Intr-un balon cu aer cald…

Se zice că Bucureştiul este un loc sigur în aceste momente. Numai faptul că la fiecare pas dai de un poliţist, ar trebui să îţi insufle încredere şi siguranţă. În realitate e o stare de panică febrilă, unde picioarele tremură nesigure şi ochi au pupile dilatate. Traficul a fost impecabil azi-ireproşabil, în realitate incredibil. S-a circulat fluent în unele zone altă dată aglomerate. În schimb străzile adiacente sunt baricadate şi atent păzite.

Bucureştiul este centrul atenţiei prin silogism-summitul nato vine cu preşedinţi din toată lumea, cu oameni care mai de care mai importanţi, dar şi cu esenţiala “vacanţă” sau “zilele moarte”. Binecuvântarea durează suficient, pentru că deja am auzit peste tot urarea entuziastă “Summit plăcut!”. Traduc asta-pentru elevii bucureşteni summitul reprezintă 5 zile libere, punând la socoteală şi weekendul. Ce să mai, o săptămâna de vacanţă!

Între timp, îl felicit pe domnul deputat, senator (ce o fi), care ’s-a scos’ vânzând bidoanele alea care au împânzit oraşul-de delimitare a culoarului unic, de împrăştiat prin parcări, sau de blocat străzi secundare.

moara cu noroc este o institutie agro-turistica de marimi reduse ce gazduieste oameni de o joasa speta a societatii din sec XIX

multumesc Tudor

Am rămas marcat azi. Colegii mei de a 9-a, şi vorbesc despre băieţi, sunt în mare parte nişte inapţi şi se comportă ca nişte fete. Nu credeam că sunt lipsiţi de cea mai mică urmă de personalitate, până când am văzut un meci de fotbal. Pentru că spiritele s-au încins, unul din ei, mai locvace şi mai sigur pe el s-a luat la harţă cu un altul din echipa adversă (prin harţă  a se înţelege un schimb de replici, mai degrabă o ploaie de replici căci nu a existat un schimb). Nu mi-a venit să cred că cel ce era bombardat cu ameninţări a rupt-o la fugă de teamă. Pe lângă faptul că replicile lui erau date pe un ton disperat şi fricos, a rupt-o la fugă când a văzut că cel care era pe deasupra şi mai mic şi mai firav în aparenţă decât el, se apropia cu viteză.

Departe de a fi dorit o bătaie sau o incăierare, sunt doar uimit de faptul că unii din colegii mei mai mici se comportă nu laş, dar absolut penibil în faţa unor “provocări”. Nu cer bătaie, cer doar să nu îşi nege personalitatea.

În ceea ce priveşte fotbalul jucat… din ce în ce mai slab şi din ce în ce mai puţini care să aibă cea mai mică legătură cu sportul. Probabil compensează la jocurile pe calculator sau la întâlnirile dintre emo-kids. Jale!

Tocmai mi-am amintit ceva dintr-o oră de franceză … moment epic!

un coleg care a tresărit în timp ce stătea pe scaun.

profa : Ce-ai păţit ?

coleg : M-am împiedicat…

Mihai Viteazul (liceu, Bucureşti), se spune că ar avea cea mai mare bibliotecă şcolară din oraş. Asta înseamnă că elevul din Mihai Viteazul are un loc perfect “academic” în care găseşte documentatie necesară, sau cine ştie ce cărţi care îi trebuiesc.

Aşa e, biblioteca e foarte drăguţă, dar volumele de cărţi din dreapta şi din stânga ta nu fac decât să îndeplinească un anevoios rol (pentru ele) de “a sta la poză”. Dacă ai să cauţi vreodată o carte diferită de Eminescu - poezii sau Baltagul de Mihail Sadoveanu, te vei lovi de un răspuns venit în sictir: “nu există cartea asta”, iar în cel mai bun caz “nu avem cartea asta”.

Aşa, într-un timp foarte scurt, ajungi să îţi faci închipuiri despre meseria de bibliotecar. Se confundă obscen cu cea de bagator de seamă, iar mediul în care meseria asta se desfăşoară -liniste şi calm, la o temperatură optimă şi cu fursecuri pe birou- este perfect. Te întrebi apoi, la o analiză mai atentă, dacă nu cumva să fii bibliotecar aşa cum o sunt doamnele de la noi din liceu, nu este totuşi plictisitor. Te linişteşti însă imaginandu-ti că, înconjurat de cărţi, vei ajunge fără să vrei, din curiozitate, să rasfoiesti câteva, poate chiar să cunoşti întreagă bibliotecă. Urmează un “gol de chibzuinţă” - cum se face că bibliotecarele noastre nu au habar ce cărţi au în jur. Evident, nu se plictisesc, căci ziarul Compact cuprinde şi rubrici de bancuri şi integrame monotone. Totuşi, ce caută într-o bibliotecă? Ce legătură au ele cu un astfel de loc? Aparent nici unul.

… din dorinţă de a împrumută o carte care “nu există”.

Se pune întrebarea cinică - ” ce zi este mâine ? “. Răspunsul este sec şi fără noimă, “da”, dar se confundă cu o stare flegmatica şi o dispoziţie nevolnică. Răspunsul este în realitate “mâine e luni”, iar pentru a fi mai riguroşi, spunem “mâine e luni şi începe scoală”. Până vine vacanţa dintre semestre, ne pregătim pentru mâine. E nedrept, căci a trecut atât de repede timpul, că nici nu am apucat să ne dăm seama când reîncepe şcoala.

În altă ordine de idei, azi, de Boboteaza, am asistat iar la un “măcel” pentru aghiazma. Vorbesc de “crestinii” care se bat şi se înjură în timp ce stau la coadă la Biserică cu canistre în mână - ei spun că vor apă sfinţită, eu mă întreb de ce au nevoie de zeci de litrii (eterna întrebare pe care mi-am mai pus-o).

Ah, şi nici nu vreau să mă gândesc cum se va circula mâine prin oraş x_X .

Pentru că e deja miercuri, se consideră fără jenă că vacanţa a început. Cum vine asta? Ultima săptămâna este un fel de preambul al vacanţei, pentru că se subînţelege că orele nu trebuie să se mai facă pentru că “vine vacanţă”, pentru că “e luna cadourilor”, pentru că vine “Moş Crăciun”. Şi până la urmă ultima săptămâna se transformă în “de-a vacanţă”. Iar dacă ai apucat să dai teze în ultima săptămâna, e de la sine înţeles că imediat după ce se termină ora în care aveai de dat ultima teză, o vei lua cu nepăsare spre casă, sau spre orice loc în care te vei putea recrea. Starea pe care o ai e undeva apropiată cu una de eliberare masivă, de oftat lung şi strident.
Dar înainte să te visezi în faţa bradului de Crăciun, rămâne o problemă, un lucru care trebuie rezolvat. Cadouri.

Departe de un lucru care face plăcere, luatul cadoului şi implicit oferirea lui este un lucru care “trebuie făcut, să scap”, din obligaţie, pentru că “aşa se face”. Prin urmare, în târgurile de cadouri, pe lângă preţuri exagerate (că aşa e în România, în perioada sărbătorilor se scumpesc toate, paradoxal) şi feţe de oameni posaci, care cumpără turtă dulce pentru a o face cadou şi ajung să o mănânce tot ei spunând printre dinţi “lasă, că doar o carte îi ajunge”.
vacanţă plăcută !

Partea nostima este ca nimeni nu s-a lasat de fumat dupa evenimentul asta. Adica, singura diferenta este ca, drept masura de precautie, fumul este expirat la cativa metrii de liceu, intr-un loc ferit de priviri. Incomod, caci pauzele tind spre periplu, daca esti licean si dependent de fumat.

In Mihai Viteazul s-au impus niste reguli, prin urmare, cei care vor fi prinsi fumand (vorbim despre elevi) vor avea un punct scazut la nota de la purtare si vor fi nevoiti sa vina cu mama si cu tata de mana la liceu. In principiu, sanctiunile se discuta la Consiliul profesoral, deci pana acum totul pare stabilit si clar. Nu pun intrebarea retorica ‘oare asa e in toate liceele din capitala?’ sau … ‘chiar exista licee in care fumatul este tolerat?’. Este inutila, dupa parerea mea (a noastra) metoda “jandarmereasca” pentru ca se stie povestea cu ‘fructul interzis’. In plus, e inutil sa spui ca daca cineva este deja dependent, se va lasa de fumat doar pentru ca regulamentul scolar impune asta - iar asta nu din lipsa de respect pentru liceu, ci doar din lipsa de motivatie. Prin urmare, daca ii este interzis sa fumeze, elevul va cauta sa se ascunda pentru a o face.

Si nu am vorbit degeaba pana acum, caci unul dintre colegii mei, chiar a fost “impuscat”, deci sanctionat -!dar nu cum ar fi fost firesc, conform regulamentului, ci cu propunerea (se va discuta in consiliu) de exmatriculare pentru 3 zile si scaderea notei cu 2 puncte!- ;

Partea nedreapta este ca intr-un liceu atat de mare, el nu este cu siguranta nici prima si nici ultima persoana care a fumat ‘dupa casuta’ (’dupa gaze’), iar atunci cand o facea, nu era singur - asta vrea sa spuna fara echivoc, ca se fumeaza cu abundenta -. Cu toate astea, pedeapsa e numai pentru el, iar aici avem o nedreptate.

Departe de a face un act de rebeliune prin postul asta, lansez doar intrebarile seci - “fumatul in licee?” (grosso modo) / si o alta cu trimitere (deloc rautacioasa, ci foarte sincera) catre conducerea liceului - ” nu cumva se face exces de zel? “.

In tot acest timp, circula si o petitie. Iar acest post, a se considera un post colectiv, caci reflecta idei culese de prin liceu.

Aplauze

Altfel spus Balul Bobocilor Mihai Viteazul, s-a consumat si pe anul asta. Pana la urma, mult asteptata trupa Simplu a ramas cu asteptarile, iar in privinta bobocilor participant la concursul de “miss si mister”, se pare ca am avut dreptate - au urcat pe scena ca sa adune hohotele de ras din partea celor de pe margine. Au fost dureros de ‘pe dinafara’, lipsiti de orice urma de fantezie si chef de distractie, pana la urma.

Fiasco total - asa zis-ul DJ a oferit momente care pe mine, ca ascultator de consumator de cultura electro si clubbing m-au facut sa imi dau palme. DJ DUN il cheama pe “talentatul baiat” si nu e nevoie sa te pricepi prea tare in ale dj-ingului ca sa iti dai seama ca ce facea el in fata, la platane, era bataie de joc : ruperi de ritm excesive si enervante; pauze intre unele melodii care aveau tempo-uri diferite, care ii obligau pe cei de pe ringul de dans sa se opreasca; melodii repetate abuziv; intercalari nereusite si treceri defectuoase de la o melodie la alta, ca sa nu mai vorbesc de ordinea melodiilor in playlist -au fost si 3 melodii de acelasi artist, ca zici ca era lansare album Justin Timberlake. Caci asa a vrut publicul, in schimbul unui dj profesionist din parte profm (prin profmscool), sa avem un fost absolvent de CNMV, dar care, in schimb, nu prea avea treaba cu mixatul.

Concluzie, balul perfect, daca vrei muzica pusa de un dj care toata viata a mixat pe winamp.