Intr-un balon cu aer cald…

Sunt multe lucruri in Romania care au ajuns la stadiul de “revoltator”, in fapt, putine sunt problemele care se opresc inaintea acestui stadiu, si mai putine cele care sunt rezolvate intr-un final.

E cunoscut pentru oricine faptul ca se practica munca in strainatate si fiecare intelege ce vrea prin asta. Cersitul este o activitate practicata cu o candoare copilareasca de cetateni romani, veniti (si voi lua ca exemplu Franta, mai precis Parisul) in strainatate. S-ar putea considera ca este o ramura a furtului, o alta activitate preferata si practicata cu o maiestrie dobandita parca din tata in fiu. De aici remarcam micile gainarii cu carti de credit, furatul din buzunare sau chiar furatul de legume si fructe de prin afara oraselor. Nu atat de nostim este cand auzi a 10-a oara la televizor cuvantul ‘origine roumaine‘ in descrierea “binevoitorilor”;

Am ajuns sa le recunosc pe cucoanele care stau si implora un euro, sau doi. Le stiam pe cele din fata Turnului Eiffel, pe cele de prin zona Louvre-Rivoli - acum s-au adunat toate pe Chams Elysees, probabil gonite de activitatile organizate cu ocazia Cupei Mondiale. Sunt peste 20 si aproape toate se baga in tine cu un ‘do you speak english’ aproape perfect (caci ai impresia ca si-au facut stagiul de pregatire la Londra). Nu exista nici un dubiu asupra nationalitatii pe care o au - nu vorbesc tiganeste intre ele, nu se sfiesc, e o romana pura. Altele adopta o pozitie deplorabila si se pun in mijlocul drumului - ingenunchiaza pios si imping un pahar de plastic in dreptul lor.

Momentul de revolta l-am avut cand una din ele a reusit sa faca o turista venita din Japonia sa ii dea o bancnota de cativa euro buni. Ar fi trebuit sa intervin (caci eu stiam cu cine se tocmea turista), dar pe ce baza. Se stie foarte bine ca japonezii veniti in vizita in Paris, sau in Europa, devin brusc mai naivi si foarte expusi, caci stilurile de viata difera. Acum, e clar ca nu ii vindea nimic si ca a reusit doar sa fure mai cu stil.

Strang bani cat sa isi cumpere un bilet de avion dus intors in fiecare zi - profita de un Paris cosmopolit. Cu toate astea multumita protectiei sociale de-a dreptul imbecile pe care Franta o are, primesc bani (nu putini!) + transport cu avionul, pentru a se intoarce in tara , atunci cand sunt prinse cu mata in sac ; iar daca fac gura, sunt cazate la hotel, pana se rezolva problema (sau pana cand intervine statul roman). Oricum si cele trimise inapoi in Romanica fac rocada cu altele, care vin inapoi si uite asa lupta e inegala. Cam asta fac doamnele, domnii mai fac pe muzicienii in metrou si canta un melanj de manele si hip hop, altii se lipesc de tine tot prin metrou si verifica daca ai buzunare adanci - pentu romani problema de a fi furati in metrou este aproape inexistenta - am aflat ca parca ar scrie pe ’suti’ (romani) deci nu exista riscul sa fii luat prin surprindere mai ales cand stii cu cine ai de-a face.

Este superb, nu? Viata dulce! Pe tine te masoara cu atentie cel caruia ii arati pasaportul de Romania, nu pentru ca ai fi din tara lui Brancusi sau Cioran, ci doar pentru a evita disparitia anumitor lucruri, in schimb concetatenii stang un ban pe Sanzelizeu ca doar sunt saraci! Si uite asa ajung la cuvantul revoltator - imaginea Romaniei in strainatate - putem sa stam si-n cap in tara, noi cei carora ne pasa, sunt prea multi care isi baga picioarele (cauta-i prin Parlament).

>specific ca nu a fost nevoie sa ma leg de etnia celor care vin la furat (cersit) in Europa - nu e nevoie, important e ca sunt romani, vorbesc limba romana si devin ambasadorii Romaniei pentru multi locuitori europeni.

Dupa ce am ascultat asta as fi putut sa rad pe saturate, dar in final, poate pentru ca ma asteptam la ceva mai interesant, m-am multumit sa zambesc.

Asa e in Romania, yahoo messenger este folosit de fiecare. Nu stiu cum s-a facut alegerea, cert este ca atunci cand cineva iti cere contactul pentru a vorbi cu tine pe net (de obicei prin mesaje scrise), chiar si daca ai descoperit internetul de o zi numai, vei stii ca adresa de contact pe care ti-o cere (’aidiul’) functioneaza pe yahoo messenger. Spre deosebire de alte tari unde se foloseste msn sau aim(din ce in ce mai rar), in Romania yahoo este la putere - e drept ca nu stiu sa dau date exacte si in fond nu asta este problema.

Ce este comic spre cu adevarat hilar este momentul, inevitabil, in care vei auzi pe cineva care stiga fericit ca ” diseara vin aia sa ii puna mes ” - dupa o scurta discutie, vei intelege ca “aia” sunt baietii de la internet, si ca scopul principal pentru care vin este sa configureze o conexiune la internet; de aici si episoade in care serverul yahoo are probleme, iar lumea striga ca s-a taiat netul si suna in draci la amaratul de provider.

E de apreciat ca iubim sa vorbim, sa comunicam, dar nu e chiar asa. Vorbeam de cel care e fericit ca a primit “mess” - in scurt timp descopera internetul deschizand browserul (nu pentru mail, stiri, sau bloguri) ci pentru hi5. E de remarcat ca tot ce tine pana si de comunicare prin ym se leaga de mode si trenduri. Mai demult era la moda sa se vada la status melodia pe care o asculta individul, sau sa se trimita mesaje intregii liste cu continut stupid sau chiar cretin. Acum, este la moda sa iti afisezi statusul punand un ‘www.’ in coada - rezultatul : statusul devine albastru (oooaaa) si daca apesi vei vedea o fereastra (browser) care striga saracul ca nu gaseste pagina. Hi5 e la moda, e trendy sa ai cont de hi5 unde iti pui poze (uploadezi), muzica preferata si cateva videoclipuri. Amesteci cu cateva teste de personalitate de 2 bani gasite pe internet si coduri HTML care nu sunt bine scrise . Rezultatul, o definitie curata pentru kitsch.

Intr-un bovarism precoce, fiecare imita pe celalat. Alinierea este inceputa prin a-ti face cont. Trebuie sa intri apoi in contact cu ceilalti utilizatori pe care ii vei vedea drept prieteni. In ceea ce priveste pozele, de obicei, peste 50% din conturile de hi5 vor avea poze in descrierea carora apare “just me”. Pe strada, daca surprinzi indivizi pozandu-se, in scurt timp il vei auzi pe un altul strigand - sa o pui diseara pe hi5.

Myspace.com nu e cul - defapt … ce e aia?

In fine, pentru multi din utilizatorii de yahoo (messenger sau hi5), viata reala si internetul au inca granite bine stabilite, deci nu se pune problema ca nu ar mai iesi duminica la padure sa faca un gratar si sa asculte manele. Pe ym nu vei intalni gameri speriati de soare care nu ies din casa ci mai degraba fie persoane care pur si simplu vor sa comunice usor, fie persoane care vor sa injure, usor, sa isi transmita usor manele sau sa isi etaleze poze la avatar - ei alaturi de un bentley sau un maybach… ca in viata reala…

Romania !!!

Am senazaţia că semnele de circulaţie de genul celor care indică o trecere de pietoni sau un simplu semafor nu ar deranja pe nimeni în România. Oricum, ce ar putea fi deranjant la nişte semne de circulaţie.

Totuşi, într-un oraş din Spania, aflat în partea de sud a capitalei, semnele de circulaţie sunt pe jumătate diferite. Semaforul arată două secunde un pieton fie el verde, fie roşu, iar în alte două “o pietoană” (căci ajung să cred că şi denumirea pieton, masculină, va fi contestată în curând). Aşadar, jumătate din semnele de circulaţie ale oraşului sunt diferite de celelalte în ceea ce priveşte omuleţul ce păşeşte pe zebră sau mai ştiu eu ce. În schimb, acum vor fi şi doamne care trec strada, deci bonus, omuleţul cu care eram obişnuiţi are acum fustă şi o coafură … stranie.

Pe de-o parte sunt încălcate nişte convenţii internaţionale cu privire la semnele de circulaţie, pe de altă parte este satisfăcută dorinţa stupidă a unor persoane care nu au găsit altceva mai bun de care să se lege. Feminism, ok, dar totuşi…

Russell Dalrymple: So, what have you guys come up with?
Jerry: Well, we thought about this in a variety of ways, but the basic idea is I would play myself…
George Costanza: May I…?
Jerry: Go ahead.
George Costanza: I think I can sum up the show for you with one word: nothing.
Russell Dalrymple: Nothing?
George Costanza: Nothing!
Russell Dalrymple: What does that mean?
George Costanza: The show is about nothing!

Cam aşa sună un citat dintr-un episod din Seinfeld, mai exact răspunsul pe care îl dau Jerry şi George, directorului NBC, în legătura cu tema show-ul lor. Sună ciudat să spui că faci un show despre “nimic”, dar este pur şi simplu o afirmaţie onestă, căci până la urmă tot în aceeaşi sferă se ajunge.

E plictisitor să te uiţi la televizor. Plăteşti un abonament la cablu sau mai ştiu eu ce alte servicii şi te gândeşti că dacă vei apăsa de aproximativ 100 de ori pe butonul telecomenzii şi vei face un tur complet al canalelor, nu există posibilitatea să nu dai de ceva ce te va prinde, interesa.

Şi bine, poate “nimic” este prea mult spus căci există posturi de televiziune care au tendinţe agasante de a arunca titluri şoc în părţile de sus a ecranului, iar de cele mai multe ori, în centrul ecranului este un bust de invitat sau moderator cu aere eminente. Evident, sunt dezbătute teme care aparent au un fir logic şi par interesante. Însă, de cele mai multe ori, acelaşi titlu apare şi peste câteva zile, iar noutăţile nu sunt prea relevante. Sunt emisiuni moderate de jurnalişti “experimentaţi”, “iubiţi” , cu siguranţă cu gură prea mare şi tupeu făţiş. Au un orgoliu fabulos, sunt puternici pentru că apar pe sticlă şi se simt superiori, simt că manipulează, că vrăjesc telespectatorul. E altă poveste asta, dar cert este că aduc emisiuni cu teme aparent interesante şi apăsătoare la stadiul în care concluzia este unanimă - o linie trasă sau loc lăsat liber, ca atunci când completezi un formular. După ce priveşti timp de câteva ore o emisiune (+ câteva reclame la iaurt, detergent pentru WC şi bere) realizezi că mai bine dormeai tot acel timp - clar, nu te-ai ales cu nimic, nu ai aflat nici o informaţie utilă.

Reality show - nu era mai simplu să spui “un show despre nimic”? Vedem emisiuni unde personajul principal este un cuplu de “vedete”. Nu vedem nimic altceva decât cum îşi cumpără aceştia ceapă pentru salata de roşii de seară, cum îşi spală maşina în parc sau cheamă instalatorul să repare vasul de la WC. Cu alte cuvinte… nimicuri.

Am decis, oricum e vacanţă şi se spune că se reiau emisiunile şi nu e nimic nou la televizor (de parcă până atunci ar fi fost), mai bine nu mă mai reped în telecomandă dimineaţa ci mai degrabă în radio.

Sunt drumuri placide pe care le fac de obicei atunci când mă îndrept spre liceu. Sunt fericit - văd şi ce e jos şi ce e deasupra, adică sunt dependent de metrou şi de câteva staţii de autobuz, staţii care de multe ori sunt parcurse pe lângă autobuz, adică cu picioarele, în încercarea de a evita aglomeraţia urbană. Aşa cum drumurile sunt anoste şi starea mea de spirit este de multe ori exagerat de deprimantă sau pasivă, îmi târăsc picioarele pentru că nu mă grabesc nicăieri - "unde să mă grăbesc? la liceu?". Sunt părăsit de orice doză de entuziasm. Sunt o persoană posacă.

Şi când colo, te trezeşti că printre toţi cei agăţaţi de barele metroului se zăreşte o persoană familiară şi totuşi foarte interesantă. Se schimbă un pic nişte elemente, de-odată nu mai sunt posac ci mai degrabă febril. Domnişoara se uită la mine şi nu prin mine, după care întoarce capul. Eu în schimb, profit că şi-a întors privirea şi continui să mă holbez, iar spre uşoara mea mirare, domnişoara se întoarce din nou înspre mine. Iute, întorc privirea, parcă lovit de un reflex, reflex cu siguranţă tont.

Pentru câteva minute, continuându-mi drumul spre şcoală, nu o mai zăresc. În schimb, atunci când urc în autobuz iar acesta se pune în mişcare, fata din metrou reapare, undeva la capătul celălalt şi cu privirea aţintită inevitabil spre mine, în plus zâmbeşte, ştrengar aş spune eu. Eu profit discret de momentele în care îi pot arunca priviri, iar în curând devin preocupat, fără nici o legătură aparent, de cum îmi sta părul sau dacă am tricoul călcat. Se adaugă şi gânduri ameţite, despre locul unde ea s-ar putea duce - cel mai probabil, un liceu, iar mai departe care este acela. Parcă suspendat pe o cracă prea scurtă dintr-un copac al aiurelii, trebuie să cobor din autobuz, nu înainte de a arunca încă o privire - curios, nu mai este şi probabil a coborât la staţia precedentă -.

… Aş vrea eu! Fantezie curată în rândurile de mai sus, inspirate totuşi de fantezii fugare, care sunt inspirate şi ele la rândul lor din pelicule confuz-ridicole. Şi totuşi o salut pe domnişoara draguţă al cărei drum se întretaie cu al meu.

-» mesaj pentru cei (din clasa mea) care se aşteptau să critic azi persoane care strâmbă din nas la nota de trecere(5), în condiţiile în care aceasta este dată în locul notei pentru copiat(1) şi să mă leg de spiritul imba( ) - sunt unele lucruri care sunt pur şi simplu greu de explicat şi foarte deprimante, deci am ales să sar discret peste acest "eveniment".