Intr-un balon cu aer cald…

Se întâmplă atât de des… Voi poza în cel care recunoaşte că şi el este aşa şi este conştient de penibilul situaţiei.

În general se întâmplă printre băieţi, însă există şi excepţii, nu izolate. Gamingul, legătura la internet şi câteva jocuri online - şi iată resursă de penibil.

Sunt situaţii diferite - sunt cei care asta fac toată ziua şi îşi dau titluri de "gameri", iar alţii care se joacă mai rar. Primii dintre ei sunt cei mai demni de milă, iar la ei penibilul capătă deja formă de compătimire. Aş fi vrut să zic, pentru că îmi propun să vorbesc despre băieţii, că fie şi atunci când fata hiper draguţă pe care o urmăresc din priviri prin liceu îi salută, ei nu întrerup discuţia - cum au stat toată noaptea : au avut raid la wow. Situaţia lor e deplorabilă, iar ca bonus, au o paloare inumană, sunt scheletici sau spre obezism. Dar hai că astea se ştiu, nu vreau să vorbesc despre cazul extrem.

Alţii sunt aia care joacă ocazional, mai fac şi ei un meci de dota sau fifa cu colegul din clasă, iar apoi este musai să vorbească toată ziua despre asta. Apar faze de genul : "cât bulan ai avut la golul ăla, bă…", "să vezi pe cine am transferat mai nou la echipă…" sau "esti praf, te-au omorât aia de cum ai intrat…". Poa’ să se anunţe şi că nu se mai fac ore, nu, discuţia continuă şi de multe ori te trezeşti gesticulând ca un neevoluat colegilor, cum ai înscris tu golul din prelungire - nu mişti din degete, ca şi cum te-ai afla la tastatură ci alergi prin clasă şi loveşti o mingie imaginară, imaginară bine de tot. În mod evident, singurii care te privesc sunt nişte gură cască - băieţi, iar fetele te privesc scurt şi îşi formează o impresie numai de ele ştiută. Ajungi apoi în lumea reală, cel mai probabil când intră profesorul în clasă şi începe ora, până atunci tu te mai lauzi că ţi-a ieşit o bicicletă cu Ronaldinho. Eşti ilar băăăă! Termină cu prostiile şi "ia-ţi o viaţă (reală)".

Eh, în final, cei care joacă şi ei ocazional câte ceva sunt practic nişte neaveniţi pe lângă cei luaţi în calcul în prima parte - greii, gamerii cu dimplome din pungile de pufuleţi. Îi vezi deja cu statusuri pe ym, statusuri "profunde" ce arată stats-uri (câte zeci de ore şi-au petrecut în joc, ce lvl au, câţi broscoi care se regenerează au omorât). În background au un wallpaper de efect, un screenshot din joc care arată toate "itemele" şi "artefactele" pe care "le au".

Pentru aceşti deprimaţi am o veste - vine 1 mai, măcar acum, ieşiţi şi voi p’afară! Iar pentru ceilalţi, aştia ca mine care "mai bagă o fifa" cu colegul, am alt mesaj - vezi că pe fete nu le interesează ce taste apeşi când faci braziliana.

Când spui gadget, spui tehnologie, te referi la chestii noi, la modă, utile şi de multe ori impresionante. Telefonul mobil poate fi considerat deja o necesitate, un obiect pe care mulţi dintre noi îl purtăm prin buzunare. Un mp3 player nu mai e de mult un aparat inaccesibil, în timp ce aparatul foto digital este din ce în ce mai micuţ şi mai "bun la toate", sau din ce în ce mai solid şi "bun de toate". Suntem încet încet şi fără să vrem morţiş, posesori de gadgeturi. Următorul aspect devine în scurt timp performanţa aparatului. Performanţa este măsurată apoi în rapiditate, uşurinţă în utilizare sau tehnologiile folosite - display, optica foto-video, acumulator… Pe de altă parte, un telefoanele mobile nu mai îndeplinesc de mult timp numai funcţia de a comunica - s-au transformat în playere audio şi video, aparate foto sau browsere de internet portabile.

În mintea mea, de pasionat de gadgetul şi implicit de high-tech, este o dezbatere privind gadgetul perfect. Un telefon mobil, deşi scump şi pretenţios nu face mai bine treaba de player mp3 decât o face un ipod, sau nu face poze mai bune decât un aparat foto digital, un Panasonic Lumix (pentru că am spus mai sus un brand, mă văd nevoit să menţionez încă unul). Gadgetul perfect ar avea dimensiuni mici, ar avea mult stil, ar fi solid, cu piese de calitate şi ar face de toate (de la muzica, la navigare pe internet şi până la comunicare voce). Până acum, încercările, dacă au fost reuşite, au avut drept concluzie un preţ uriaş.

În realitate, un gadget multi-funcţional nu ar trebui pus faţă în faţă cu gedgeturi separate şi specializate. Mă refer la o disecţie făcută pe un telefon mobil, comparând apoi totul cu aparate specializate (camere foto, playere audio, player video, consola de jocuri …). Comparaţia ar da diferenţe mari de preţ în condiţiile în care, inevitabil, un player audio va avea capacitate mai mare de stocare, o cameră foto zoom optic şi rezoluţie mai mare, sau playerul video un ecran decent (în comparaţie cu cel al telefonuli mobil). Foarte bine, numai că buzunarul tinde să se transforme într-un rucsac veritabil. Pun la socoteală faptul că sunt momente în care poţi surprinde lucruri inedite cu camera foto a telefonului mobil, momente în care să porţi o camera foto digitala (veritabilă) ar fi un lucru total incomod. Orice aş mai spune, nu duce spre concluzia unde am putea stabili, cum este mai bine - câte puţin din toate, sau ceva care să le înglobeze pe toate - ci simplu, comparaţia nu îşi are locul.

Iar pentru cei care cred în continuare că se poate trăi fără prea multă tehnologie… ar trebui să privească în jur. Pentru cei pasionaţi de tehnologie, respect!

Comoditatea, ca stare şi însuşire de a fi comod, vine din simpla nevoie de bine, de bună stare, dar şi din altă sferă - lenea. În final, comoditatea şi nevoia de comod nu sunt nişte lucruri peiorative, ci doar cauze ale binelui.

În fine, gena mutantă a comodităţii este lenea excesivă sau sictirul (ştiinţific - lipsa de chef), este adevărat. Am privit şi m-am privit. E vineri, mai exact a fost vineri, iar astăzi a devenit practic ultima zi de şcoală - urmează mini vacanţa de 4 zile. Cu siguranţă nimeni nu era atât de obosit, cu siguranţă cele 4 zile sunt o binefacere şi nu o necesitate. Însă pentru că brusc ne-am trezit cu zile libere cadou, am avut o uşoară reticenţă în a face toate orele. Am devenit brusc surmenaţi. În realitate, a intervenit comoditatea despre care vorbeam. Dacă tot vine 1 mai, de ce să facem ultima zi, să ieşim şi noi cel puţin mai devreme.

Pe de altă parte,  trecând peste mofturi de liceeni, comoditatea este vestită pentru suprafaţa ei pufoasă, moale şi călduţă. Este comod să mai dormi încă 5 minute dimineaţa după ce a sunat ceasul, este comod să te apuci de treaba peste alte 5 minute, este mai comod să faci comandă pentru o pizza decât să te apuci să iţi faci singur de mâncare. Comod capătă valenţe de lene, comod devine termen peiorativ, iar comoditatea se extinde putând fi atitudine a unei persoane, ajungând în terenul indolenţei. Comoditatea excesivă aduce colesterol şi ţesut adipos inestetic.

În căutarea unui şir şi a unei coerenţe vioaie, spun pentru încheiere…

Înainte de toate, e comod să fii comod. Iubesc comoditatea, nu iubesc sedentarismul. Iubesc comoditatea, mă iau la harţă cu lenea. Iubesc comoditatea, mai ales atunci când aceasta nu se simte, când nu este somatică.

începe cu o denumire care mie mi se pare genială - urbanproof şi este un spot care arată bine, cu siguranţă. (F5 daca nu apare video-ul)

[coolplayer width=”425″ height=”350″ autoplay=”0″ loop=”0″ charset=”GBK” download=”0″ mediatype=”"]
http://www.youtube.com/watch?v=El6OVFhipwM
[/coolplayer]

[trilu-video]http://www.trilulilu.ro/filipthewise/c1cf57cd506166[/trilu-video]

nou, proaspăt, un sound reggae, riscă să dea dependenţă (unora) aşa cum a dat şi Love Generation sau Rock This Party, Bob Sinclar  

Dacă ajunsesem să mă bănuiesc de misoginism, m-am răzgândit repede căci am văzut cum arată misoginismul în realitate, în forma lui cea mai pură şi neîntinată. În fine, dacă iar mă înşel, iar misoginismul nu arată aşa, nici după ce vezi reclamele la detergenţi, atunci îmi cer scuze.

Nu sunt sigur care este reacţia firească, indiferent de sex sau vârstă, după ce priveşti o reclamă la detergent (cel puţin din perioada asta). Doamnele, gospodinele, (musai) principalele ţinte, targetul, sunt proaste. Cel puţin aşa par, dacă nu cumva totul e planificat aşa. De aici mă legam şi de misoginism, căci mă gândesc eu că cei care au făcut spoturile sunt neapărat cu pata pusă pe sexul frumos. Penibil este un cuvânt graţios dacă este pus pe lângă spoturile cu pricina.

După ce unul dintre personaje se păta "excepţional de foarte din greşeală" cu ulei, aruncând o bucată de carne (parcă) de la vreo 50 de centimetrii de tigaie, după care este liniştită de doamnele din jur - detergent nou, formulă nouă, cu detergent de vase, "ca-n villariba" [WTF?!] , acum o vedem pe o gospodină aparent beata, care calcă dubios prin magazin. Se pune apoi în faţa raftului cu detergent şi alege minuţios punga potrivită (după ce face un an-tan-te cerebral sau o popică măzărică).

Gospodine ca-n bancuri … spot ca-n … villariba ?!

Unele chestii sunt old school şi aiuritoare, uneori stupide, altele sunt foarte old school, dar incredibil de stupide. În fine, asta este părerea mea după ce văd creaţia celor de la Gardner Post, o creaţie ce s-ar putea numi bijuterie în acelaşi timp cu prostie.

Un fel de pian, pe nume "Baby Grand" … "pian" fără clape dar cu cd-playere, mixere, nişte monitoare şi difuzoare intimidante. Mai exact, înăuntru vei găsi doua DVD playere Pioneer DVJ-X1, trei monitoare LCD Marshal, video mixer Edirol V-4 (asta a fost video), (urmeaza partea audio) mixer audio Allen and Heath Xone 92, iar lângă difuzoare ameţitorare (subwoofere şi tweetere), cărora li se alătură un amplificator de 1.100 W. Practic, DJ-ii nu ar mai avea nevoie de nimic altceva - jucăria asta le înglobează pe toate.

Iar dacă chestia asta chiar vă interesează, este important să ştiţi că preţul se negociază cu producătorul, iar dacă aţi mai dori ceva "sub capotă", vorbiţi cu el .

[via] vezi şi babygrandmaster.com

Nu sunt îndrăgostit de oraşul în care trăiesc, nici măcar faptul că m-am născut aici nu mă face să îmi schimb părerea. Care e părerea mea despre Bucureşti? Una bizară, lipsită de esenţă concretă. Mai precis, Bucureştiul mă umple de nervi, mă încântă, mă distrează, mă sufocă, mă agasează, mă lasă fără bani, mă incomodează, mă face să îmi pierd cumpătul…

Frapantă este simbioza intimă dintre mine şi oraşul în care trăiesc. Inspirt, expir aer de Bucureşti într-un ritm constant şi conştientizez fiecare ricoşeu, sau expulsie violentă a particulelor străine din aer. Mă descopăr plin de îndemânare pe străzi, în staţii sau aşezat pe bănci sau scări. Mediul de viaţă este, fără să îmi fi dorit prea mult, un mediu urban - zgomotos, rugos, iute. Dincolo de instinctele primare, se formează şi instinctul urban. Străzile semnalizate haotic şi de multe ori blocate cu maşini sunt simple pasaje, unde mă deplasez cu mişcări şerpuite, de slalom, printre maşini, paralel, perpendicular, oblic, drept, prin mijloc. La semafor, roşu imită verdele, uneori apar împreună şi stau cap în cap pe panourile agăţate… în acelaşi timp - alegi - verde sau roşu. Alteori, nu se ivesc - alegi verde sau roşu. Şoferii sunt cumpătaţi atunci când pietonii traversează neregulamentar, şoferii sunt rezervaţi în a se lega de cei care încalcă reguli la fel de flagrant ca şi ei.

Diversitatea îşi câştigă definiţia, iar dacă nu definiţia, cel puţin un exemplu : ai lângă tine, depăşeşti sau urmăreşti bărbaţi în costum, pensionari neinteresaţi, purtători mândrii de shoebag-uri, tineri neînţeleşi şi gospodine ce duc greoi sacoşe. Diversitatea are reprezentanţi şi în partea arhitecturală - sufocante clădiri înalte, etaje multe, suprafeţe vitrate, la poalele cărora zac fără grai clădiri vechi, scunde şi intime, sau biserici şi catedrale neajutorate; se pravălesc locuri vechi, istorice, şantierul este proteina oraşului.

Bucureşti şi eu, reciproc, ne iubim, reciproc ne urâm, reciproc de incomodăm, reciproc de dorim pace. 

 Aveam de gând de ceva vreme să mă leg de Windows Vista… mai precis, nu să mă leg, ci să fac câteva constatări. Printre rânduri, am zărit pe gizmodo, că deja Dell a renunţat la ideea de a oferi calculatoare şi leptopuri cu Windows Vista preinstalat. Practic, s-au reîntors la Windows XP. De ce? Motivele sunt destule şi deosebit de solide:

În primul rând, cu toate că noul sistem de operare a apărut de câteva luni de zile, se pare că nu este pregătit să fie folosit la capacitate maximă. Vreau să spun că Vista nu are prea mult chef de joacă (gameing) şi sunt multe softuri care au rămas la stadiul XP … şi nimic mai mult (adică nu sunt compatibile cu Vista).

Mai mult, pe un calculator decent, Vista merge şi el decent, sau poate chiar mai puţin decent. Instalarea ia de la câteva ore bune, până la câteva ore bune rău - ai timp să mănânci, să îţi speli maşina, să te duci la cumpărături, la un film la mall şi tot nu s-a instalat!

Rămân şi problemele tipice pentru un sistem de operare proaspăt, tânăr, tocmai scos din cuptor, probleme fireşti, care se remediază odata cu trecerea timpului şi pe măsură ce sunt descoperite.

O altă chestie deranjantă - multe leptopuri sau calculatoare care au stickerul deja celebru "Vista compatible", nu sunt chiar atât de dotate. Adică, dacă nu se poticnesc la o eventuală instalare a sistemului de operare, atunci se vor poticni la startup.

Concluzia e simplă - Nu este recomandat să instalaţi Windows Vista ÎNCĂ, pe calculatorul personal, de bază, cel cu care vă faceţi treaba zi de zi. În rest, sistemul de operare este draguţ, dar cam atât pentru moment.

În 2005 Seiko lasa câţiva oameni cu gurile căscate, când prezenta conceptul Seiko Spectrum.

În 2007, Seiko lansează ceva asemănător, bazat pe aceeaşi tehnologie de afişare - e-ink (electronic ink display), de data aceasta, adresat doamnelor. (bine, şi bărbaţilor care au bani de cadouri, sau în fine, nu au de ales)

Tehnologia e-ink aduce un display cu un contrast puternic şi are un mare avantaj, flexibilitatea. Bijuteria celor de la Seiko vine cu două moduri de afişare - modul "efficiency", unde ceasul este uşor de citit, cu cifre citeţe si clasice şi modul "mystery" unde totul se transformă într-un  înfiorător  spectacol - misterios şi seducător.

Ce mai avem în jur, păi câteva (destule) safire. Dimensiuni … diametrul : în afară 75.3mm, în interior 61.5mm, lăţime 22.0mm, grosime: 6.9mm şi o greutate de 80g. Şi pentru că tot suntem la cifre …

$2000