Intr-un balon cu aer cald…

pe bune .

3570 de kilometrii parcurşi în 20 de etape. E Turul Franţei, sau la creme de la creme a competiţiilor cicliste. Rămâne de menţionat că în cei 3570 de kilometrii se strecoară şi porţiuni de pantă, porţiuni care fac uneori imaginea unei etape întregi. Mai degrabă, ar fi de spus că sunt etape în care se ajunge în vârful muntelui, iar munţii sunt Alpi sau Pirinei. După 7 ore de pedalat continuu şi de urcat dealuri şi pante, te întrebi dacă cicliştii sunt maşini, mai ales atunci când îi vezi că îşi permit să mai şi atace pe ultimii kilometrii sau să termine o etapă de munte la sprint, disputată cu “colegul de evadare”. Trece linia de sosire şi dă interviuri, se bucură, bea apă (cred că apă e) şi se urcă pe podium în timp ce alţii mai au 25 de minute până la linia de sosire.
Capeţi o stare de admiraţie, poate de adulare pentru titanii care se luptă până în vârf, numai că, observi citind titlurile ziarelor, că proaspătul idol este nevoit să renunţe la cursă din motive diverse (de dopaj) - căci există testosteroni, sânge oxigenat sau suc de portocale. Starea e îndoielnică pentru un suporter. Idolul trebuie susţinut, căci e iubit şi pentru el ai (aveai) respect. Aşadar, probabil că nu este vinovat că şi-ar fi injectat substanţe dopante (interzise). În mod evident, pe ecran, “sportivul” apare şi acuză organizatorii turului şi uniunea ciclistă internaţională pentru că au încurcat fiolele de analiză.
Este eliminat, iar în mod aproape direct, tricoul galben pe care îl deţinea este acum în posesia celui de pe locul 2. După încă 3 zile, destul pentru a fi considerat şi el un idol, se aude că un doctor facea lucruri dubioase, iar proaspătul tricou galben s-ar fi tratat de varicelă la doctorul respectiv. Pentru că turul se termină în scurt timp, cel de pe locul 3 poate sufla uşurat - este tricou galben pe Champs Elysees şi este pozat, ca un turist înconjurat de lume, în faţa Arcului de Triumf. După câteva zile apare o nouă ştire - şi ăsta a fost prins cu mâţa în sac. Ce mai contează.
Se pune problema întreruperii Turului Franţei, o cursă care (apropo) a depăşit centenarul. Oranizatorii afirmă cu patos că nu vor anula turul căci suporterii şi cei care urmăresc evenimentul nu sunt vinovaţi din cauza trişorilor.
E clar că o primă opţine ar fi să încerce să facă probele ceva mai uşoare. Totuşi, tentaţia ar rămâne. Alţii spun să îi lase pe toţi să se dopeze - care e mai dopat, să câştige. Totuşi ciclismul e un sport. Mi-aş permite să spun şi că dacă ciclismul ar avea probe ceva mai scurte, ne-am uita la el ca la fotbal, probabil, acolo unde există probe anti-dopaj, aşa cum existe cojoace în dulapuri pe vremea asta. Se pare că în lumea fotbalului problemele sunt inexistente. Tocmai pentru că se pare aşa…

În fine. Urmăresc o ediţie a Turului unde Rasmussen nu şi-a predat la timp planul de antrenament pentru a evita controalele anti-dopping. Lângă el, Alberto Contador care a suflat mereu în ceafa lui în masivele muntoase, dar care nu a fost încă găsit dopat, dar nici mult nu mai e (sunt sigur). Vinokourov, după ce a căzut ca tălâmbul şi a pierdut secunde preţioase care l-au costat practic câştigarea ediţiei, a reuşit să câştige o etapă în mod miraculos şi se punea problema revenirii - nu mai spun ce s-a întâmplat după.

Şi ajung şi eu tiptil la concluzia - Cine nu se dopează nu a fost prins defapt. Sau nu chiar.
Mulţumesc noului director sportiv al Turului, care se pare că nu prea le mai permite trişorilor orice. Sper că încet încet să … nu?

În timp ce unii adoptă tactica “s-a murdărit, iau alta”, alţii caută tastaturi care mai de care mai inovatoare din punct de vedere al ergonomiei sau a tehnicii (acum, cât de deşteaptă poate să fie o tastatură, că doar nu face de mâncare - nu da exemplul cu tastaturii Optimus!), tastaturi care sunt bine emancipate, adică îşi dau aere haut couture şi au etichete cu preţuri demne de un sclav pe care să îl plăteşti să îţi scrie pe o tastatură normală în timp ce tu îi dictezi mari.
Logitech! Păi se putea? E sezonul valurilor, mare, soare, de ce nu şi o tastatură?
Wave keyboard - numai $50 şi Cordless Desktop Wave system - $90.
Evident, dacă ai puţină imaginaţie îţi vei da seama cum se anunţă tastatura - da, ergonomică, îţi mângâie buricele degeţelelor, cu taste care ţopăie ştrengar. Şi de parcă ar justifica preţul, mai există în specificaţii şi butoane media. Şi tot la specificaţii se mai găsesc şi autonomii de funcţionare - pentru mouse 6 luni, iar pentru tastatură 15.
Vreau şi eu una, pe roz, dacă aveţi!

by Fireball et Bob Sinclar…

Francezu’ e ăla cu vinuri. În realitate, vinul e un cult sau mai mult de atât. Aşa se face că, tot francezu’, cum mai este şi al naibi de excentric se bucură de oraşe minunate, clădiri şi mâncăruri, în fine, de orice - un orice special. “La Defense” este cunoscut de cei cu vocabular mai restrâns drept Manhattanul din apropierea Parisului. S-a putea spune asta dacă am lua în considerare înălţimea clădirilor -comparabilă- şi numai atât căci Parisul suflă şi mult stil peste clădirile gigant ale Defense-ului - de neconceput pentru sua, unde stil este un lucru inexistent. În fine, Defense-ul este excentric - aşezat la poalele unui oraş, sau “uşor deasupra” unui oraş unde clădirile piere de taille, scunde şi  totuşi impresionante, fac legea.
Parcă nu era de ajuns, pe o porţiune de 1000 m² din Defense, s-a plantat, ce altceva decât viţă de vie. În fine, inaugurarea a avut loc pe 24 mai, numai că eu am aflat de asta de puţin timp, mai exact când am trecut pe lângă viile urbane. E haios chiar, să vezi o porţiune de pământ cu nişte arace şi viţă de vie între clădiri “de sticlă” şi care stă deasupra unui pasaj, mai degrabă tunel. În 2010 se aşteaptă primele recolte. Mai menţionez şi că vor ieşi vinuri precum Pinot Noir sau Chardonnay. Ce e şi mai interesant este că terenul este chiar favorabil. Iar căldura urbană nu pare decât să facă bine strugurilor. Mai mult, s-ar putea lua în calcul şi lumina solară care ar fi reflectată de geamurile clădirilor din jur.
Cât se poate de à la française.
Cât se poate de inedit. Poate chiar nebun!
Cert este că pe mine, mici detalii de genul astă mă impresionează, mai ales pentru că vin dintr-un Bucureşti unde copacii au un singur rol - acela de a face umbră maşinilor parcate lângă ei, şi care, din nefericire, după o ploaie scurtă capătă o drujbă în pântece, pe motiv că, ar putea cade peste maşina căreia îi oferea mai devreme umbră - asemenea poveştii cu drobul de sare şi copilul.
E adevărat că risc să cer prea multe unui oraş precum Bucureştiul, prin simplul motiv că îndrăznesc să îl compar cu Paris-ul, mă opresc acum.

Prezentam mai demult o ştire. La vremea respectivă eram încântat de idee, iar acum sunt chiar mai încântat decât eram atunci. Velib’, proiectul Primăriei Parisului în colaborare cu firma JCdecaux, a îregistrat un număr de 5500 de închirieri de când bornele au fost deschise oficial, acum 5 zile. Scopul principal este deplasarea dintr-un punct într-altul al oraşului - implicit de la o bornă la alta. Abonamentul pe un an este 29€, iar primele 30 de minute de la luarea bicicletei de la borne sunt gratuite, iar borne se găsesc la cam 300 de şetrii una faţă de alta, cu circa 20 de biciclete. Şi e foarte nostim căci destul de des trec şi văd că mai rămân doar câte 3 biciclete, în timp ce printre străduţe mulţi aleargă cu Velib-urile. E în zadar să spun că o astfel de realizare este mai mult decât utilă din foarte multe puncte de vedere: Prietenos mediului, prietenos sănătăţii, prietenos traficului. În plus e cât se poate de practic - să mergi la serviciu fără să mai fi prins în trafic, fără să mai aştepţi autobuzul şi aşa plin şi, dece nu, fără să mai ai grija bicicletei care e parcată înapoi într-o bornă.

Concluzia mea, vreau şi eu! ţi sper că voi avea de mâine

E foarte probabil să fi auzit asta cel puţin o dată în viaţă. Poate chiar varianta “Dracu’ să te pieptăne!”, mai directă şi mai secerătoare.

De cele mai multe ori, dracul nu capătă acel L în capăt, semnal al accentuarii corecte. E dificil, sau nu chiar, de spus de ce - cert este că nu merită încă o fracţiune de secundă. Mai departe, el pare să vină din neam de frizeri : te pieptănă. Rămâne să te tundă (mai rar) sau să îţi facă codiţe sau să îţi îndrepte părul cu placa (foarte rar) - vezi “Dracu’ să îţi îndrepte părul cu placa!”. Astfel, atunci când obişnuim să mai spunem cuiva să se ducă la dracu’ (nu e frumos), probabil îl trimitem să se coafeze. Mai mult, dacă cineva te întreabă atunci când ieşi pe usă cu intenţia de a te duce la frizer “unde te duci?”, chiar dacă ai pomenit toată ziua că trebuie să te tunzi, spui de cele mai multe ori - “Mă duc la dracu’!” ca un răspuns de genul - “nu ţi-am mai spus?”.

Pe de altă parte a “pieptăna” poate însemna şi “a bate”, sau cu alte cuvinte a da dracului pe cineva, fie a trimite în mediul (sediul dracului) infernal. Pieptănat de drac, risc să rămâi chel, fără nimic sau cu un motiv să îţi doreşti să fi trimis şi tu pe dracu la cineva.

În fine, am observat însă şi că “dracu(l) să te pieptăne!” a devenit şi o expresie amicală. Se rosteşte cu o uşurintă draconică. E aţintită către oricine, indiferent de ce a făcut sau ce nu a făcut.

Nostimă este şi expresia “dracu’ să mă pieptăne!”, care este şi ea deasemena amicală. Ne gâdilăm cu expresii de genul asta tot timpul, cu asta ne gâdilam mai exact scalpul. Să spunem că este suficient să nu ştii unde ai pus ultima bomboană m&m sau poate chiar garanţia de la televizorul proaspăt cumpărat, care afiţează cubuleţe şi triunghiuri multicolore. Expresia vine fără cenzură …

“Dracu’ să mă pieptăne…”

Se întâmplă să iţi fie lene dese ori să te duci să iei telecomanda, aflată la un metru distanţă de tine şi să porneşti televizorul. Ştiu senzaţia. Tind câteodată să mă ridic de pe canapeaua atât de confortabilă şi să o iau atunci când mă gândesc că nu era prea plăcut nici când minunea cu unde nu era inventată, iar ca să porneşti televizorul trebuia să te duci până la el, să aprinzi un buton şi să te întorci. Mai mult, dacă vroiai să schimbi canalul, trebuia să te deplasezi din nou. Dificil.

Totuşi, de pare că telecomanda a îmbătrânit căci, mai nou, e suficient să ai o mână pentru a porni televizorul, DVD-ul, sau pentru a schimba postul. Totul funcâionează pe baza unor senzori de mişcare care înregistrează poziţia şi mişcarea mâinii şi trimit comanda aparatului, fie el televizor, DVD-player sau player audio.

… suficient de interesant

Senzaţional Exclusivitate În Direct Atenţie!

14 iulie, e ziua Franţei, iar când e ziua Franţei e frumos. Anul acesta, statele membre ale Uniunii Europene au fost invitate să defileze alături de francezi pe Champs Elysees şi da, şi românii. Rezultă, 27 de state care au venit cu o gardă reprezentantă.

Să ajungi să îi învingi pe Boonen sau McEwen pe ultimele sute de metrii ale cursei este o performanţă notabilă, mai ales când eşti practic ţintit în şa şi pari să crezi că te aflii într-un contratimp. Cancellara s-a trezit că a dat prea tare din pedale şi s-a desprins de pluton, ajungându-i şi pe evadaţii prinşi pe ultima sută de metrii. Mai departe, s-a văzut cu o viteză atât de mare încât a ajuns să sprinteze. Practic, de când s-a desprins ( şi nu a făcut-o din dorinţa de a merge spre o victorie de etapă ) Cancellara a parcurs 1 km în sprint. A câştiga, şi nu oricum, a făcut-o cu clasă.

Ce e haios este că am văzut imagini interesant - Fabio Cancellara vorbind cu directorul sportiv de la Quickstep (care se afla în maşină, în timpul cursei) şi îş cerea scuze pentru ce s-a întâmplat .

Încă o dată, felicitări.