Intr-un balon cu aer cald…

Inca nu stiu daca este vorba despre o carenta in educatie, sau doar de o indolenta molipsitoare.

Astazi, cand am dat sa ies din bloc, femeia care se ocupa cu curatenia isi facea treaba la parter. Fara sa stau pe ganduri si fara sa am vreo retinere, m-am adresat politicos cu un “buna dimineata” (pe cuvant de onoare, eram foarte inofensiv cand am spus asta). Nici un raspuns. Ma complac - nu m-a auzit probabil. Asadar, salutul meu nu a fost auzit, prin urmare, nu aveam de primit nici un raspuns. E totusi o gandire gresita, caci chiar si asa, as fi putut eu sa fiu intampinat cu un salut politicos. Mi-am dat seama ca sunt naiv daca imi continui analiza si m-am multumit cu acel “nu m-a auzit”.

Seara insa, cineva tocmai cobora folosind liftul. Cand a iesit din lift, la parter, m-am simtit obligat sa ii spun un atat de banal “buna seara” celui ce tocmai iesise, chiar daca nu il cunosteam. Deja evident, nu am primit nici un raspuns, ci un spate intors in graba.

Nu indraznesc totusi sa mai pun la socoteala momentele in care cuiva i se permite sa intre intr-un loc in timp ce altcineva tine usa deschisa, moment in care, de cele mai multe ori nu exista nici un schimb de replici intre cele doua persoane - spuneam ca nu am de gand sa pun la socoteala si asta, pentru ca deja risc sa devin mult prea naiv si prostut, tratand teme de-a dreptul cunoscute si inutil de analizat.

Cu toate astea, prin alte locuri am vazut ca se poate sa mai fii om printre oameni, deci nu exista o scuze temeinica pentru lipsa de bun simt de care sunt inconjurat, ‘lipsa de uman’ la urma urmelor.

Mihai Viteazul (liceu, Bucureşti), se spune că ar avea cea mai mare bibliotecă şcolară din oraş. Asta înseamnă că elevul din Mihai Viteazul are un loc perfect “academic” în care găseşte documentatie necesară, sau cine ştie ce cărţi care îi trebuiesc.

Aşa e, biblioteca e foarte drăguţă, dar volumele de cărţi din dreapta şi din stânga ta nu fac decât să îndeplinească un anevoios rol (pentru ele) de “a sta la poză”. Dacă ai să cauţi vreodată o carte diferită de Eminescu - poezii sau Baltagul de Mihail Sadoveanu, te vei lovi de un răspuns venit în sictir: “nu există cartea asta”, iar în cel mai bun caz “nu avem cartea asta”.

Aşa, într-un timp foarte scurt, ajungi să îţi faci închipuiri despre meseria de bibliotecar. Se confundă obscen cu cea de bagator de seamă, iar mediul în care meseria asta se desfăşoară -liniste şi calm, la o temperatură optimă şi cu fursecuri pe birou- este perfect. Te întrebi apoi, la o analiză mai atentă, dacă nu cumva să fii bibliotecar aşa cum o sunt doamnele de la noi din liceu, nu este totuşi plictisitor. Te linişteşti însă imaginandu-ti că, înconjurat de cărţi, vei ajunge fără să vrei, din curiozitate, să rasfoiesti câteva, poate chiar să cunoşti întreagă bibliotecă. Urmează un “gol de chibzuinţă” - cum se face că bibliotecarele noastre nu au habar ce cărţi au în jur. Evident, nu se plictisesc, căci ziarul Compact cuprinde şi rubrici de bancuri şi integrame monotone. Totuşi, ce caută într-o bibliotecă? Ce legătură au ele cu un astfel de loc? Aparent nici unul.

… din dorinţă de a împrumută o carte care “nu există”.

Întrebarea se pune, până unde poate ajunge suflul fashion al unor tinere fete din generaţia mea. Au ţinute interesante şi bine alese vara, însă iarna, le adoptă pe aceleaşi. Astfel că azi mi-a fost dat să văd că acei deja celebrii Converse sunt purtaţi fără încetare în continuare ( vorbesc despre cei din material textil ). Fac precizarea că ceea ce numesc eu deplasat, are ca argument faptul că afară, pe lângă faptul că temperatura este sub 0 grade, te izbesti fără scăpare de nămeţi generoşi.

Mă întreb ce înseamnă pentru unii să se îmbrace trendy, cât timp ajung să se ridiculizeze.

Se pune întrebarea cinică - ” ce zi este mâine ? “. Răspunsul este sec şi fără noimă, “da”, dar se confundă cu o stare flegmatica şi o dispoziţie nevolnică. Răspunsul este în realitate “mâine e luni”, iar pentru a fi mai riguroşi, spunem “mâine e luni şi începe scoală”. Până vine vacanţa dintre semestre, ne pregătim pentru mâine. E nedrept, căci a trecut atât de repede timpul, că nici nu am apucat să ne dăm seama când reîncepe şcoala.

În altă ordine de idei, azi, de Boboteaza, am asistat iar la un “măcel” pentru aghiazma. Vorbesc de “crestinii” care se bat şi se înjură în timp ce stau la coadă la Biserică cu canistre în mână - ei spun că vor apă sfinţită, eu mă întreb de ce au nevoie de zeci de litrii (eterna întrebare pe care mi-am mai pus-o).

Ah, şi nici nu vreau să mă gândesc cum se va circula mâine prin oraş x_X .

Constatarea generală este că afară a nins. Mai mult decât atât, afară a nins cu fulgi de zăpadă. Iar pe deasupra, zăpada s-a aşternut. În fine, de la o zăpadă aşternută până la troiene, e o diferenţă, însă se mai întâmplă şi ca oraşul să fie pur şi simplu “înzăpezit”. Drept urmare, ocazia perfectă pentru a înceta orice activitate, pentru a te declara “sinistrat” şi a striga de la geam, supărat, că vrei ca cineva să ia măsuri pentru ca maşina ta să fie scoasă din zăpada din parcare.

Nu se exagerează prea tare atunci când autorităţile sunt învinuite pentru că deszapezirea nu este promptă, dar cred că se exagerează atunci când se cere imposibilul.  Apel la sprit civic.  Zadarnic. Genetic, treaba romanului este de a căuta vinovat, de a arată cu degetul şi de a se răsti. Înainte de a încerca să îşi deszapezeasca aleea din faţa blocului şi străduţa din spatele lui, românul se uită la televizor, apoi scoate capul pe geam şi înjură primăria.

Departe de a ţine partea primăriei, a autorităţilor în general sau a firmelor care se ocupă de eliberarea străzilor de zăpadă, mă leg fără jenă de maladia numită nepăsare şi comoditate. E frumos şi deasemenea civilizat, chiar demn, să ai spirit civic. Nu cer mare lucru şi nici nu spun că toţi am fi aşa, doar că există cazuri exagerate de ‘prea indolenta’.

Listen