
O zi, o dată pe an, programată în perioada aceasta a anului. Ciclism, Paris-Roubaix. Pentru cunoscători, cursa nu are nevoie de descriere şi totuşi, ce are atât de special Paris-Roubaix?
Astăzi, deja a 105-a ediţie a cursei din nordul Franţei, cursă ce are un traseu mai mult decât special, dar şi foarte controversat. Farmecul consta în porţiunile de traseu pavate, porţiuni de drum cu o vechime foarte mare, păstrate în mare parte pentru celebra cursă de o zi. Singurul inconvenient este dat de dificultatea acestora, care sunt chiar catalogate pe o scara de la 1 la 5, în funcţie de dificultate. În fine, în Paris-Roubaix, este atât de dificil să termini cursa cu bicicleta întreagă, iar mai apoi să termini cursa întreg. Se spunea că dacă în Paris-Roubaix nu plouă sau poate chiar să ningă, atunci nu mai avem un adevărat Paris-Roubaix. În astfel de situaţii intervine nămolul dintre pavaje, tare alunecos şi de-a dreptul criminal. Din fericire (poate mai puţin sânge), anul acesta se anunţă o vreme frumoasă, cu 25 de grade celsius (din 1949 nu s-a mai înregistrat o astfel de temperatură).
Anul acesta vor fi 28 de astfel de secţiuni pavate, însumând 53 de kilometrii. În final, cursa se temină ca de obicei cu sprintul (dacă mai e nevoie) de pe velodromul din Roubaix.
Pronostic, cine va câştiga… nu mă hazardez
… în schimb am să mă uit cu interes pe Eurosport începând cu ora 15.

