Intr-un balon cu aer cald…

Sunt un împiedicat. Mă împiedic de multe ori, sunt un fel de bolovan. Până acum însă nu reuşeam să mă împiedic zi de zi atunci când ieşeam din bloc. Se întâmplă acum.

Pe strada mea e frumos. Miroase puţin a bitum încins, dar ştiu că aşa miroase ‘noul’. Trotuarul, sau aleea din faţa blocului meu are acum câţiva centimetrii în plus. Are o noua culoare, întunecată, şi o poroziate calculată. Aşa se face că cele două trepte pe care le urc de obicei ca să ajung în scara blocului, s-au ‘denaturat’-sunt inegale, de unde şi noua mea problemă, căci mă împiedic de fiecare data;

ÎI mulţumesc domnului primar pentru că există, îi mulţumesc că este atent la detalii şi îi mulţumesc că mi-a oferit posibilitatea de a păşi pe o suprafaţa nouă. Desigur, acum unde întorc capul, văd muncitori, văd borduri şi utilaje. Ce desfăşurare de forţe, totul pentru binele contribuabilului. Domnul primar a adus primăvara şi în cartierul nostru!

Ziceam că sunt împiedicat, ei da, iar acum mă împiedic nefiresc de întrebarea-de ce toate lucrurile (nefolositoare de altfel) se fac numai în preajma alegerilor.

Bucureşti!

de la McCann Erickson

[via feeder]

Am ajuns să o văd şi pe asta - angajezi paznic ca să păzească “panoul publicitar”.

În staţia de metrou Unirea(2) şi-a făcut apariţia, nu de multă vreme, un decor exotic cu un proiector atârnat de plafon - se face reclamă la un balsam de rufe. Pe lângă decor şi proiectorul inteligent care este sensibil la mişcări, a fost cumpărat şi agentul de pază, care are obligaţia să stea să pazesca “minunea”. Sunt de părere că temerile firmei de publicitate sunt întemeiate - proiectorul acela are nevoie de puţină atenţie. Cu toate astea, nu îmi pot închipui că apelativul de “ţara civilizată” mai poate fi rostit. S-ar spune că minimul de protecţie ar putea fi asigurat de camerele de luat vederi amplasate de-a lungul peronului - sigur, asta dacă nu sunt furate şi camerele şi proiectorul în acelaşi timp.

Rămâi năuc când realizezi că în România, orice lucru, inclusiv un panou publicitar ar putea fi furat.

imagine : iqads

Apropo de jurnaliştii din România şi de ştirile ce sunt date pe televizor. Am observat că pe Protv, într-o seară s-au citat de 2 ori surse din ziarul Cancan - iar asta în timpul jurnalului, ca material informativ. Acum, Cancan este un ziar de scandal, bârfă - cu zvonuri şi fotografii făcute de paparazzi, iar aici nu e nici o urmă de îndoială. Ştirile protv, sunt aparent ştiri, grupaj informativ, dat pe post la o oră de mare audienţă. Cum se mai poate numi  ” buletin de ştiri “  un program care îmi spune mie că Becali a rămas fără stema de la Maybach? Sau sunt eu nebun şi de fapt asta e cea mai arzătoare problemă naţională?

Conquiztador.ro are şanse mari să devină al doilea cel mai accesat site din România, după hi5. Este deja un fenomen social. Glumesc evident când spun că este al doilea cel mai accesat site, dar nu glumesc când spun că este un fenomen. Deja văd că am cel puţin o persoana din listă de messenger care are la status “conquiztador, dnd”. În realitate, conquiztador ăsta este îndeajuns de frustrant ca să te facă să îl laşi baltă după doar câteva accesari şi jocuri, dar devine amuzant atunci când nimereşti, ca la loto, răspunsurile corecte.

Cel mai frustrant este însă când răspunsurile sunt greşite sau întrebările sunt de-a dreptul stupide şi fără nici cea mai mică legătură cu cultura generală. Cu toate astea, o partidă de conquiztador oferă impresia că ai acumulat cunoştinţe. Aş spune eu, nici pe departe…

Şi încerc să înţeleg de unde atâta popularitate. Pe de-o parte, aş pune-o în seama reclamei de la televizor, iar pe de altă parte, e un joc pe care orice blondă oricine îl poate juca ( apeşi la nimereală şi poate ai norocul să alegi răspunsul corect ). Şi în plus, sunt sigur ca a devenit activitatea principală la birou pentru cei care se fac că muncesc.

Imi dau seama ca targul de carte, in sine, a devenit un eveniment care nu trebuie ratat. E imbucurator in aparenta ca atunci cand intri in Pavilionul Central de la Romexpo, trebuie sa te strecori printre multime si sa incerci sa ajungi la standurile de carti dupa ce ai spus de cateva zeci de ori “pardon”, “ma scuzati” sau “imi permiteti va rog frumos sa trec?”. E lume multa si ai mirajul ca totusi, cultura nu a ajuns pe ultimul plan.

E cu siguranta un miraj pentru ca daca te uiti cu atentie, ajungi sa iti dai seama ca doar o parte dintre cei veniti la targ au interese ‘culturale’.

Pentru ca nu exista nici o indoiala atunci cand vorbim de Gaudeamus ca un ‘targ, prilej de intalnire’, am vazut multi oameni care au ca scop principal, inainte de privitul noilor aparitii sau participarea la lansari de carte, mersul cat mai tantos si agatarea fiecarei persoane pe care o cunosc. Astfel, targul a devenit un loc de intalnire al snobilor, care se falesc cu iesirea la un astfel de eveniment cultural. Apoi, daca au timp aduna de pe rafturile editurilor ultimele aparitii sau cele mai ‘de renume’ carti pe care le prezinta apoi celor cu care se intalnesc. Discutia e seaca, iar de cele mai multe ori auzi argumente de genul “am luat si cartea asta pentru ca nu o aveam”, ca intr-o colectie de timbre, sau ca si cand ar fi cumparate pentru ca incap “manusa” in spatiile goale de pe rafturile bibliotecii.

Daca esti elev, iesirea la Gaudeamus tinde sa nu aiba alt rol dacat cumparatul cartilor impuse, cerute de profesori sau poate chiar argumentul pentru nota de 10 pe care o vor primi a doua zi.  Targul este insa, o ocazie buna de a gasi carti (chiar si le pret redus) intr-un singur loc. Practic, daca la librarie cartea pe care o cereai nu mai era pe rafturi de vreme buna, la targul de carte, ai ocazia perfecta sa o gasesti. Nimic rau, in plus, din punctul asta de vedere, elevii aflati la targ nu ocupa spatii degeaba prin multimile de oameni.

Mai sunt si persoanele in varsta, cele care viziteaza fiecare stand si se bucura de ziua devenita ’speciala’.

Una peste alta, eu am ramas cu impresia disperata ca cei de la prima categorie erau in numar prea mare pentru a spune ca aglomeratia de la targ era o justificare la setea de cultura pe care o au bucurestenii, iar concluzia duce intr-un singur loc “ai carte, ai parte” echivaleaza cu “ai bani, ai parte”, pentru ca vorbim de carte numai din punct de vedere material, al unui obiect de colectie, sau de pus in rafturile din biblioteca.

Hai sa facem un acord, sa stabilim o ‘chestie’.

Am vazut meciul Steaua-Arsenal. De ce am facut asta ? 1- pour l’amour du sport , 2 , si cel mai important - e o competitie internationala cu o echipa romaneasca.

Suntem probabil de acord cu totii, ca pentru noi, cei din Romania, meciul din seara asta nu trebuia ratat - daca ne consideram iubitori ai fotbalului, sau pur si simplu ai sportului. Competitia (Champion’s League) este una importanta, iar calificarea s-a facut totusi cu greutate si s-ar putea spune, pe parcursul mai multor ani.

Jalnic este ca un rezultat ca asta, 0-1, nu este prea dezamagitor, caci putini sunt cei care ar fi sperat la o victorie, in conditiile in care un rezultat de egalitate ar fi fost fara indoiala, ovationat.

Ce ii trebuia Stelei? Sustinere. Ce era Steaua astazi - un steag romanesc. Si iata ca am ajuns la acel ‘acord’.

Chiar atat de seci la cap trebuie sa fim ca sa trimitem mass-uri pe y!m cu mesaje in care e exprimata starea de fericire pentru ca Steaua era condusa ? Sigur esti sec, daca ai convingerea ca Steaua era azi “clubul rival”, caci echipa nu a facut decat sa joace un fotbal romanesc. In plus, ca sa vezi , STEAUA E o echipa romaneasca!

Romania!!!

Eseu Romania impotriva Noii Zeelande

Nu vreau sa fiu prea carcotas si totusi tind sa fiu si orasul si tara in care traiesc imi dau motiv.

Ca sa ajung la liceu iau metroul, iar ca sa ma deplasez trebuie sa urc intr-un tren, iar ca sa urc intr-un tren trebuie sa il astept. Asteptarea asta se desfasoara pe peron, loc unde si-a facut aparitia, mai nou, un aparat de forma cubica, cu aere de cutie a pandorei. Arata bine si e lucios, tare curat, iar neoanele care lumineaza produsele din interior sunt tare puternice. In fapt, ce ar putea fi mai banal, oriunde ai merge intr-o tara civilizata decat aparatele de la metrou cu sucuri si pungi de jeleuri.

Nu exista zi in care sa plec la liceu si sa nu apuc sa observ cum se formeaza un cerc de oameni in jurul ‘aparatului minune’ - toata lumea se uita cu mirare, aplecati spre el si isi pun amprentele pe geamul protector. Aproape nimeni nu cumpara ceva, dar se uita cu suspiciune la cei care o fac.

… impresionanta piesa de tehnologie !!!

Am abordat teme usurele in ultima vreme, voi continua cu o intrebare pe care mi-o pun si poate cineva va reusi sa imi raspunda.

Suntem in domeniul sportului, luam prin hazard fotbalul. Jocul de fotbal are nevoie de un arbitru, cel putin unul, pentru a se putea desfasura in deplina armonie.

Am deschis televizorul ca sa vad cat e ceasul, era un buletin informativ, sportiv, iar ca stire era ‘reactia pe care a avut-o patronul echipei nu stiu care referitor la arbitrajul din timpul meciului’. Stiu ca nu este prima oara cand se intampla asta, dar ma intrebam si eu, in Romania este chiar asa de greu sa recunosti cand ai jucat prost si ai fost invins? Tot timpul este vina arbitrului, care “refuza penalty-uri” sau “nu vede offside-uri”. Arbitrul fura! Arbitrul trage in piept si este banuit de “aranjamente” cu echipa adversa. Ilar este cand ambele echipe reclama arbitrajul si pun un eventual rezultat de egalitate pe seama bietului arbitrului.

In final, cine are drepate? Poate e intr-adevar vina ‘cavalerilor fluierului’, poate sunt prost pregatiti, poate intr-adevar sar peste onoare si accepta bani pe nedrept. Pe de alta parte, imi aduc aminte ca intr-un meci al echipei nationale a Romaniei, intreaga tara l-a condamnat pe cel de la centru, punand imperativ esecul pe seama lui. Aici nu mai era vorba de aranjament, cel mai probabil, ci de o simpla greseala, cel mult.

De cand ne stim, noi ca romani suntem victime, sau cel putin adoram statutul asta si ne vom agata de el in orice moment. Pana atunci, echipa X este victima a arbitrilor, iar nationala Romaniei a ratat calificarea la un turneu important din cauza arbitrajului - comic;

Mai nou, in Romania a disparut orice fel de respect si de sportivitate - fotbalul se transforma in ring de box, sau mai simplu, sala de antrenament pentru box, caci arbitrii sunt loviti precum niste saci de box.