Trebuie precizat ca motivul pentru care eu nu scriu cu diacritice pe blog este, din pacate, lenea. Cu toate asta, imi voi permite sa clarific titlul, folosindu-ma de ele - “Supă de tăiței”. Asadar, clarificarea fiind facuta, pot sa ma arunc in subiect. Dar pentru ca subiectul este supa de taitiei, ma voi abtine si voi renunta la ideea de a ma mai “arunca” in… ei.
Mie imi plac taiteii de casa, aia grosi si cu silueta inegala, abundenta si care ascunde substanta satioasa. Ceilalti, mai mici, se deosebesc prin faptul ca sunt plapanzi, firavi, iar silueta lor are acum alte aere, similare cu cele ale unei dive. Iar daca vrei sa cunosti gustul unor taitei instruiti, ai nevoie cu siguranta de o “supa alfabet” - aceea in care taiteii au forme de litere si cifre.
Cuceritoare este si metamorfoza rapida a taiteilor solizi si inerti, in paste fragede si ondulate, dupa ce sunt bagati in apa fiarta. Iar atata timp cat “taitei” se comporta ca o entitate, “taitel” devine un terment abstract, atat de abstract incat nu-si are rostul.
Ce ii face pe taitei atat de speciali? Simplul fapt ca fac lucuri speciale, pentru ca fara taitei, supa ar avea ‘lipsa’. ‘Lipsa’ s-ar traduce printr-un defect de aspect, gust si personalitate sau amuzament. Supa este amuzanta, mai ales atunci cand taiteii sunt sorbiti zgomotos, in timp ce… sunt sigur, ati putea spune ca supa fara taitei exista.
Supa fara taitei exista, dar pentru a nu o numi zeama, dat fiind absenta pastelor, in compozitia ei vor aparea galustile, dar asta e tema unei discutii viitoare.
