Intr-un balon cu aer cald…

Deşi titlul pare direct, nu vroiam să fac asta, totuşi nu m-am putut abţine să nu fac un joc de … simboluri .

Băiatul supărat că a rămas fără copaci are meclă de prostănac. Adică eu chiar credeam că după ce i-au ciopârţit pe săracii copaci, au să strângă şi resturile rămase. Ele au rămas şi mai mult, blochează trotuarul. Teoretic nu e chiar atât de importantă porţiunea asta pietonală, mai ales pentru că, în paralel este  o altă porţiune la un nivel superior, iar accesul se face pe scări. Prea puţin deranjant pentru mine, deci pot să ocolesc, însă mă gândesc la o persoană care se deplasează într-un scaun rulant. Chiar aşa este obligată să caute altă cale. evident, mai lungă?

Este chiar atât de complicat în România, în Bucureşti, în Sectorul 4 să duci o treabă până la capăt? (înafară să furi până nu mai ai ce)

De unde atâta dragoste pentru lucrul de mântuială ?

Se consideră o zi mare azi şi sunt aproape sigur că este ceva mai mediatizată decât a  fost atunci când sistemului de operare Windows Vista a fost lansat. Bine, nu prea am dreptul să compar un sistem de operare cu un gadget, dar e clar că agitaţia asta este rezultatul unei campanii de promovare care a ştiut unde să lovească.

Iphone! a spus Steve Jobs şi toată lumea a arătat apoi cu degetul la un telefon mobil care pare să facă de toate. A urmat o campanie, mai mult sau mai puţin “din gura oficialilor”, o promovare care (tare aş fi curios să văd statistici) a venit nu numai din sediul Apple ci şi din bloguri, imagini pe youtube şi reviste care prezintă orice pare lucios şi multitalentat.

Şi se presupune că, pentru cât este de râvnit, iphone este şi deştept. În fine, cel puţin deştept. Au fost zvonuri cât cuprinde despre capabilităţile telefonului - de la a scrie şi citi documente word, excell şi altele, până la o compatibilitate cu servicii Google. Nici acum nu ştiu cum arată meniul telefonului. Apoi, ecranul a fost lăudat, navigarea pe internet, lăudată şi ea, iar de modul video, foto şi audio nu mai vorbesc. Interfaţa este ceva “cum nu s-a mai văzut”.

Nu ştiu cum ar fi stat treaba dacă lansarea oficială ar fi fost făcută în Europa . Aş fi numit-o fiasco fără teamă căci sunt sigur că numai în sua lumea ar sta la coadă, în corturi, în fata sediului central Apple, pentru a pune mâna pe un astfel de telefon. În fond, este şi stupid. Care este scopul să te baţi atât de tare pentru nişte telefoane care, nu reprezintă (în mod normal) nimic vital, ci doar un obiect de care să te poţi folosi, nou şi foarte trendy. Eh, nu şi pentru ei se pare. Probabil că unii au impresia că vor fi cuceritorii Universului, butonând (atingând un iphone). Las loc şi pentru cei care, stau la coadă pentru că pur şi simplu sunt afacerişti - adică vor vine telefoanele la preţuri fabuloase, imediat ce pun mâna pe ele.

Şi uite aşa Apple are o imagine impecabilă de creator gadgeturi perfecte, revoluţionare. Căci ipod-ul este deja un simbol în materie de playere audio şi, de ce nu, şi video.  Ajungi să te întrebi cum fac - chiar aşa, au o cercetare impresionantă şi scot piese economice şi fiabile?

… sau au o campanie care pică foarte bine în mijlocul proştilor, de unde se extinde fără nici un efort suplimentar din partea Apple.

Europa nu îl va vedea prea curând pe “telefonul minune” şi nu ştiu de ce cred că nici nu râvneşte prea tare după el, căci atunci când o să vină, o să vină, iar dacă o să ne convină raportul calitate preţ, poate o să îl cumpărăm, dacă nu… la ce bun ? Felicitări pentru campanie Apple, sau un “iată cât de simplu era…”.

Domnule Primar,

M-am sculat într-o dimineaţă parcă prea brusc. Am sesizat un zgomot dubios, pe care în somn l-am considerat “zumzet trecător”, dar m-am înşelat, iar când m-am ridicat din pat am înţeles degrabă că nu este vorba despre o motocicletă, nici măcar un scuter răguşit, ci de o drujbă. Am avut o senzaţie stranie şi mi-a fugit gândul spre imaginea - eu şi patul în care am dormit, în mijlocul unei păduri, o pădure în proces de defrişare “rărire”. După ce m-am luptat puţin, am reuşit să îmi ţin ochii deschişi şi să mă îndrept spre fereastră. Era furtuna din seara precedentă care, a culcat nişte crengi. Drujbele erau sunetele fireşti şi prompte ale unui proces de cosmetizare a copacilor jumuliţi de vijelie. Trebuie să spun că am asociat apoi imagini văzute la televizor cu accidente pe cât de grave, pe atât de stupide, unde din cauza copacilor căzuţi maşini, case, sau mai rău vieţi au fost distruse respectiv luate. M-am fălit apoi în oglinda din baie cu primăria sectorului care mă serveşte. A fost o senzaţie grozavă şi nu ştiu cum şi de unde, dar am început să mă simt mai în siguranţă.

Poate că sunt absurd, dar surpriză mi-a fost şi faptul că cei trimişi de primărie aveau drujbe şi nu topoare rudimentare, căci mi-a fost dat să vad cum gazonul din parc era retezat cu coasa.

După ce mi-am terminat şi micul dejun, mi-am citit mail-urile pe calculator şi am văzut primele ştiri ale zilei, m-am întrebat ce oare se mai aude, căci drujbele au fost solicitate fără oprire. Am aruncat o nouă privire pe geam şi am avut senzaţia că ceva lipseşte. Am înţeles că ceea ce numeam eu o “cosmetizare” era mai degrabă o “desfiinţare”a copacilor ce erau singura punte ce mă despărţea de strada. Deşi copacii nu păreau chiar atât de şubrezi şi bătrâni, am dat vina pe nesiguranţa pe care o prezintă în faţa unei vijelii mai de soi. M-am gândit că la viitoarea furtună se vor clătina la fel de obtuz şi cea mai bună măsură este ca ei să dispară.

Noua veste m-a afectat. Copacii care mă făceau pe mine să cred când eram mic că se mişcă singuri (iar vântul este făcut întocmai de mişcarea lor) erau tranşaţi şi reduşi la o grămadă de buturugi. Ca la locul unei crime, peste tot erau împrăştiate frunze şi crengi subţiri, dezorientate. Strada se vede nestingherit iar maşinile sunt private de un filtru natural. Gust amar. Va trebui să mă obişnuiesc cu aspectul inuman, de ghetou, al blocurilor pătrăţoase şi rigide din jur, care nu mai au plopi care să încerce să le întreacă în înălţime şi care le ofereau o umbră deosebită.

Nu ştiu cine e de vină, însă mă consolez cu falsa impresie că s-a luat o decizie bună, în favoarea siguranţei locuitorilor din sectorul meu.

După o zi, o parte din bucăţile de lemn rămase au fost ridicate, mai rămân altele, care obturează parşiv trotuarul, să sperăm că mâine vor fi urcate în altă “cursă specială”.

Şi, după logica mea, rămâne ca în scurt timp să vad din nou trimişi ai primăriei, cu crenguţe sfrijite, pe care le vor pune cu siguranţă în pământ, în locul bătrânilor. Nu-i aşa, domnule primar?

Cu stimă…

Adio chipsuri, napolitane şi hamburgeri în şcoli! Parlamentarii nu mai vor ca elevii să mănânce produse de tip fast-food.

Aşa că au iniţiat o lege care interzice comercializarea “alimentelor nesănătoase” în unităţile şcolare. Comercianţii care nu respectă această hotărâre riscă amenzi de până la 5000 de lei. Asta numai dacă legea trece de Parlament.

În aceste condiţii, 26 de deputaţi de la toate partidele au studiat problema şi au decis. După părerea parlamentarilor, nu sunt indicate produsele care conţin “compuşi cu efect dăunător”. Astfel, la bufetul şcolii, nu se vor vinde nici napolitane, jeleuri, cornuri cu ciocolată şi sucuri care conţin coloranţi. În fapt, potrivit legii, lista tuturor produselor nesănătoase va fi întocmită de o echipă de specialişti în nutriţie, în colaborare cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.

Iniţiatorii au plecat de la ideea că foarte multe mame se chinuie în bucătărie, iar cei mici nu le apreciază efortul.

Elevii au soluţii salvatoare. Actul normativ se află în dezbaterea Comisiei pentru Sănătate a Senatului.

sursa protv.ro

S-ar putea spune cu haz că în timp ce ţara arde, baba se piaptănă, dar cum ţara arde cam de mult timp, mocnit, baba are dreptul la o şedinţă la coafor. Toate până nu îşi face o coafură prea excentrică, în stilul punk să spunem.

De parcă noi nu am frecventa cantina şcolii pentru că se servesc numai legume, fructe, peşte sau mai ştiu eu ce chestii “scârboase” şi tragem numai ture până la bufetul şcolii căci acolo găsim burgeri umflaţi şi “sucuri cu coloranţi” care ne colorează limba în verde. Din păcate, bufetul ăsta păcătos hrăneşte şi potoleşte setea. Alternativă nu este, deci nici nu se pune problema de sănătos sau nu.

Am văzut reacţie pozitivă la decizia pe care deputaţii respectivi au luat-o din partea unor “tanţe” oteviste. Alţii sunt convinşi că legea, daca va fi adoptată nu o să se respecte, căci pe lângă bufetul din curtea şcolii zac şi fast food-uri îmbietoare.

Dar aşa e. Mâncarea de la bufet e nesănătoasă. E comic căci programul şi aşa ticălos, nu îţi permite prea uşor să respecţi orele fireşti, normale de alimentaţie, mesele zilnice. Evident, probleme de genul ăsta au existat şi în alte ţări precum Franţa sau Anglia, acolo unde, problema nu era bufetul şcolar, ci cantina - mâncare oferită de stat şi cât se poate de civilizat programată, în timpul programului de şcoală. Acum problema s-a rezolvat clar cu mese care te lasă mască - de la legume înăbuşite, care să îşi păstreze vitaminele, până la somon proaspăt sau deserturi care arată ca la o cofetărie pretenţioasă.

Frapant este că sunt studii, iar mai departe de studii de laborator, sunt chiar şi exemple concrete că, în perioada şcolii sau a liceului, elevii au nevoie de alimentaţie bună şi fixă, aşa cum au nevoie de profesori. O imagine uşor de reperat - copii obezi de la vârste prea mici, dar când ajung la şcoală nu fac decât să meargă din rău în mai rău.

Dacă legea (stupidă) se adoptă, ca să nu murim de foame şi sete, o să ne vedem nevoiţi poate să facem comandă la pizza din timpul orelor (eventual prin SMS ) şi să aşteptăm ca aceasta să ne fie livrată la pauză, sau mai simplu, să ieşim din liceu şi să ne îndreptăm spre cel mai apropiat fast food.

Tăguit filipthewise a fost de domnişoara ce prinde vise… Ia să vedem…

1. How are you feeling today?
Bob Sinclar Feat Cutee B - Sound of Freedom

2. Will you get far in life?
Axwell, Laidback Luke, Angello, Ingrosso - Get Dumb

3. How do your friends see you?
Justice - D.A.N.C.E.

4. Will you get married?
David Guetta - Love Is Gone (Fred Rister & Joachim Garraud Remix)

5. What is your best friend’s theme song?
Eagle Eye Cherry - Save tonight

6. What is the story of your life?
Şuie Paparude - Pentru inimi

7. What was high school like?
Eric Prydz Vs Pink Floyd - Proper Education

8. How can you get ahead in life?
David Guetta - The world is mine

9. What is the best thing about your friends?
Groovestylerz - We Are Family (2007 Rework)

10. What is in store for this weekend?
Bob Sinclar - Champs Elysees Theme

11. What song describes you?
Bob Sinclar - What I Want (Fireball Production)

12. To describe your grandparents
House Of Pain - Jump Around (Micky Slim Rmx 2007)

13. How is your life going?
Olav Basoski Ft. Michie One - Waterman

14. What song will they play at your funeral
Alex Gaudino ft. Crystal Waters - Destination Calabria (original) + videoclip

15. How does the world see you?
Underworld - Born Slippy 2007 [Joe-K rmx]

16. Will you have a happy life?
Mathieu Bouthier Vs Muttonheads - Make Your Own Kind Of Music

17. What do your friends really think of you?
Robbie Rivera, Aha - Take On This - Original Mix

18. Do people secretly lust after you?
Martin Solveig - Jealousy

19. How can I make myself happy?
Bob Sinclar - Love generation

20. What should you do with your life?
Lionel Richie - All Around The World (Bob Sinclar remix)

… şi tare aş fi curios să văd ce spune şi Denisa

Un calzone scos din cuptor. E delicios. E pizza, dar una mai specială, nu pentru că are ingrediente pretenţioase sau preţioase, ci pur si simplu este “împăturită”. Brânzeturile din înăuntru (mozzarela, parmezan sau altele) devin fondante în interior, de o cremozitate şi elasticitate savuroasă. În fine, nu avem de gând să le fac poftă celor înfometaţi, ci doar să  exprim starea în care mă aflu. Ce treabă are cu un calzone?…

Mă simt ca într-un calzone proaspăt scos din cuptor. Calc pe brânză topită şi vad în urmă forma pantofilor împrimată. De jur împrejur sunt adieri de vânturi fierbinţi, imposibil să ai satisfacţie atunci când respiri, aerul e prea greu, prea fierbinte. E cald. Sunt aproape 40 de grade celsius în Bucureşti.

Se mai întâmplă, aşa e vara în România. Mă conformez şi mă fac că nu am de ce să sufăr chiar atât de tare, căci se poate şi mai rău. În realitate, apa pe care o beau din 10 în 10 minute mă ţine în viaţă, iar difuzoarele parcă produc un uşor curent atunci când ascult muzică iar ele vibrează tandru.

Şi pentru că un calzone se mai şi fisurează din când în când, eu voi ieşi prin crăpătură şi voi evada - “40grade + piscina + cocktail = rai”.

Trop Classe

În principiu, până la majorat, sunt anumite chestii specifice vârstei, cum ar fi ora la care tânărul sau tânăra trebuie să ajungă acasă. În primul caz, dacă este vorba despre un tânăr, problema este de multe ori inexistentă, însă există şi cazuri de băieţi care “au oră” - caz văzut drept penibil, cu dunguliţe de ilar.

În ceea ce le priveşte pe fetele, nici nu apuci bine să propui o oră de întoarcere din escapada înserată, că eşti şi anunţat că ora 10 jumate este limita. În cazuri fericite, “ora” se dilată şi spre miezul nopţii, dar doar rare ori, ocazii speciale.

Fetele sunt orice : delicate, fine, mai “expuse”. Iar imaginea de “devreme acasă” prinde bine .

Un motiv pentru care nu mi-ar plăcea să fiu fată.

Un post bâzâit, aromat cu parfum de liceeni gătiţi.

Vreau şi eu “rialăti şău”. Trebuie să fac cumva să scriu o scrisoare către Antena 1, Prima, sau B1, căci vreau neapărat să mă vadă profa de chimie cum lucrez şi învăţ pentru teste.

În plus… trebuie să mă vadă lumea cum mestec castraveţii, sunt sigur că nimeni nu îi mestecă ca mine, sunt unic. Mai întăi îi bag în gură apoi îi mestec, dar nu se poate explica cum, îmi trebuie rialiti şău. Ah, să nu mai pun la socoteală - cum scriu pe blog, sau cum joc fifa cu colegii pe net - chestiile astea trebuiesc văzute. Am o dexteritate când apăs pe taste… În plus, face mama o ciorbă de ştevie delicioasă, trebuie să apară la teveu când o prepară - e mai ceva ca Jamie Oliver ăla de pe tvr2 sau Cyril Lignac de pe M6.

Nici măcar nu fumez, deci nu e nevoie să cenzureze cu blur-efecturi deranjante. Înjur prea puţin, aşa că nu e nevoie de multe bip-uri, dar, dacă mi se cere o fac cu plăcere. Şi promit că lipesc eu bandă adezivă pe cutia de lapte şi cereale, chiar şi pe periuţa de dinţi cu care mă spăl ( să nu se vadă marca - să nu mai fie necesare editări ulterioare ).

Mă gândesc şi poate rezolv cumva ca echipa de filmare să mă urmărească la cumpărături, în piaţă, când iau roşii şi brânză ( poate mă ajută să car şi sacoşele ). Apoi, poate vin cu mine şi la liceu, dar să nu intre şi la ore, doar în pauză, când mă dau mare în faţa fetelor.

Deci clar, e vr’un motiv pentru care eu nu merit reality show? Continuând oarecum discuţia lansată aseară. Cuvând adecvat - nimic. Cuvânt bonus - degeaba. Şi toate astea se văd la televizor.

Russell Dalrymple: So, what have you guys come up with?
Jerry: Well, we thought about this in a variety of ways, but the basic idea is I would play myself…
George Costanza: May I…?
Jerry: Go ahead.
George Costanza: I think I can sum up the show for you with one word: nothing.
Russell Dalrymple: Nothing?
George Costanza: Nothing!
Russell Dalrymple: What does that mean?
George Costanza: The show is about nothing!

Cam aşa sună un citat dintr-un episod din Seinfeld, mai exact răspunsul pe care îl dau Jerry şi George, directorului NBC, în legătura cu tema show-ul lor. Sună ciudat să spui că faci un show despre “nimic”, dar este pur şi simplu o afirmaţie onestă, căci până la urmă tot în aceeaşi sferă se ajunge.

E plictisitor să te uiţi la televizor. Plăteşti un abonament la cablu sau mai ştiu eu ce alte servicii şi te gândeşti că dacă vei apăsa de aproximativ 100 de ori pe butonul telecomenzii şi vei face un tur complet al canalelor, nu există posibilitatea să nu dai de ceva ce te va prinde, interesa.

Şi bine, poate “nimic” este prea mult spus căci există posturi de televiziune care au tendinţe agasante de a arunca titluri şoc în părţile de sus a ecranului, iar de cele mai multe ori, în centrul ecranului este un bust de invitat sau moderator cu aere eminente. Evident, sunt dezbătute teme care aparent au un fir logic şi par interesante. Însă, de cele mai multe ori, acelaşi titlu apare şi peste câteva zile, iar noutăţile nu sunt prea relevante. Sunt emisiuni moderate de jurnalişti “experimentaţi”, “iubiţi” , cu siguranţă cu gură prea mare şi tupeu făţiş. Au un orgoliu fabulos, sunt puternici pentru că apar pe sticlă şi se simt superiori, simt că manipulează, că vrăjesc telespectatorul. E altă poveste asta, dar cert este că aduc emisiuni cu teme aparent interesante şi apăsătoare la stadiul în care concluzia este unanimă - o linie trasă sau loc lăsat liber, ca atunci când completezi un formular. După ce priveşti timp de câteva ore o emisiune (+ câteva reclame la iaurt, detergent pentru WC şi bere) realizezi că mai bine dormeai tot acel timp - clar, nu te-ai ales cu nimic, nu ai aflat nici o informaţie utilă.

Reality show - nu era mai simplu să spui “un show despre nimic”? Vedem emisiuni unde personajul principal este un cuplu de “vedete”. Nu vedem nimic altceva decât cum îşi cumpără aceştia ceapă pentru salata de roşii de seară, cum îşi spală maşina în parc sau cheamă instalatorul să repare vasul de la WC. Cu alte cuvinte… nimicuri.

Am decis, oricum e vacanţă şi se spune că se reiau emisiunile şi nu e nimic nou la televizor (de parcă până atunci ar fi fost), mai bine nu mă mai reped în telecomandă dimineaţa ci mai degrabă în radio.