Intr-un balon cu aer cald…

Cand intrebi de balul bobocilor, astepti pobabil un raspuns detaliat care sa cuprinda ziua in care acesta va avea loc, trupe care ar putea veni sa cante (ca asa e obisnuita lumea) si poate, pretul biletului. Sadic - nu prea iti trece prin minte sa intrebi la ce ora va fi intrarea in club. Conceptia generala de distractie se pierde undeva prin intuneric, obscur, nocturn. Asa ca atunci cand auzi ora 14, ca ora de debut a balului, simti ca iti dispar reperele temporale. Subtil …

Te incalzesti poate cu ideea, ca vor canta Simplu! Oau! Beton! (oau beton sunt interjectii inutile; simplu e numele trupei). Sadic - perioada de incalzire (recitalul) risca sa dureze doar cateva minute, ca … mai mult nu pot baietii (mentionez - vorbim de vedete). Subtil - fara ei la bal, biletul ar fi fost cu 50% mai ieftin.

Concursul Miss si Mister e in general un deliciu. Se rade in unanimitate cu sadism si se fluiera aberant. Onomatopee, interjectii, mai putine aplauze. Pentru cei de pe scena, implicit candidati, partea cea mai subtila este expunerea prin probe aparent stupide. Iar daca probele nu sunt destul de stupide, unii dintre ei sigur vor fi stangaci, balbaiti si pierduti (foarte sadico-subtil).

Partea cu ringul de dans … eh, aici nu am inteles nici eu prea bine ce vrea bobocul de Mihai Viteazul. Caci in ultima vreme, atunci cand un dj trece la ‘platine’ (platane), desi atmosfera ar trebui sa urce in pragul culminant, apar mofturi timpurii de oboseala, muzica data prea tare sau inghesuiala care sfideaza eleganta. Nici sadic, nici subtil, caci eu insumi incerc sa aflu cum sta fenomenul ‘ringului de dans’.

Foarte subtil si fara rautate spus, atentie, cand balul se sfarseste la masina inchisa la culoare care da sa iasa din parcare !

[25 RON; 11 noiembrie; ora 14; Kristal Glam Club]

Prea dragalasa jucaria de la Sony. Dupa Aibo (Grivei ala de plastic si cu fata de robotel), pe piata a aparut o … “jucarie” care este inainte de toate un player muzical, dupa care un obiect miscator, sau un ‘robotel care danseaza!’. E adorabil!

Nu stiu cum se face, dar am observat ca manelistii au devenit peste noapte, multi dintre ei, clabari (clubberi) sau hausari. Fenomenul e pustiitor de stupid, dar simplu. Manelistii frustrati renunta la melodia preferata cu adi de vito, pe care o aveau bine inteles pe mobil ca ringtone in favoarea “noului” Claude van Stroke - Who’s Afraid of Detroid. Nimic mai mult. Atat pot, atat duc. Probabil ca mai departe de ritmul melodiei asteia apare un delir tandru, cu efecte de nauceala.

Prin urmare, am observat ca in schimbul unor ‘oauoauaoooooo’ si alte onomatopee, prin mijloacele de transport in comun se aude din ce in ce mai mult melodia asta, care de altfel, saraca, suna bine.

De ce i-as condamna ca asculta melodia asta si se afiseaza cu ea, daca pana si eu zic ca suna bine? Pai, apare fenomenul prostului fudul, care nu cunoaste nimic despre cultura muzicii house, electro ( in general muzica club-dance ), dar se lauda ca este un reprezentant al stilului.  Imi amintesc de un fenomen asemanator cu Ame - Rej.

Aipoade noi mai degraba. S-au dus vremurile cand Apple venea cu o piesa revolutionara, un player muzical de mare capacitate si cu un design devenit celebru - alb, cu colturile rotunjite, iar apoi cu celebrul scroll wheel. Mai nou, iPod-ul e multicolor (shuffle) sau … multicolor (noul, the new, le nouveau, iPod nano); celebrul alb exista, dar e cam prea metalizat ca sa se mai numeasca ‘alb de iPod’. Culori … nu asta conteaza.

Probabil cea mai aratata piesa cu degetele este noul iPod touch, care este, ghici cum, asemanator cu iPhone-ul (Dumnezeul telefoanelor); urmeaza apoi un nou iPod classic (80gb si 160-mai gros, stocare pe hdd), langa, un iPhone nano (si el cu un nou design - 4 sau 8 GB).

Evident, ipod classic si ipod nano nu au nimic nou sub capota - poate capacitati ceva mai mari, adica discuri sau memorii flash noi - in schimb designul a fost refacut;

iPod touch este totusi tinta! E aproape revolutionar, caci am fi putut spune revolutionar cu toata gura, daca iPhone nu ar fi existat. iPod touch are un ecran destul de generos, evident, senzitiv. Mai stie WiFi si prin urmare, acces direct spre itunes. 8 sau 16 GB pe un player multimedia care stie si internet (pret de la 299 de dolari, adica 300).

Am zis destule, ca nu vreau sa ii fac reclama lui Apple . Cert este ca a venit timpul lui Jobs sa rada si a lui Microsoft sa ofteze. Inca nu sunt deplin convins de afacerea pe care a-i face-o daca ti-ai lua un ipod, dar sunt convins ca este o campanie reusita.

Daca vreti imagini animate (video) cu nourile ipod-uri, youtube va asteapta, sau chiar apple.com .

Toamna. Primul lucru la care ma gandesc atunci cand imi imaginez anotimpul, are un aspect negativ - in fine, sunt doua lucruri, dar amadoua reies unele din altele - ca atare, odata cu venirea toamnei, descopar ca vacanta s-a terminat, deci trebuie sa ma pregatesc de scoala (asadar, adio vacanta, bun venit scoala). Cu toate astea, toamna vine doar din punct de vedere calendaristic si tind sa ignor schimbarile de vreme sau peisaj, caci pe 3 septembrie e inca devreme sa imi imaginez o toamna in adevaratul sens, dar pot sa imi imaginez foarte usor un nou program revizuit, aranjat si mai draconic.

Cand m-am vazut in luna iunie, cautam sa ma obisnuiesc cu ideea de vacanta, de soare si caldut; acum incerc sa ma obisnuiesc cu ideea de “revenit la normal”, doar ca am uitat ce e normal, asa ca aman cu caldura gandul ca scoala e pe cale sa inceapa si adopt ideea ca pana pe 15 inca sunt in vacanta. In plus, ma amuz cand ii vad pe cei de aici ca au inceput deja scoala (1 septembrie) si am o senzatie si mai placuta in ceea ce priveste zilele ce imi raman… de odihna.

Ce e cel mai neplacut este ca realizez, inevitabil, ca vacanta aparent lunga a trecut mai repede decat credam, iar stilul de viata de vacanta se spulbera exact cand incepea sa imi placa mai tare - atunci cand vad ca totul se reanima si ca lumea incepe sa lucreze (poate sunt sadic).

Oricum, privitor la toamna, am atins varsa la care nu mai inghit gogosi cu frunze aramii si copaci care raman fara frunze - caci in Bucuresti verdeata devine din ce in ce mai rara, asadar, nu are ce sa se inroseasca, aureasca toamna. Cat despre mirosul de toamna, prefer sa nu inspir prea tare ca sa nu cad intr-o tuse magareasca.

Nu mi-e dor de Bucuresti…

David ftw!

Din ciclul melodiilor funky de care nu te poti satura niciodata

Să ai un iPod e clar un trend, un iPhone, din nou, un trend. Totuşi, sunt lucruri care în “epoca iPhone” devin foarte uşor de realizat. iPhone-ul nu e o piesă făcută cu componente scumpe şi revoluţionare, iar cei de la Apple nu fac cadouri în ceea ce priveşte preţul. Cu alte cuvinte, pe piaţa chinezească (de exemplu) s-ar putea foarte uşor găsi un aparat asemănător iPhone-ului, dar totuşi cel puţin la fel de performant, neapătrat la un preţ decent. Aşadar, până acum s-a clădit o imagine - telefonul suprem vine din partea Apple, iar music-video player-ul suprem, ghici de unde, tot din partea Apple - sau iPhone şi iPod. Cu alte cuvinte, dacă vrei un player mp3 şi nu ai chef să cercetezi piaţa, ţinta fundamentală este iPod-ul. Totuşi, înafară de o rotiţă inventivă care să facă navigarea uşoară sau un design rotunjit şi lucios, iPod-ul se loveşte fără să facă însă prea mult zgomot de banalitate.

Alţii au de gând să scoată bijuterii de playere - căci de curând am descoperit proiectul celor de la Samsung. Evident, cineva ar putea sări să strige că Samsung YP-P2 nu este nimic altcea decât o copie a iPhone-ului. Este oarecum logic, sau este cea mai simplă logică, atunci când accepţi să crezi că Apple este compania minune, genială care a adunat toţi savanţii doar ca să pună la punct un telefon mobil.

Vorbeam deci despre acest nou player multimedia făcut de Samsung. Are un ecran senzitiv şi o interfaţă bine lucrată. Înainte de a-l numi inovator sau unic, aş spune un amar “era şi timpul” căci am o amară senzaţie că până acum puţini sunt cei care înţeleg că pentru a vinde o componentă multimedia, tehnologia aflată înăuntru are o importanţă uşor spre puternic inferioară designului şi esteticii meniurilor. În fapt, puteam să navigăm pe internet (mobil) şi înainte de iPhone, ba chiar puteam să ascultăm şi muzică şi să vedem filme. Pierd deci din vedere componenta inovatoare din punct de vedere tehnologic a iPhone-ului. Nu neg însă plăcerea dată de senzaţia atingerii unui ecran senzitiv şi derularea unor meniuri prin trecerea rapidă a degetelor.

Fără îndoială Samsung YP-P2 lasă o senzaţie de deja-vu, dar nu la un player multimedia; oricum, până voi afla un preţ sigur, am senzaţia că iPod-ul va primi degrabă titlul “mda, banal”.

Concertul de acum câteva zile de la Defense m-a impresionat. Muzica lui m-a impresionat, implicit captivat, iar melodia asta mai că nu-mi dă pace

Pierre Henry (!fr) - unul dintre marile genii ale muzicii moderne