Intr-un balon cu aer cald…

 Se pare că de puţină vreme, Google Earth a schimbat imaginile din Bucureşti, dar nu vă gândiţi că acum au o rezoluţie mai bună. Singura schimbare uşor de remarcat este culoarea verde a copacilor, căci se pare că pozele sunt făcute cândva vara sau primăvara.

[google blog]

Trebuie precizat ca motivul pentru care eu nu scriu cu diacritice pe blog este, din pacate, lenea. Cu toate asta, imi voi permite sa clarific titlul, folosindu-ma de ele - “Supă de tăiței”. Asadar, clarificarea fiind facuta, pot sa ma arunc in subiect. Dar pentru ca subiectul este supa de taitiei, ma voi abtine si voi renunta la ideea de a ma mai “arunca” in… ei.

Mie imi plac taiteii de casa, aia grosi si cu silueta inegala, abundenta si care ascunde substanta satioasa. Ceilalti, mai mici, se deosebesc prin faptul ca sunt plapanzi, firavi, iar silueta lor are acum alte aere, similare cu cele ale unei dive. Iar daca vrei sa cunosti gustul unor taitei instruiti, ai nevoie cu siguranta de o “supa alfabet” - aceea in care taiteii au forme de litere si cifre.

Cuceritoare este si metamorfoza rapida a taiteilor solizi si inerti, in paste fragede si ondulate, dupa ce sunt bagati in apa fiarta. Iar atata timp cat “taitei” se comporta ca o entitate, “taitel” devine un terment abstract, atat de abstract incat nu-si are rostul.

Ce ii face pe taitei atat de speciali? Simplul fapt ca fac lucuri speciale, pentru ca fara taitei, supa ar avea ‘lipsa’. ‘Lipsa’ s-ar traduce printr-un defect de aspect, gust si personalitate sau amuzament. Supa este amuzanta, mai ales atunci cand taiteii sunt sorbiti zgomotos, in timp ce… sunt sigur, ati putea spune ca supa fara taitei exista.

Supa fara taitei exista, dar pentru a nu o numi zeama, dat fiind absenta pastelor, in compozitia ei vor aparea galustile, dar asta e tema unei discutii viitoare.

Am vorbit acum ceva timp despre tehnologia de afisare e-ink (cerneala digitala) cand vorbeam de ceasul asta. Pe scurt, e vorba de o metoda de afisare care consuma foarte putina energie si nu are nevoie de spatii foarte mari pentru ecran.

Tot Seiko, in colaborare cu Epson, a dezvoltat un nou ecran pe baza e-ink, de data aceasta, cu un ecran de o rezolutie mai mare, apropiata de o pagina A4 (1600×1200, pe un ecran de 17 cm in diagonala. Grosimea, foarte mica dupa cum spuneam, nu depaseste 3 mm, asta inseamna ca avem de a face cu o ‘chestie’ de talia unei hartii, numai ca este din alta era.

Si un lucru si mai dragut, energia este furnizata de o amarata de baterie ‘pastila’, asemenea acelora de la ceasuri.  Iar in ceea ce priveste sincronizare, nu stiu cum se face, dar minunea are si un usb. Grozav.

E clar ca in curand ziarul o sa fie citit pe placute d’astea.

Destul de ecologic!

Ca elev al liceului Mihai Viteazul, cum vine luna noiembrie, iti si faci planul pentru ziua libera de Sfintii Mihail si Gavril. Practic, ziua nu e libera, dar se intampla lucruri interesante, diferite de firesc - e ‘Scoala pe dos’, iar asta presupune tot felul de activitati - de la meciuri de fotbal elevi vs. profesori, pana la piese de teatru sau scenete, organizate de elevi. Libertate absoluta pentru abracadabrant.

Fenomenul cel mai interesant insa, il constituie reclama pe care fiecare clasa/grup de elevi o face. Pentru ca e suficient sa mentionezi cuvantul mancare si in mod sigur vei avea succes. Practic, degeaba organizezi chestii cosmopolite, de genul traditii si obiceiuri in diferite tari, daca nu aduci si mancare (traditionala). Un nou ‘pentru ca’ elevul are nevoie de mancare. Asta il motiveaza! Imediat dupa mancare, atentia i-ar mai putea fi atrasa de concursuri cu premii, mai ales daca acestea sunt substantiale, iar de abia apoi, poate, atentia i-ar fi atrasa de ‘inedit’. Caci mare succes, de ce nu, apare si daca elevul se vede in pozitii la care nici nu ar fi putut visa - precum sa ii arate profesorului de matematica ca habar nu are chimie, sau sa il faulteze la fotbal, cu gandul la ultimul doi primit.

Si in fine, ziua … de vineri (pentru anul acesta), e una din zilele in care spui cu placere ca inveti in Mihai Viteazul; iar eu tomai am scris un post pro CNMV.

Daca tot e cu … ce ne place :

” Voi scrie un imn al tacerii. Tu, muzician al frunctelor. Tu, locuitor al pivnitelor, beciurilor si grajdurilor. Tu, vas de miere al harniciei albinelor. Tu, odihna a marii asupra plenitudinii ei.

Tu in care, din inaltimea muntilor, ferec orasul. Convoaiele sale tacute, strigatele si sunetul nicovalelor sale, toate aceste lucruri sunt deja suspendate in vasul serii. Vigilenta a Domnului asupra fierbintelii noastre, mantie a Domnului asupra agitatiei oamenilor.

Tacere a femeilor, care nu mai sunt decat carne in care se coace fructul. Tacere a femeilor sub povara sanilor grei. Tacere a femeilor, care e tacerea tuturor vanitatilor zilei si a vietii, care le cuprinde pe toate. Tacere a femeilor, care e sanctuar si perpetuare. Tacere in care se va desfasura maine singura cursa care duce undeva. Tacere, depozitar in care mi-am inchis onoarea si sangele.

Tacere a babatului care-si sprijina fruntea in palma si reflecteaza, primind fara cheltuiala si fabricadu-si esenta gandurilor. Tacere care-i permite sa cunoasca si sa ignore caci e bine, cateodata, sa ignori. Tacere care e refuz al viermilor, al parazitilor si al ierburilor otravitoare. Tacere care te apara in desfasurarea gandurilor.

Tacere a gandurilor. Odihna a albinelor, caci mierea e facuta si nu mai este decat comoara ce trebuie ingropata. Si se coace. Tacere a gandurilor ce-si pregatesc aripile, caci nu e bine sa te agiti in suftetul sau in inima ta.

Tacere a inimii. Tacere a simturilor. Tacere a cuvintelor launtrice, caci e bine sa regasesti providenta, care e tacere in eternitate. Totul fiind spui, totul fiind facut.

Tacere a Domnului, ca somnul pastorului, caci nu exista nici pastor, nici turma, caci cine le-ar putea distinge sub stele cand totul e somn, cand totul e somn de lana? ”

ANTOINE DE SAINT-EXUPERY , Citadela

Stranutul are ca efect eliminarea aerului din plamani intr-un mod brusc. Cauzele sunt diferite - o cauza ar putea fi un fir de praf sau de par, un puf sau poate o raceala. Raceala face insa ca stranutul sa fie o activitate fireasca si frecventa.

De aici, raspunsul la o eventuala intrebare ‘de ce spunem <<sanatate!>> celui care stranuta?’. Destul de evident, caci ce ar putea fi mai potrivit decat o urare de ’sanatate!’ atunci cand esti racit. Totusi, in limba romana, urarea ‘noroc!’, spusa imediat dupa un stranut, este si ea intalnita - si o varianta pe care am auzit-o spunea ca ‘noroc’ este urat tocmai pentru a preintampina o raceala. In plus, daca stranutul este frantuzesc, englezesc, sau in orice alta limba, raspunsul, sau urarea trebuie spusa pe aceeasi limba ceea ce duce cateodata la o urare diferita.

In fond, mi-am permis sa ma leg de un stereotip, de un cliseu; ma gadil cu o pana pe varful nasului, poate stranut. E absurd si cu siguranta lipsit de logica, caci ce motiv as avea sa caut nod in papura unui (deja) reflex pe care il am atunci cand aud pe cineva stranutand. Ramane totusi o urma de “de ce fac asta?”, o intrebare care nu are un raspuns precis, iar de cautata un raspuns este prea dificil. Pot totusi sa spun altceva:

Nu stiu de ce le zic ’sanatate!’ sau ‘noroc!’ celor care stranuta, sau, mai degraba, de ce nu le-as zice. Accept conventia, accept asta ca pe o urare politicoasa.

Am abordat teme usurele in ultima vreme, voi continua cu o intrebare pe care mi-o pun si poate cineva va reusi sa imi raspunda.

Suntem in domeniul sportului, luam prin hazard fotbalul. Jocul de fotbal are nevoie de un arbitru, cel putin unul, pentru a se putea desfasura in deplina armonie.

Am deschis televizorul ca sa vad cat e ceasul, era un buletin informativ, sportiv, iar ca stire era ‘reactia pe care a avut-o patronul echipei nu stiu care referitor la arbitrajul din timpul meciului’. Stiu ca nu este prima oara cand se intampla asta, dar ma intrebam si eu, in Romania este chiar asa de greu sa recunosti cand ai jucat prost si ai fost invins? Tot timpul este vina arbitrului, care “refuza penalty-uri” sau “nu vede offside-uri”. Arbitrul fura! Arbitrul trage in piept si este banuit de “aranjamente” cu echipa adversa. Ilar este cand ambele echipe reclama arbitrajul si pun un eventual rezultat de egalitate pe seama bietului arbitrului.

In final, cine are drepate? Poate e intr-adevar vina ‘cavalerilor fluierului’, poate sunt prost pregatiti, poate intr-adevar sar peste onoare si accepta bani pe nedrept. Pe de alta parte, imi aduc aminte ca intr-un meci al echipei nationale a Romaniei, intreaga tara l-a condamnat pe cel de la centru, punand imperativ esecul pe seama lui. Aici nu mai era vorba de aranjament, cel mai probabil, ci de o simpla greseala, cel mult.

De cand ne stim, noi ca romani suntem victime, sau cel putin adoram statutul asta si ne vom agata de el in orice moment. Pana atunci, echipa X este victima a arbitrilor, iar nationala Romaniei a ratat calificarea la un turneu important din cauza arbitrajului - comic;

Mai nou, in Romania a disparut orice fel de respect si de sportivitate - fotbalul se transforma in ring de box, sau mai simplu, sala de antrenament pentru box, caci arbitrii sunt loviti precum niste saci de box.