşit că macarea trebuie consumată într-un mediu adecvat, uneori însă suntem nevoiţi să luăm o gustare pe stradă, dar totuşi, de prea puţine ori, suntem nevoiţi să mâncăm în autobuz. Sunt mai multe probleme ce ar putea apărea - primul inconvenient ar fi că s-ar putea ca resturi de mâncare să cadă prin autobuz, sau s-ar putea degaja mirosuri respingătoare pentru ceilalţi călători.

În schimb m-am uitat la “o domnişoară” care înfuleca cu o poftă inexprimabila o merdenea. Imaginea era grotească, numai că “domnişoară” părea să fi uitat unde se află, la ce staţie trebuie să coboare, sau ce vreme e afară. Dacă îţi indreptai privirea spre ea nu remarcai decât o gură plină şi o merdenea ţinută cu pasiune şi înverşunare. Sesizai apoi câteva foi din foietaj, care alunecau şi uleiul de pe mâinile aparent ingrijite ale fetei. Trebuie să remarc că după ce mi-am luat ochii de la merdenea am observat că fata ce îşi lua gustarea în autobuz era cât se poate de bine îmbrăcată, cu bun gust, astfel că dacă aş fi văzut-o pe stradă aş fi zis probabil că este foarte civilizată. Şi poate era, doar că avea o mică carenţă…

În schimb, mi s-a spus că sunt alţii care iau masa în metrou, iar masa este, după caz, fie o shaorma bine îmbibată cu usturoi fie un meniu întreg de la un fastfood.

Poftă bună!

revin vineri, mă aşteaptă Azuga şi zăpada 

Mai demult scriam articolul asta despre emo. Ramane perfect valabil. In fapt, vine ca o introducere pentru ce am cules de pe blogul lui Matei, o chestie care m-a amuzat foarte mult.

5:00- M-a trezit surioara mai mica, iarasi a venit beata. Stie doar sa bea si sa mearga la concerte, ea nu ma iubeste… Eu cand eram de varsta ei aveam colectie de timbre. Iarasi nu pot sa adorm, va trebui sa-mi rod lacul de pe unghii.
6:00- Imi rod lacul de pe unghii.
7:00- Aproape ca m-a vazut maicamea ca imi rod lacul de pe unghii. Mi- a zis sa imi ridic din pat fundul de poponar necajit si sa ma duc la scoala. She makes me cry.
7:05- Am inceput sa ma pregatesc de scoala, mi-am imbracat pantalonii, stramti. Mai multe insigne, mai multe, mai multe. Fuck! Mi-am pierdut o insigna! I hate this stupide world. Sa nu imi uit caciula si sa-mi fac ochii cat mai negri.
7:20- M-a vazut sormea. A inceput sa rada. Punkista dracului!
7:21- Mi-a cazut o insigna. Am agatat-o la loc.
7:28- Mi-a cazut o insigna. Am agatat-o la loc.
7:35- Mi-am pus caciula in cap, ies din casa si observ ca imi lipseste o insigna. Am gasit-o,am agatat-o la loc.
7:50- Mi-am pus un ciorap pe cap, nu caciula(ma gandeam de ce ma strange atat de rau caciula asta).!@#$ happens. M-am intors acasa, mi-am luat caciula, m-am dus la scoala.
8:20- Am intarziat la ora, nu m-au lasat sa intru in clasa, stau pe hol. Plang.
8:41- S-a terminat ora, am intrat in clasa, mi-am aruncat geanta, am iesit pe sala si stateam trist.
8:43- I hate my life. Stam cu emokids in cinci, plangem.
9:00- Stau la ora si plang.
9:10- M-au dat afara de la ora, stau pe sala, plang.
9:15- M-am dus la baie.
9:16- Am ajuns la baie sa ma pish. Am inceput sa plang, am uitat sa ma pis.
9:17- Iesind de la baie mi-a cazut o insigna. In buda. L-am luat, l-am agatat la loc.
9:18- Ma uit in oglinda, sunt dragut. Ar trebui sa-mi fac o poza.
9:31- (pauza) Au venit emokids si au zis ca sunt tru. Trecea sormea pe langa mine si a inceput sa rada. I-am zis ca e rea. Ea mi-a dat un bocanc in fata. She makes me cry.
9:35- Emokids i-au zis ca nu are dreptate. A inceput sa ii bata pe toti cu bocancii.
9:37- Am vrut sa fug, m-a batut din nou.
9:44- Stau la ora , ma dor venele.
10:10- Am scris scrisoarea de ramas bun pe banca.
10:12- M-a vazut profa, m-a dat afara de la ora. Stau si plang.
10:21- Stau la cantina. Am inceput sa plang, am uitat sa mananc. A trecut sormea pe langa mine si mi-a dat un capac. Iesind de la cantina mi-a cazut o insigna in vasul cu resturi. L-am luat, l-am agatat la loc.
10:29- M-au vazut emokids si au zis ca sunt tru.
10.40- Stau la ora, imi scriu scrisoarea de ramas bun. Inca fara sange. Da-l in plm de sange, principal e sa fie cat mai trista.
10:50- Am terminat de scris, am incercat sa citesc si profa m-a dat afara. Iesind din clasa mi-a cazut o insigna, a cazut dupa calorifer, am ridicat-o si am agatat-o la loc.
11:11- (pauza) Emo kids au vazut insigna, au zis ca sunt tru. Le-am dat si lor sa citeasca scrisoarea. Au zis ca sunt si mai tru. Trece fratimiu, a citit si el scrisoarea si mi-a zis ca sunt un idiot, si ca ce fac nu e tru. Eu l-am intrebat ce e tru? El mi-a dat mp3-ul sa ascult la ore. Ramones si Sex Pistols.
12:30- Ascultam muzica la ore si m-am speriat, am inceput sa plang! Am fugit din clasa. (eu stiam ca fratimiu asculta cacaturi, dar nu credeam ca atat de oribile). In timp ce fugeam mi-a cazut o insigna. Am ridicat-o, am pus-o la loc. M-a ajuns profu’ din urma, m-a luat de guler, m-a adus in clasa si mi-a spus ca sunt poponar. Dupa m-a dat afara din sala.
12:45- Stau si plang.
12:50- (pauza) le-am dat baietilor sa asculte si ei la mp3. Costica a lesinat, vasile a inceput sa planga, Vova ne-a marturisit ca a ramas fara oja roz, si a intrat intr-o depresie, Lionia in tipete a fugit, i-a cazut o insigna. Fratimiu a vazut aceasta scena, mi-a luat mp3-ul , mi-a spart fata si a zis ca suntem…
13:00- Am inceput sa ma dau la Svetlana, mi-a zis ca sunt un poponar infect. Upi! Ma place! Stau si plang de bucurie.
13:20- M-a dat afara profu’ din clasa.
13:40- S-au terminat orele. I-am asteptat pe emokids. Pe rand scapand insigne si ridicadu-le ne-am dus spre casa. Ne-am inteles sa ne intalnim pe la 4.
14:00- Am ajuns acasa, nu era nimeni, asa ca am pus Tokio Hotel, stau, imi rod lacul de pe unghii.
14:20- A venit sormea si mi-a oprit casetofonul, s-a culcat.
14:40- Am pornit casetofonul si am trezit-o pe sormea… Mi-a spart fata, am incercat sa ripostez…
14:50- AAAA!!! She makes me cry.
15:00- Stau legat de calorifer cu un ciorap in gura, cu castile in urechi. Canta ceva oribil! I want to die.
15:10- Pe la sormea au trecut niste tovarasi, am pus gecile pe mine si am inceput sa ma bata cu piciorele.
15:20- A venit mama, a dat cu piciorul in gramada de haine si dupa gemetele scoase de mine si-a dat seama ca e cineva acolo
15:30- Mama m-a dezlegat si m-a trimis dupa paine.
16:00- Stau la alimentara la coada, langa mine stau niste baieti cheliosi si se uita ciudat la mine. (cred ca ma invidiaza ca am atatea insigne tari)
16:10- M-au batut, mi-au luat banii, am incercat sa ma ridic , mi-a cazut o insigna, am agatat-o la loc.
16:20- Am ajuns acasa, mama m-a batut si s-a dus dupa paine. @!#$ happens.
16:30- Am intarziat la intalnirea cu emokids.
16:35- Emokids au zis ca nu mai sunt tru.
16:37- Mi-a cazut o insigna.
16:40- Ne-am impacat cu emokids. Stam si plangem.
16:55- A trecut un punkist pe langa noi. I-am zis ca e un dobitoc si sa se duca in p***** noastre. Si tot grupul nostrum (25 de personae) l-am batut! Ce adevarati suntem!!!
17:10- Au venit 10 punkisti si ne-au batut rau de tot. ce prosti, oricum noi suntem mai tru!!!
17:30- Adunam marunt pentru bere. (upi! Ce tru suntem)
17:32- Vanzatoarea nu vroia sa ne dea bere.
17:35- Am reusit sa o convingem pe vanzatoare sa ne dea bere, am luat 2 litri. (upi! Suntem mai tru de cat toti!)
17:50- Vroiam sa deschidem, a venit sora mea si inca 4 punkisti, ne-au luat berea.
18:00- Treceau trei tipe pe strada, am inceput sa ma dau la ele, au venit in spre mine si mi-au zis ca sunt un virgin neputincios , si sa le las in pace de poponar infect ce sunt… ce sexy sunt, ele sigur ma vor si ma invidiaza, pentru ca am machiajul mai tru!!!
18:15- Vova ne-a zis ca e virgin si a intrat in depresie.
18:20- Am vazut o nunta, alexandru a zis ca mireasa e imbracata in alb pentru ca e… (am hotarat sa ne imbracam de maine numai in alb).
18:30- Am ajuns acasa, am mancat, si m-am dus sa ma uit la desene.
17:00- S-au terminat desenele si m-am asezat sa imi scriu ultimul ravas.
17:20- Ascult tokio hotel, e o formatie emo…
19:00- A venit surioara mea mai mica, m-a batut si a plecat…
21:00- Mama mi-a zis sa ma culc. “mama am deja 17 ani, pot sa ma rad pe picioare?”
21:05- M-a batut mama la fund. Stau in pat si incerc sa adorm. @!#$!!
21:10- Nu pot sa adorm, unde-mi sunt unghiile alea vopsite?
21:15- Mi-am ros lacul de pe unghii. Am adormit.

[via]

Pentru firca de intuneric, folosirea cremei anti-frica-de-intuneric este recomandata. Formula noua pentru piele sensibila o face potrivita pentru toate tipurile de piele.

Prin simpla aplicare dimineata si seara, timp de 10 zile, se obtin rezultate demne de invidiat. 9 din 10 persoane cu frica de intuneric spun ca dupa ce au folosit crema, se pot plimba noaptea prin casa fara sa aprinda lumina, in timp ce 8 din 10 se simt comfortabil in timpul plimbarilor pe afara, noaptea.

Frica de intuneric devine poveste!

argument : mi-a fost dat sa vad o insinuare fortata de teama, de urat si de dezastru, la unele persone. Cel mai in trend este sa fii pesimist, iar daca nu esti, mai nou, te conformezi. Amici emo, cum o mai duceti ?!

argument : pentru ca ne plangem de mila si imploram atentie.

Am o părere limpede despre presa din românia, iar părerea este proastă. Nu mă avânt prea tare în subiect, doar precizez că jurnalismul reprezintă pentru mine, că privitor de ştiri seara la ora 19, o facultate unde intrii bou şi ieşi bou cu expresii şi mimice de-a dreptul ilare.

Este o aberaţie fără margine să spui despre ştiri că sunt un “spectacol”. Buletinul informativ este mai nou “spectacol” în viziunea protv, care promovează fără jenă “Ştirile protv” ca pe un “spectacol”. Mie unul mi se pare un lucru deplasat, dar totuşi foarte adevărat căci ceea ce se dă la televizor este foarte uşor de numit circ - ştiri abracadabrante şi reportaje prea puţin obiective.

Altfel spus, până şi informaţia a devenit greu de digerat aşa că trebuie impachetata în folii colorate, evetual ‘telenovelizata’.

Mă confund cu o problemă care nu mă afectează în mod direct. Trebuie să recunosc însă că mă agasează. E incontestabilă simplitatea cu care poţi să imortalizezi imagini, să faci poze. Cu atât mai mult, un aparat foto deja ieftin şi simplu de utilizat te pune într-o poziţie eventuală de “artist”. Or pentru a fi “artist” este necesar şi altceva decât un aparat foto (fie el oricât de performant). Ca să faci artă ai nevoie de bun simţ - bun simţ ca simţ al esteticului, bun simţ ca modestie.

Când ţi se pare că eşti lovit de pasiunea pentru fotografie e bine să înţelegi că cel ce face poze atât de frumoase, poze pe care le admiri, nu are ca simplu argument al reuşitei aparatul foto performant şi instrumente ajutătoare. Fără să vrei, pasiunea ta pentru fotografie se traduce în scurt timp prin pasiune pentru imagine, imagine perfectă, frumos definită, lăsând pe planul doi interpretarea. Interpretarea se face apoi, parcă dintr-o invinovatire a celui care îşi da seamă că nu este atent la ce trebuie, dar este mult prea uşuratică.

Mai departe, alt aspect ce trebuie luat în considerare de un viitor “artist” este cliseul şi evitarea lui. Aşa cum pare uşor să faci o poză, atât de uşor este să faci un clişeu, or cineva care face numai clişee, se îndepărtează de artă.

Nu poţi evita de nici un chip pasaretul volubil, felurimea de lăudăroşi şi cei ce nu îşi văd lungul nasului. Fiecare se afişează ostentativ, toţi îşi dau cu părerea, dar nimeni nu acceptă critica atât de benefică, ba mai mult, nici chiar sfatul amical. Gogomanie.

Ulterior, tot aceiaşi gogomani descoperă editarea pozelor prin mijloace software - editarea digitală a unor poze digitale. Dintr-un fior de atotputernicie se naşte excesul de editare, schimbarea abuzivă a culorilor şi umbrelor, spre o pervertire constantă a frumosului. Deloc lipsit de importantă este gică contrismul. Dacă o poză este nereuşită, iar o trecere a ei într-o umbră obscură ar putea ascunde câteva defecte, cel mai probabil vom avea de a face cu o afişare strigătoare, în care poza este prezentată ca “exact cum mi-am imaginat că o să iasă când am apăsat declanşatorul”. Alţii simt nevoia de a se afirma prin kitsch, mandrindu-se cu ce au făcut (considerând unicitatea o trăsătură determinantă, care evită cliseul), într-un gicacontrism aberant.

Nu ştiu la ce îmi foloseşte mie să spun toate astea, căci astfel de indivizi  nu se întâlnesc numai printre fotografi ci peste tot - modestia are şi ea ceva de-a face…

Am scris ieri un post de care se va lega şi cel de astăzi. Am făcut între timp o constatare generală : în Bucureşti (delimitez şi pun ţinta pe un singur oraş) oamenii au tendinţe solitare. În aer pluteşte o spaimă teribilă de convieţuire, spaimă care se schimbă în agresivitate. În Bucureşti, fiecare este ‘pentru el’, iar cei din jur se confundă cu obiecte inerte, fireşti şi nefolositoare. Cel puţin asta e senzaţia pe care o ai dacă mergi de exemplu, într-o zi cu autobuzul - de preferat la o oră de vârf. Dacă nu se ceartă absurd, oamenii se împing, dau lupte jenante pentru locurile de pe scaune şi ignoră regulile elementare de comportament în timpul călătoriei cu transportul în comun (referindu-mă la simple lucuri de genul “lasă-i pe cei ce coboară să o facă înainte de a te repezi să urci”). Înstinctul de animal iese la suprafaţa, ilustrand imagini perfect primitive. Certurile nu se fac folosind cuvinte, ci o învălmăşeală de strigăte şi sunete sălbatice.

Convietuirea este dureroasă atâta timp cât cel care a avut norocul de a prinde un loc liber pe scaun este invidiat şi desconsiderat. Dacă te uiţi cu atenţie, observi mişcări psihotice şi priviri ameninţătoare. Nu eşti lăsat să cobori din autobuz pentru că nu este timp. Cum se deschis uşile, se navaleste bestial - lupte pe viaţă şi pe moarte pentru un loc în autobuz.

Nu mai există nici un reper uman. Haosul este gru comparabil cu o junglă sau o savana, pentru că acolo exsita totuşi o randuire.  Iar în cazurile astea, de ce să mă mai minunez eu că cel de lângă nu mi-a răspuns la salut. În cazul de faţă, o gândire inversă arată că, neiubindu-ne aproapele, nu ne iubim pe noi înşine. Practic, ajungem să trăim în cel mai primitiv mod cu putinţă, ca şi cum am trăi doar din instincte.

Inca nu stiu daca este vorba despre o carenta in educatie, sau doar de o indolenta molipsitoare.

Astazi, cand am dat sa ies din bloc, femeia care se ocupa cu curatenia isi facea treaba la parter. Fara sa stau pe ganduri si fara sa am vreo retinere, m-am adresat politicos cu un “buna dimineata” (pe cuvant de onoare, eram foarte inofensiv cand am spus asta). Nici un raspuns. Ma complac - nu m-a auzit probabil. Asadar, salutul meu nu a fost auzit, prin urmare, nu aveam de primit nici un raspuns. E totusi o gandire gresita, caci chiar si asa, as fi putut eu sa fiu intampinat cu un salut politicos. Mi-am dat seama ca sunt naiv daca imi continui analiza si m-am multumit cu acel “nu m-a auzit”.

Seara insa, cineva tocmai cobora folosind liftul. Cand a iesit din lift, la parter, m-am simtit obligat sa ii spun un atat de banal “buna seara” celui ce tocmai iesise, chiar daca nu il cunosteam. Deja evident, nu am primit nici un raspuns, ci un spate intors in graba.

Nu indraznesc totusi sa mai pun la socoteala momentele in care cuiva i se permite sa intre intr-un loc in timp ce altcineva tine usa deschisa, moment in care, de cele mai multe ori nu exista nici un schimb de replici intre cele doua persoane - spuneam ca nu am de gand sa pun la socoteala si asta, pentru ca deja risc sa devin mult prea naiv si prostut, tratand teme de-a dreptul cunoscute si inutil de analizat.

Cu toate astea, prin alte locuri am vazut ca se poate sa mai fii om printre oameni, deci nu exista o scuze temeinica pentru lipsa de bun simt de care sunt inconjurat, ‘lipsa de uman’ la urma urmelor.

Mihai Viteazul (liceu, Bucureşti), se spune că ar avea cea mai mare bibliotecă şcolară din oraş. Asta înseamnă că elevul din Mihai Viteazul are un loc perfect “academic” în care găseşte documentatie necesară, sau cine ştie ce cărţi care îi trebuiesc.

Aşa e, biblioteca e foarte drăguţă, dar volumele de cărţi din dreapta şi din stânga ta nu fac decât să îndeplinească un anevoios rol (pentru ele) de “a sta la poză”. Dacă ai să cauţi vreodată o carte diferită de Eminescu - poezii sau Baltagul de Mihail Sadoveanu, te vei lovi de un răspuns venit în sictir: “nu există cartea asta”, iar în cel mai bun caz “nu avem cartea asta”.

Aşa, într-un timp foarte scurt, ajungi să îţi faci închipuiri despre meseria de bibliotecar. Se confundă obscen cu cea de bagator de seamă, iar mediul în care meseria asta se desfăşoară -liniste şi calm, la o temperatură optimă şi cu fursecuri pe birou- este perfect. Te întrebi apoi, la o analiză mai atentă, dacă nu cumva să fii bibliotecar aşa cum o sunt doamnele de la noi din liceu, nu este totuşi plictisitor. Te linişteşti însă imaginandu-ti că, înconjurat de cărţi, vei ajunge fără să vrei, din curiozitate, să rasfoiesti câteva, poate chiar să cunoşti întreagă bibliotecă. Urmează un “gol de chibzuinţă” - cum se face că bibliotecarele noastre nu au habar ce cărţi au în jur. Evident, nu se plictisesc, căci ziarul Compact cuprinde şi rubrici de bancuri şi integrame monotone. Totuşi, ce caută într-o bibliotecă? Ce legătură au ele cu un astfel de loc? Aparent nici unul.

… din dorinţă de a împrumută o carte care “nu există”.

Întrebarea se pune, până unde poate ajunge suflul fashion al unor tinere fete din generaţia mea. Au ţinute interesante şi bine alese vara, însă iarna, le adoptă pe aceleaşi. Astfel că azi mi-a fost dat să văd că acei deja celebrii Converse sunt purtaţi fără încetare în continuare ( vorbesc despre cei din material textil ). Fac precizarea că ceea ce numesc eu deplasat, are ca argument faptul că afară, pe lângă faptul că temperatura este sub 0 grade, te izbesti fără scăpare de nămeţi generoşi.

Mă întreb ce înseamnă pentru unii să se îmbrace trendy, cât timp ajung să se ridiculizeze.

Se pune întrebarea cinică - ” ce zi este mâine ? “. Răspunsul este sec şi fără noimă, “da”, dar se confundă cu o stare flegmatica şi o dispoziţie nevolnică. Răspunsul este în realitate “mâine e luni”, iar pentru a fi mai riguroşi, spunem “mâine e luni şi începe scoală”. Până vine vacanţa dintre semestre, ne pregătim pentru mâine. E nedrept, căci a trecut atât de repede timpul, că nici nu am apucat să ne dăm seama când reîncepe şcoala.

În altă ordine de idei, azi, de Boboteaza, am asistat iar la un “măcel” pentru aghiazma. Vorbesc de “crestinii” care se bat şi se înjură în timp ce stau la coadă la Biserică cu canistre în mână - ei spun că vor apă sfinţită, eu mă întreb de ce au nevoie de zeci de litrii (eterna întrebare pe care mi-am mai pus-o).

Ah, şi nici nu vreau să mă gândesc cum se va circula mâine prin oraş x_X .