Intr-un balon cu aer cald…

Cand intrebi de balul bobocilor, astepti pobabil un raspuns detaliat care sa cuprinda ziua in care acesta va avea loc, trupe care ar putea veni sa cante (ca asa e obisnuita lumea) si poate, pretul biletului. Sadic - nu prea iti trece prin minte sa intrebi la ce ora va fi intrarea in club. Conceptia generala de distractie se pierde undeva prin intuneric, obscur, nocturn. Asa ca atunci cand auzi ora 14, ca ora de debut a balului, simti ca iti dispar reperele temporale. Subtil …

Te incalzesti poate cu ideea, ca vor canta Simplu! Oau! Beton! (oau beton sunt interjectii inutile; simplu e numele trupei). Sadic - perioada de incalzire (recitalul) risca sa dureze doar cateva minute, ca … mai mult nu pot baietii (mentionez - vorbim de vedete). Subtil - fara ei la bal, biletul ar fi fost cu 50% mai ieftin.

Concursul Miss si Mister e in general un deliciu. Se rade in unanimitate cu sadism si se fluiera aberant. Onomatopee, interjectii, mai putine aplauze. Pentru cei de pe scena, implicit candidati, partea cea mai subtila este expunerea prin probe aparent stupide. Iar daca probele nu sunt destul de stupide, unii dintre ei sigur vor fi stangaci, balbaiti si pierduti (foarte sadico-subtil).

Partea cu ringul de dans … eh, aici nu am inteles nici eu prea bine ce vrea bobocul de Mihai Viteazul. Caci in ultima vreme, atunci cand un dj trece la ‘platine’ (platane), desi atmosfera ar trebui sa urce in pragul culminant, apar mofturi timpurii de oboseala, muzica data prea tare sau inghesuiala care sfideaza eleganta. Nici sadic, nici subtil, caci eu insumi incerc sa aflu cum sta fenomenul ‘ringului de dans’.

Foarte subtil si fara rautate spus, atentie, cand balul se sfarseste la masina inchisa la culoare care da sa iasa din parcare !

[25 RON; 11 noiembrie; ora 14; Kristal Glam Club]

Ca elev al liceului Mihai Viteazul, cum vine luna noiembrie, iti si faci planul pentru ziua libera de Sfintii Mihail si Gavril. Practic, ziua nu e libera, dar se intampla lucruri interesante, diferite de firesc - e ‘Scoala pe dos’, iar asta presupune tot felul de activitati - de la meciuri de fotbal elevi vs. profesori, pana la piese de teatru sau scenete, organizate de elevi. Libertate absoluta pentru abracadabrant.

Fenomenul cel mai interesant insa, il constituie reclama pe care fiecare clasa/grup de elevi o face. Pentru ca e suficient sa mentionezi cuvantul mancare si in mod sigur vei avea succes. Practic, degeaba organizezi chestii cosmopolite, de genul traditii si obiceiuri in diferite tari, daca nu aduci si mancare (traditionala). Un nou ‘pentru ca’ elevul are nevoie de mancare. Asta il motiveaza! Imediat dupa mancare, atentia i-ar mai putea fi atrasa de concursuri cu premii, mai ales daca acestea sunt substantiale, iar de abia apoi, poate, atentia i-ar fi atrasa de ‘inedit’. Caci mare succes, de ce nu, apare si daca elevul se vede in pozitii la care nici nu ar fi putut visa - precum sa ii arate profesorului de matematica ca habar nu are chimie, sau sa il faulteze la fotbal, cu gandul la ultimul doi primit.

Si in fine, ziua … de vineri (pentru anul acesta), e una din zilele in care spui cu placere ca inveti in Mihai Viteazul; iar eu tomai am scris un post pro CNMV.

Avem profesori frustrati. Sunt frustrati ei, sau elevii carora incearca se le predea sunt tirani. Negresit, disputa apare, mai devreme sau mai tarziu, apoi conflictul. Caci ce iti poti “dori” mai mult ca profesor decat sa intri intr-o clasa unde nu exista o atmosfera potrivita. Iar daca metoda ta de predare, sau prezenta la ore este o continua ‘ma fac ca …’, atunci ai garantia ca vei avea ore cu elevi putini, eventual amortiti, daca nu adormiti. Caci inainte de a acuza un elev de lipsa de chef si ’sictirit’, ar trebui privit si cel de la catedra. Ma opresc sa tintesc si economia, in gesturi si interes a acestuia. Cu maiestrie de antreprenor, poti, daca vrei, sa faci dintr-o materie deja noua si cu nume ciudat, o materie de dormit/chiulit. Totul depinde de tine ca profesor.

Pentru ca profesorul, poate ideal, despre care incerc sa vorbesc acum este deja anost, isi permite sa aiba si iesiri tandre de agitatie fugara, de revolte nebanuite, de frustrari ratacite. Iar tragic-comicul isi are apogeul atunci cand acesta, stapan absolut al cataglogului, tinde sa puna note alandala. Pe langa note aruncate in catalog, memoria faptului ca esti profesor, iti spune ca este cazul sa iti arati autoritatea - asadar, imediat dupa ce trantesti niste note mici (pentru ca poti sa faci asta), te legi de cei din clasa (elevi), caci parca ai scapat putin din starea de letargie, deci e cazul sa ii intrebi cu o voce grava, pe cei din banci, de ce te-au trezit din somn. Un lucru este insa nostim, personalitatea elevului, caci recunosc, nu cred ca este prea usor pentru un profesor sa reziste in fata unui devorant. Personalitatea de elev tipa din rasputeri daca apar nedreptati. Asa ca, fitilul ar putea fi o amenintare ca o nota mica va fi trecuta - din motive stupide in genul - profesorul a crezut ca un exercitiu nu a fost facut ( crede sau intuieste ) -. Dinamita in stare pura atunci cand amenintarea se transforma in fapt. Nedreptatea este taxata de elev, cel care isi stie, se pare, prea bine drepturile.

In fine insa, pana ca elevul sa isi stiga dreptul, nota nedreapta din catalog ramane, suficient pentru a sterge orice rest de intelegere intre profesor si elev.

Chestia cu aia prosti care vor sa para inteligenti cred ca e o obisnuinta deja pentru multi; tot prin jurul prostilor graviteaza si cei care spun sau fac lucruri ale caror intelesuri nu le cunosc. Ei bine, asa am dat azi prin liceu de niste svastici desenate pe niste afise. E foarte <<cul>> probabil si poate primesti aure de <<baiat dur>> daca le faci - cred ca asta e impresia lor. Caci  celor care se dau drept ’satanisti convinsi’ tind sa le fac pe plac si sa le cred jocul debil, dar sa faci niste svastici si trimiteri rasiale mi se pare mult, deplasat. Si ceea ce, dupa cum spuneam, e cel mai aberant si aiuritor, este ca sunt convins ca cei care au facut semnele nu au nici o treaba cu simbolul in sine si nu ii cunosc semnificatia.

Debili care se dau balauri ! Mai ganditi, daca puteti !

Ca orice elev silitor ce esti, ajungi in momentul in care te vezi la liceu - la liceu alaturi de alti colegi mai nebuni sau mai putin nebuni , mai distrati sau mai putin distrati. Tot in liceu, ai parte de o cu totul alta ‘viata’, adica viata de liceu.

Ce se intampla insa atunci cand gradinita sau clasele primare ti-au placut prea mult? Solutia e simpla, ajungi sa nu te poti bucura de viata de liceu pentru ca ‘nu ai o viata’! Colegii sunt niste ticalosi, iar ideea de colectiv devine cumplita.

Iau un exemplu (la intamplare… ) cand ajungi sa “parasti” (verbul a PÂRÎ) colegi de clasa: se intampla prin clasa a 11-a de liceu si … e pe bune. La o intrebare pusa de profesor, cu trimitere acuzatoare catre unul din colegii mei, o colega a raspuns fara sa stea pe ganduri si fara sa aiba vreo tendinta de menajament fata de coleg.

Toleranta nu mai cer - si trebuie mentionat faptul ca nu era atacata direct in nici un fel de catre coleg. Ce cer insa este un spirit de colegialitate si nu neaparat ca ea sa fi mintit, ci sa fi gasit o cale prin care sa se echiveze de intrebare.

Ce e amuzant si cu urme de nociv este discursul, in fine, reactia pe care a avut-o profesoara mea - a luat pâra ca pe un act de respect fata de profesor, lucru, sa fim cinstiti, deplasat, atunci cand vine vorba de un colectiv, de o chestie ‘intre colegi’.

Concluzie, nu dati la Mihai Viteazul

vezi si asta 

Mai demult, scriam asta. Sau faceam o analiza asupra unui fenomen (nume prea pompos), asupra unui mod de amuzament.

Daca ‘jocul’ asta ar avea versiuni, atunci o noua versiune s-ar fi lansat. Pentru noua versiune insa, e nevoie de doua mingii (de fotbal, preferabil).

E foarte simplu :

1) una din mingii este degajata din drop (ca o lumanare la rugby) adica foarte sus si pe o distanta scurta

- efectul : “tintele” se uita la mingia aflata in aer, cu privirile spre cer, incercand sa anticipeze locul unde va cadea mingia si deci, incercand sa anticipeze daca sunt in siguranta sau nu ( nu sunt )… de ce? Pentru ca exista si un 2)

2) cu cealalta mingie,”iei la tinta” pe cei care se uita disperare la mingia cealalta, aflata in aer.

Brutal, barbar!

Ce ticalosie!!!

Azi in clasa

Spuneam acum cateva zile ca suntem obligati sa avem ecusoane (care presimt ca au sa foloseasca o saptamana si dupa om mai vedea…); oricum, ca orice ecuson, el trebuie sa aiba o poza. Liceul nostru a fost binevoitor si ne-a gasit fotograf care sa ne captureze meclele de elevi de Mihai Viteazul. Ce nu a luat in considerare liceul a fost sa ne avertizeze, si anume cand vor veni acei fotografi sa ne pozeze.

Prin urmare, cu cateva minute inainte sa se sfarseasca ora de matematica, pe usa a intra un baiat cu un aparat foto de gat si care a intreabat daca a nimerit la 11 C (si nimerise) - nu a trebuit sa spuna pentru ce a venit, in clasa s-au auzit niste strigate ascutite de jale, combinate cu intriga! Motivul, fetele trebuiau sa fie anuntate, caci cum ar putea sa faca ele poze pe ‘nepusa masa’ - nu tu cosmeticaraie, nu tu buze date cu gloss!

Cert este ca o astfel de reactie as mai fi putut sa aud daca cineva ar fi intrat in clasa si ar fi zis ca mai avem 20 de minute de trait.

Noutati din noul an scolar, cel putin la mine, Mihai Viteazul.

Pluteste un aer de uniforma insa cred ca o sa scapam - ma refer la faptul ca s-ar putea sa ne trezim ca trebuie sa ne prezentam la liceu imbracati frumos… in uniforma. Pana atunci, o sa purtam cu drag ecusoane pe care nu stiu inca exact ce este scris, poate un numar matricol, poate un nume, cert este ca apare sigla scolii. Nu spun unde am mai vazut asta, sau in fine, unde s-a mai vazut asta ;  Si nu am nici o problema cu asta, doar ca am senzatia ca ecusoanele astea vor deveni in scurt timp nefolositoare si cred ca deja prin semestrul doi au sa fie lasate acasa.

Intre timp mi-am amintit cum e sa circuli cu un metrou plin de oameni si sa astepti pe partea stanga a scarii rulante ca cei din fata sa se deplaseze.

Bine ati inceput scoala !

Si sa vezi grozavie, caci maine elevii din Romania incep scoala.

Ce e nostim este ca sunt multi copii care descopera ce e scoala (aka intra in clasa I) si care sunt entuziasmati de idea inceperii anului scolar. Ce e si mai nostim este ca unii dintre ei asteapta nerabdatori imbracati in uniformele frumos calcate si aranjate.

Ce nu e nostim este ca pentru restul, pentru ceilalti, scoala incepe, iar in cazul in care nu esti masochist sau ai stiut sa profiti de vacanta si sa te bucuri de ea, vestea nu e prea minunata. Implica sculari de dimineata, implica deci somn mai putin si perioade restranse de leneveala. Evident, scoala incepe, dar chiulangiul din tine nu se sperie de asta, caci nu poti sa fii numai in vacanta.

Asadar, declar ca nu imi place fata entuziasmata a elevului din clasa I, poate a V-a si a IX-a, alaturi de ranjetul malefic al directorilor si profesorilor, care, ii invita cu bratele deschise in “noua casa”, “noua familie”, sau cum i-or mai spune. E lesne de inteles ca entuziasmul elevilor nu va dura chiar atat de mult, dar exista si exceptii, probabil cei pe care eu unul nu am avut puterea sa ii inteleg. Nu ca as fugi de scoala, din potriva, e un moment important din viata, doar ca nu ii pricep pe cei care fac o pasiune stranie pentru scoala si parca adora momentele ‘nasoale’ din viata de elev.

Cert este ca oficial vacanta s-a sfarsit… si atat!

Prezentam mai demult o ştire. La vremea respectivă eram încântat de idee, iar acum sunt chiar mai încântat decât eram atunci. Velib’, proiectul Primăriei Parisului în colaborare cu firma JCdecaux, a îregistrat un număr de 5500 de închirieri de când bornele au fost deschise oficial, acum 5 zile. Scopul principal este deplasarea dintr-un punct într-altul al oraşului - implicit de la o bornă la alta. Abonamentul pe un an este 29€, iar primele 30 de minute de la luarea bicicletei de la borne sunt gratuite, iar borne se găsesc la cam 300 de şetrii una faţă de alta, cu circa 20 de biciclete. Şi e foarte nostim căci destul de des trec şi văd că mai rămân doar câte 3 biciclete, în timp ce printre străduţe mulţi aleargă cu Velib-urile. E în zadar să spun că o astfel de realizare este mai mult decât utilă din foarte multe puncte de vedere: Prietenos mediului, prietenos sănătăţii, prietenos traficului. În plus e cât se poate de practic - să mergi la serviciu fără să mai fi prins în trafic, fără să mai aştepţi autobuzul şi aşa plin şi, dece nu, fără să mai ai grija bicicletei care e parcată înapoi într-o bornă.

Concluzia mea, vreau şi eu! ţi sper că voi avea de mâine